PNL a inventat încă un motiv pentru care să țină blocată legea 197! Angajații...

Câteva zeci de mineri au venit ieri la Prefectura Gorj, acolo unde s-a aflat pentru câteva ora șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu,...

Direcția Publică Motru are profit abia după 20 de luni în care director general...

O situația financiară a Direcției Publice Motru, dar și una din care reiese clar perioada de mandat a liberalului fost director ,,general”, Dan Matei,...

Ce a pățit un șofer din Gorj prins cu permis provizoriu de Anglia

Un șofer din Gorj a fost condamnat, în primă instanță, la o amendă penală de două mii de lei, pentru că a fost prins...

„Freamăt de codru”, concurs de poezie la Florești

În fiecare an, Floreștiul din Țânțăreni este un loc de pelerinaj către Eminescu. Autoritățile locale și județene organizează, în data de 15 iunie, începând...

Liceul Tehnologic Țicleni împlinește cinci decenii de activitate

Liceul Tehnologic Țicleni împlinește, la jumătatea acestei luni, cinci decenii de activitate. Aniversarea celor 50 de ani este prilej de bucurie pentru conducerea unității...

O nouă investiție la Motru! Teren sintetic reabilitat la Școala Gimnazială Nr 1

Primarul Cosmin Morega demonstrează, încă odată, că nu contează, la realizarea investițiilor în structura școlară, culoarea politică a directorilor unităților de învățământ. Ba, din contra,...

Noi analize medicale decontate de la 1 iulie

De la 1 iulie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate va deconta o serie de proceduri medicale. Noul contract-cadru al CNSAS prevede ca românii...

VIDEO: Surpriză pentru Direcția Publică Motru făcută de primărie!

Joi, în jurul orelor amiezii, în Motru, a sosit cea de-a doua autocompactoare de salubrizare, nouă, marca DAF, achiziționată de primăria municipiului și care...

O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Casa Județeană de Pensii Gorj a primit noi bilete de tratament balnear pentru pensionarii gorjeni. Este vorba de seria nr.8, cu dată de intrare...

Drumuri gorjene – Pădurea de castani comestibili de la Tismana

În coasta muntelui Oslea, la contactul dintre munţi şi dealurile subcarpatice se află oraşul Tismana. Condiţiile climatice cu influenţe mediteraneene îi conferă urbei caracterul...

Încep asfaltările pe două bulevarde din Târgu Jiu

Începe asfaltarea bulevardelor Republicii și Nicolae Titulescu din Târgu Jiu. „După intervențiile pe aceste tronsoane pentru INFOTRAFIC și modernizarea iluminatului public, cele două străzi...

Poluare la Turburea, creată de un fermier recalcitrant! Zece cetățeni au reclamat problema la...

Constantin Mănescu, din comună Turburea, dar și alți zece localnici au reclamat autorităților competente că un cetățean din localitate, care deține o ferma de...

Sute de repoziționări la Motru: Alei, trotuare, parcări, străzi, școli și alte construcții corectate...

Cartea Funciară a Municipiului Motru va avea înscrise, de marți, 202 repoziționări de alei, școli, străzi și parcări care apăreau greșit în hărțile cadastrale...

Decizie în instanță pentru un elev care a fotografiat subiectele de la Bac

Un elev din Târgu Jiu, care a fotografiat cu telefonul subiectele de la examenul de Bacalaureat, în urmă cu doi ani, a ajuns să...

Au donat lenjerie de pat pentru secția de Pediatrie

Preotul Constantin Cosmin Stoenoiu, paroh al Parohiei Drăgoieni, și antreprenorul Dorin Staicu din Târgu-Jiu au donat, miercuri, Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de...

Dascălii de la Școala Gimnazială Drăguțești au oprit greva generală

Primarul comunei Drăguțești, Ion Dumitru Popescu, anunță că profesorii de la școala gimnazială din localitate vor începe cursurile joi dimineață. În cadrul scolii sunt...

Festival-concurs de romanțe la Țânțăreni

Consiliul Local şi Primăria Ţânţăreni, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, organizează în data de...

Grevă japoneză la Spitalul Județean

Au început protestele și în sistemul public de sănătate. Membrii Federaţiei Sanitas – medici, asistente, personal TESA - sunt, de miercuri, în grevă japoneză. Sindicaliștii...

Proiect ERASMUS+ „Growing up Green” la Școala Gimnazială Lihulești

În perioada 08.05.2023-12.05.2023 a avut loc prima mobilitate în cadrul proiectului Erasmus+ ,, Growing up Green” cu următorul cod de referință 2022-2-RO01-KA210-SCA000102459, iar Școala...

Lucrările de la Bac și Evaluarea Națională ale elevilor din Gorj, corectate digital

Elevii din Gorj și alte cinci județe din țară vor avea parte de corectări digitalizate ale lucrărilor scrise de la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Miercuri,...

,,Marius”, alias Dian Popescu, dat în judecată de CNSAS! Procesul, pe rolul Curții...

Fostul senator Dian Popescu a semnat un angajament cu Securitatea, a avut nume conspirativ (Marius), iar CNSAS a emis o decizie potrivit căreia „nu...

Bugetul CEO și soarta celor 1.800 de oameni angajați anul trecut, în ședința de...

* Reprezentanții CEO: Discuția noastră de bază vizează activitățile de producţie, mentenanţă şi asimilate Liderii organizațiilor sindicale vor afla astăzi ce le-a pregătit administrația CEO...

Școli din Gorj dotate cu echipamente IT, mobilier și materiale didactice. LISTA!

Ministerul Educației a anunțat lista proiectelor selectate pentru finanțare în cadrul apelului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ...

VIDEO: Rețeta săptămânii – Cooking Adventures In The Nature: Tomahawk Steak (friptură Tomahawk) perfect...

Eu sunt de părerea că, cel puțin o dată în viață, omul ar trebui să gătească un steak de vită. Zic asta pentru că...

Acuzație de viol la Berlești! ,,Zmeul” a intrat peste o localnică și a...

O femeie de 44 de ani, din Berlești, le-a povestit vecinilor că Victor Glăvan, poreclit de presă drept ,,Zmeul”, după mai multe scandaluri și...

Ploi, viituri și inundații în minivacanța de Rusalii!

Cele câteva zile libere de la început de iunie nu au fost motiv de bucurie pentru toți gorjenii, mai ales că multe dintre localități...

Delegați la conducerea unor parchete din Gorj

Decizii înainte de minivacanță pentru șefii unor parchete din Gorj. Astfel, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcția...

Fericire pe chipurile copiilor din Bumbești-Pitic! De ziua lor, au avut parte de muzică,...

1 Iunie s-a sărbătorit în avans la Bumbești Pitic, primarul localității, Irina Cojocaru, considerând că cei mici trebuie să petreacă în familie, alături de...

Transalpina, tot închisă!

Cea mai înaltă șosea din țară a rămas închisă în perioada minivacanței de Rusalii, deși ar fi fost destul de mulți turiști dornici să...

Încep ceremoniile de premiere a absolvenților din Târgu-Jiu

Ceremoniile de premiere a absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal din Târgu Jiu încep de marț, 6 iunie. În fiecare seară, de la ora...

Regal folcloric, la Zilele Comunei Drăguțești! Parada celor mai frumoase cabaline, atracție pentru public

Desfășurate la finalul săptămânii trecute, Zilele Comunei Drăguțești au cuprins o serie de manifestări pe gustul tuturor localnicilor. Pe islazul din Tâlvești s-au organizat...

Foto: Lupoița inundată! Gospodarii acoperite de apă și nămol

Drumul din satul Lupoița a fost inundat în urma ploilor din ultima oră. Inundate au fost și șapte gospodării, locuite de persoane în vârstă,...

Anunț A.C.M.R.R SRI Gorj!

Colectivul A.C.M.R.R. S.R.I. – Gorj, este alături de colega noastră – doamna Laura Ungureanu, în aceste momente de grea suferință pricinuite de trecerea în...

Accident în zona Rostramo, ambulanță la fața locului

S-a înregistrat un eveniment rutier în Târgu Jiu, în zona Rostramo. O ambulanță și un echipaj de pompieri sunt la fața locului. Poliția dirijează...

Cele mai frecvente afecțiuni urologice

Printre problemele de sănătate cu care o persoană se poate confrunta, cel puțin o dată de-a lungul vieții, se numără afecțiunile aparatului urinar. În cazul...

Motru: Sute de copii s-au distrat în centrul municipiului

Autoritatea locală din Motru a pregătit un program de zile mari pentru copiii comunității. Micuții au putut să intre și să se joace în...

Daruri pentru copiii internați în spital

Micuții internați în Secția Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au primit astăzi daruri din partea preșcolarilor de la Grădinița „Samariteanul” din...

Amendați pentru că au pescuit în prohibiție

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, au verificat mai multe fonduri cinegetice în această perioadă de...

Asfalt nou pe drumul Ursați – Polata. Noi investiții!

Edilitara a finalizat asfaltarea drumului Ursați – Polata. „Societatea Edilitara a terminat de asfaltat tronsonul de drum Ursați – Polata, o lucrare finalizată într-un timp...

Transalpina rămâne închisă

O comisie specială din cadrul CNAIR a verificat, miercuri, dacă traficul poate fi deschis în siguranţă pe DN 67 C. În urma reviziei s-a...

Autoritățile din Baia de Fier, plan pentru atragerea turiștilor

Autoritățile din Baia de Fier și-au pus în plan să atragă cât mai mulți turiști în zonă, realizându-și pagini pe mai multe platforme de...

Zeci de locuințe inundate la Aninoasa! Autoritățile, în alertă

Comuna Aninoasa, sat Groșerea, este afectată de inundații puternice. De altfel, un pârâu din apropiere a ieșit din matcă și a inundat două drumuri,...

Se deschide bazinul de înot de la Târgu Jiu

Bazinul de înot de la Târgu Jiu se deschide de joi, 1 iunie. Este o investiție pentru care autoritățile municipale au atras fonduri prin...

VIDEO: O profesoară de la Liceul Tehnologic Motru, presată de directorul adjunct să încheie...

Duicu Raluca, profesor de limba engleză la Liceul Tehnologic Motru, diriginte la o clasă de a XII-a, a reclamat, ieri, până la ISJ Gorj,...

Aviz salariaților CEO: Șeful Casei Naționale de Pensii vine să se tocmească pe Legea...

* Daniel Baciu discută cu liderii sindicali și șefii CEO Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, vine în Gorj pentru a discuta cu liderii...

Cinematograful ,,Minerul”, preluat de Consiliul Local Motru

Imediat după Revoluție, Cinematograful ,,Minerul” din Motru a fost închis iar în acest spațiu a apărut o discotecă, un bar, o sală de jocuri...

Dezinsecție aeriană și la sol în Târgu-Jiu

Autoritățile din Târgu Jiu pregătesc mai multe acțiuni de dezinsecție la nivelul întregului municipiu. Primele debutează de joi, 1 iunie, ora 19:00, cu activitatea...

Vezi unde ascundea drogurile un traficant prins la Motru!

Bărbatul arestat de procurorii DIICOT în 14 februarie, anul acesta, și condamnat, recent, la închisoare pentru trafic de droguri, a dezvăluit pe parcursul anchetei...

Elevul de aur al CNTV, singurul 10 la Bac-ul olimpicilor

Mihai-Alexandru Bratu, multiplu medaliat la olimpiade naționale și internaționale, a obținut singura medie de 10 la Bacalaureatul olimpicilor. Fiul directorului Școlii Populare de Arte...

Program de 1 Iunie, pregătit de Primăria Motru: Autospecialele, la dispoziția copiilor, concursuri și...

Primăria Motru a pregătit un program de zile mari pentru sărbătoriții zilei de 1 Iunie. Toate autospecialele de poliție, pompieri, poliție locală vor fi...

Numărul de turiști, în creștere. Cât timp petrec aceștia, în medie, în Gorj

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în judeţul Gorj, în luna martie 2023, au însumat un număr de 7.421 de persoane, în creştere...

Ziua Eroilor 2023, omagiată de A.C.E.R.M. Gorj „Tudor Vladimirescu”

Joi, 25 mai 2023, în Ziua Înălțării Domnului și a comemorării eroilor neamului, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, a...

,,Culorile copilăriei”

Joi, 1 iunie 2023, te așteptăm, împreună cu micuții tăi, la Muzeul de Artă Târgu-Jiu, unde vom sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului. Cum?...

Jianu a pierdut la Curtea de Apel! Este așteptat la casieria Primăriei Motru cu...

Fostul primar Gigel Jianu este obligat de instanță, printr-o sentință definitivă, la plata sumei de 31.500 de lei către Primăria Motru. Liberalul Gigel Jianu a...

Surprize pentru copii, de ziua lor, la Târgu Jiu

Copiii din municipiul Târgu Jiu sunt invitați în centrul pietonal miercuri, 31 mai, începând cu ora 10:00, la o suită de evenimente pregătite special...

Mărirea și decăderea unui colos economic: Complexul Energetic Oltenia! După 11 ani de la...

Complexul Energetic Oltenia a luat ființă la 31 mai 2012, după ce, în anul anterior, Ministerul Economiei a eșuat în demersul său de reorganizare...

Salariații CEO amenință! Plângeri penale împotriva șefei Casei de Pensii Gorj pentru abuz în...

* Legea și soarta minerilor și energeticienilor CEO, la cheremul șefilor caselor de pensii * Ministerul Muncii se spală pe mâini Răspunsul Ministerului Muncii pentru liderul...

Zero sesizări și reclamații: Zeci de mii de spectatori, trei zile la Motru, niciun...

Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, a transmis un mesaj de mulțumire tuturor participanților la Zilele Municipiului, eveniment în lanț organizat la finalul săptămânii trecute....

Echipă din Gorj, la Cupa Jandarmeriei Montane

Jandarmii montani din Gorj au participat cu o echipă la concursul ,,Cupa Jandarmeria Montană la înălțime", organizat de Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor...

Surprize și cadouri pentru copiii din centrele DGASPC Gorj

Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie - este sărbătorită cum se cuvine la nivelul serviciilor sociale subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și...

Peste 1.000 de protestatari din Educație, în centrul municipiului

Peste o mie de cadre didactice din Gorj au protestat, ieri, în centrul municipiului Târgu Jiu. Dascalii, majoritatea membri de sindicat, au plecat apoi...

Primăria Târgu-Jiu: Program de 1 Iunie!

Primăria Municipiului Târgu Jiu a pregătit un program special pentru cei mici. cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Astfel, miercuri, 31 mai, începând cu...

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a se amână iar pentru 12-13 iunie

În timp ce dascălii protestează, Ministerul Educaţiei anunță că Evaluarea naţională pentru clasa a VI-a se amână din nou şi va avea loc pe...

Exercițiu tactic: Cutremur, SJU Târgu Jiu afectat

Situația tactică presupune producerea în zona Vrancea a unui seism major, anunță ISU Gorj, autoritate implicată în exercițiul desfășurat astăzi la Spitalul Județean de...

Au spart o vilă, au vândut bunurile, iar banii i-au pierdut la jocurile de...

Doi tineri din comuna Plopșoru au fost condamnați, săptămâna trecută, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru furt calificat. Cei...

Gărzile la Cardiologie, asigurate doar pentru trei săptămâni

Șefii Spitalului Județean din Târgu Jiu au găsit pe moment soluții pentru a asigura linia de gardă în secția Cardiologie pentru o perioadă de...

Regal de activități și evenimente inedite, de Zilele Municipiului Motru

Autoritățile municipale s-au întrecut pe ele de această ediție a Zilelor Municipiului Motru. Organizatorii au pregătit o serie de activități, competiții și evenimente care...

Zeci de elevi, de la patru școli din Gorj, pe podium la Festivalul Limbii...

Ediția cu numărul patru a Festivalului Limbii Române ,,Doina Maria Cîrstea”, organizat sâmbătă, la Scoarța, a adus pe scena Casei de Cultură ,,Pompiliu Marcea”...

Sfințirea Crucii Eroilor din satul gorjean Gilortu, Comuna Brănești

Duminică, 21 mai 2023, de ziua Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, în satul gorjean Gilortu, Comuna Brănești, în...

Sfinţirea Monumentului Eroilor de la Peşteana-Vulcan, Comuna Ciuperceni – ,,Avem dreptul şi bunul simţ...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! În Ziua Înălţării Domnului, joi, 25 mai 2023, care este şi sărbătoarea cinstirii Eroilor neamului românesc şi a credinţei...

Primăria Rovinari face apel către localnici să curețe terenurile de ambrozie

Primăria Orașului Rovinari reamintește că proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai...

Medserv Min: Cariera Tismana I are un nou cabinet medical

Începând cu 1 Iunie 2023, Medserv Min s-a extins, realizând un nou cabinet medical în incinta carierei Tismana I, cabinetul având autorizația sanitară de...

Scoarța: Bărbat de 53 de ani, încarcerat în urma unui accident rutier

Un eveniment rutier a avut loc în această dimineață pe raza comunei Scoarța. La fața locului au intervenit, două ambulanțe, echipajele SMURD și pompierii...

Doi foști primari, doi preoți și un artist, premiați la Motru

În semn de apreciere, pentru aportul lor avut în dezvoltarea municipiului Motru, cinci personalități ale comunității au fost premiate astăzi de către primarul Cosmin...

Intervenție a Clubului de Presă în favoarea mass media

Comunicat de presă: Clubul de Presă solicită Parlamentului și Guvernului României să se opună prin toate mijloacele adoptării „Propunerii de Regulament al Parlamentului European și...

Spitalul Județean: Gărzile la Cardiologie, asigurate pentru 22 de zile

Șefii Spitalului Județean din Târgu Jiu au găsit soluții pentru a asigura linia de gardă în secția Cardiologie pentru o perioadă de 22 de...

Anunț despre noile blocuri din Târgu Jiu

A fost finalizată documentația pentru studiile de fezabilitate ale celor 100 de noi blocuri care se vor construi în Târgu Jiu, cu finanțare din...

Directorul Liceului ,,Ion Mincu” din Târgu-Jiu, reclamat la poliție că își supraveghează video vecinul...

Leontin Hăinaru, directorul Liceului ,,Ion Mincu” din Târgu-Jiu, deține o proprietate pe raza comunei Vladimir, în satul Frasin. Practic, acolo locuiesc părinții directorului dar...

Un șef din CEO a demisionat

Șef de strategii – dezvoltare din CEO, Sorin Alecu, cel căruia fosta directoare Lăcrămioara Pințea i-a umflat salariu cu 40 de milioane de lei...

De la „căpșunar”, la traficant de droguri. Cannabis vândut în Târgu Jiu și Rovinari

A vrut să câștige rapid și ușor bani, după ce a muncit peste hotare, în agricultură, așa că s-a apucat de vândut droguri. „Afacerea”...

Premiere la festivalul național de tarafuri de la Tismana!

Autoritățile locale din Tismana au organizat o nouă ediție, a VI-a, a festivalului național de tarafuri „Geagu Cătăroiu”, spectacolele începând miercuri după-amiază și urmând...

,,Indezirabilii” lui Romanescu, strâns uniți în jurul lui Iordache!

Doi dintre directorii instituțiilor de cultură aflate în subordinea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, cărora nu le-au mai fost prelungite mandatele și care au avut unele...

VIDEO: Rețeta săptămânii – Cooking Adventures In The Nature: Rondele de mere prăjite

Lista de cumpărături pentru 4 persoane: * 20 gr zahăr vanilat; * 50 gr gem de caise; * 3 mere; * 1/2 lămâie. Pentru cocă avem nevoie de: * 300...

VIDEO: Două operații, un conflict între soți! Pacienta SJU Târgu-Jiu îi mulțumește doctorului, soțul...

Elena Arjoca, de 53 de ani, din Godinești este pacientă a Spitalului ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, în secția Chirurgie. Femeia a fost operată a...

Fără cardiologi la Cardiologie! Fără precedent!

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a ajuns într-o situație cu care nu s-a mai confruntat până acum: cinci din cei șapte medici ai...

Ședința de CL, joi, la Motru! PUZ-ul ce vizează o noua investiție privată, pe...

Consiliul Local Motru se întrunește joi în ședința ordinară cu începere de la ora 16.00. Aici, alături de mai multe proiecte ce vor fi...

Profesorul emerit doctor inginer Chisamera, de la Universitatea Politehnica București, Cetățean de Onoare al...

Profesorul emerit dr.ing. Mihai Chisamera, de la Universitatea Politehnica București, este Cetățean de Onoare al comunei Stejari. Asta, urmare a inițiativei autorității locale care a...

Conferința asistenților sociali, astăzi, la Târgu-Jiu

Colegiul Național al Asistenților Sociali - Sucursala Teritorială Gorj organizează astăzi conferința cu tema ,,Mereu în slujba semenilor- asistentul social din spital, între provocare...

Târgu Jiu: Cum va arăta parcul Lido după reabilitare

Parcul din zona Lido, inclusiv locul de joacă, va fi modernizat în perioada următoare, anunță primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. „Avem deja un proiect...

Concurs de proiecte pentru șefia Bibliotecii Județene

Consiliul Județean Gorj organizează un concurs de proiecte de management pentru Biblioteca Județeană „Christian Tell”, instituție de cultură aflată în subordinea sa. Pot participa...

VIDEO: Concurs de poezie ,,Nicolae Dragoș” și lansarea revistei AD MUTRIUM, la Motru

În sala de ședințe a CL Motru s-a organizat miercuri, cu ocazia Zilelor Municipiului, și o nouă ediție a Concursului județean de poezie ,,Nicolae...

Ajutoare de urgență de la Guvern pentru familii din Gorj

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1,87 milioane de lei pentru sprijinirea a 423...

Scoarța: Firmă amendată cu 60.000 de lei

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat în aceste zile un control pe raza localității Scoarța, unde au identificat activități cu substanțe chimice periculoase...

Instanța a decis – „Mafia permiselor” nu a existat la Gorj!

Punct final pus de judecători în faimosul dosar al „Mafiei Permiselor” de la Gorj, dosar deschis în urmă cu un deceniu prin descinderi de...

Nepoata asistentei șefe a Spitalului Bumbești Jiu a promovat concursul, cu DGA la ușă

Guțescu Maria Mirabela a promovat, luni, concursul pentru postul de asistent medical la Secția Chirurgie a Spitalului Bumbești Jiu. Este cunoscut că acest concurs...

De ce întârzie numirea noului Consiliu de Supraveghere al CE Oltenia! Rotativa guvernamentală și...

Două săptămâni au trecut de la selecția finală a candidaților pentru cele șase poziții în Consiliul de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia (CEO),...

Noi investiții în satul condamnat la izolare

Investiție mult așteptată de cele câteva zeci de familii din satul Stejaru al comunei gorjene Roșia de Amaradia. După apă și iluminat modern, oamenii...

Un nou magazin Penny în Gorj

Un magazin Penny, care va avea și carmangerie, va fi construit în orașul Turceni. Agenția pentru Protecția Mediului Gorj anunţă publicul interesat asupra luării...

VIDEO: Spectacol deosebit la Motru, în weekend, de Zilele Orașului! Vezi mesajul lui Dorian...

În perioada 26-28 mai, la Motru, pe scena municipiului vor urca artiști de renume, cu ocazia Zilelor Orașului. Cap de afiș al spectacolelor rămâne...

Gorjeancă salvată cu ajutorul elicopterului, în munții Mehedințiului!

O gorjeancă plecată în drumeție pe munte a avut nevoie de ajutor și a fost salvată la timp de echipele Salvamont din Mehedinți care,...