A început sesiunea specială a Evaluării Naționale
24 de elevi de clasa a VIII-a, membri ai loturilor naționale de pregătire pentru olimpiadele și concursurile internaționale, susțin, săptămâna aceasta, sesiunea speciala a...
Accident grav la Copăcioasa
Un bărbat de 60 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, se află în stare gravă la spital, după ce, ieri, a ajuns cu mașina pe...
Au început inspecțiile la clasă și probele practice pentru Titularizare
În această perioadă se află în plină desfășurare probele practice și inspecțiile la clasă de care candidații înscriși la examenul de Titularizare de anul...
Chef încheiat cu dosar penal pentru doi șoferi care s-au îmbătat înainte de alegeri
Doi tineri, ambii în vârstă de 30 de ani, din Dănești și Târgu-Jiu sunt cercetați penal după ce au fost prinși la volan, în...
Accident la Târgu-Jiu, soldat cu rănirea șoferului în vârstă de 85 de ani
Un pensionar din comuna Peștișani a scăpat miraculos cu viață, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un stâlp. Accidentul a...
Peste 3.600 de candidați, înscriși la prima sesiune a Bacalaureatului
Peste 3.600 de absolvenți de liceu s-au înscris, săptămâna trecută, pentru a susține examenul de Bacalaureat în cadrul sesiunii iunie – iulie. Aceștia mai...
Lucrări de artă în valoare de circa 12.000 de lei, vândute pentru Brâncuși
Expoziția ”Împreună pentru Cumințenia Pământului”, organizată de membrii Filialei Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, s-a bucurat de succes în rândul gorjenilor. Până...
Câștigătorii Olimpiadei de Limba Germană, etapa județeană – gimnaziu și etapa națională – liceu
Sâmbătă, 12 martie, s-a desfășurat în condiții optime etapa județeană a Olimpiadei de Limba Germană la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” .
Numărul elevilor care au...
Bărbatul, acuzat că și-a abuzat sexual fiica vitregă, insistă să fie eliberat condiționat
Târgujianul, condamnat în 2014 la trei ani de închisoare pentru că ar fi întreţinut acte sexuale orale cu fiica în vârstă de 14 ani...
Rezultatele competiției ”O activitate de succes în Săptămâna Școala Altfel”, afișate pe 9 iunie
Școlile ajunse în finala competiției ”O activitate de succes în Săptămâna Școala Altfel” vor afla, săptămâna aceasta, dacă se numără sau nu printre câștigătorii...
Un singur arestat a votat la IPJ Gorj, iar la Penitenciarul Târgu-Jiu, 24...
Doar o singură persoană din cele două aflate în arestul IPJ Gorj și-a manifestat dorința, ieri, de a vota. În schimb, 24 de deținuți...
Ultima zi de înscriere la concursul “FAMILIA mea, UNIVERSUL meu”
Astăzi este ultima zi în care copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani se mai pot înscrie la concursul de desene pe...
Târgujian cercetat pentru două infracțiuni, după ce mama lui a sunat la 112
Polițiștii din Târgu-Jiu au fost sesizaţi, ieri, prin apelul 112, de o femeie de 42 ani, din municipiu, despre faptul că fiul său, în...
Examenele de corigență, programate în august și septembrie
Potrivit unei note transmise de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) inspectoratelor școlare, anul acesta examenele de corigență vor începe pe 2...
Cioban reținut pentru furt de cărbune
Un bărbat de 34 de ani a ajuns, miercuri seara, în arest, sub acuzația de furt calificat. Acesta este suspectat că a sustras sute...
Accident cu două victime pe centură
Graba a făcut din nou victime, în municipiul Târgu-Jiu. Două mașini s-au ciocnit, ieri, în jurul orei 14.30, pe centura Merilor, după ce unul...
Subvenţii de la stat pentru firmele care angajează absolvenţi
În această perioadă, absolvenţii de liceu şi de facultăţi din judeţul Gorj sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM)...
Două cutremure în Gorj, produse la interval de câteva ore
Două cutremure s-au produs, ieri, în județul Gorj. Primul seism a fost înregistrat la ora 09.33, având o magnitudine de 2.1 grade pe scara...
Notele obținute de cei 11 gorjeni angajați la Poliție din sursă externă
Reprezentanții Poliției Române au făcut publică lista finală cu rezultatele obținute de candidați, în urma concursului organizat pentru încadrarea directă, din sursă externă. Toate...
Femeie lovită pe trecerea de pietoni
Un șofer începător, din comuna Plopșoru, s-a ales ieri cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce a lovit cu mașina o...
Condescu trage de timp în procesul de la Tribunalul Olt
Fostul președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu a folosit un tertip avocățesc prin care și-a asigurat un termen în plus. Procesul în care Marin Condescu...
Bani de calculator pentru 154 de elevi din Gorj
154 de elevi din județul Gorj vor fi sprijiniți anul acesta, prin intermediul programului ”EURO 200”, pentru a-și achiziționa un calculator.
Ministerul Educației Naționale și...
Verdict pentru un afacerist din Târgu-Jiu, urmărit național
Judecătorii de la Tribunalul Gorj au analizat, ieri, contestația formulată de avocatul lui Petre Stăncioi, împotriva măsurii de arestare preventivă. ”Respinge ca nefondată contestația...
S-a prelungit termenul de înscriere pentru concursul ”FAMILIA mea, UNIVERSUL meu”
Termenul de înscriere la concursul de desene pe asfalt pentru copii ”FAMILIA mea, UNIVERSUL meu”, organizat de cotidianul ”Gorjeanul”, s-a prelungit. Cei care doresc...
Misiune mai puțin obișnuită pentru pompieri
Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost chemați, ieri dimineață, să salveze un câine care a căzut în Jiu. O femeie aflată la...
Înscrierile la Bacalaureat, în plină desfășurare
Pentru elevii gorjeni din ultimul an de liceu a început numărătoarea inversă. Înscrierile la Bacalaureat sunt în plină desfășurare, iar în mai puțin de...
Avertismentul polițiștilor, înainte de alegeri
Sute de polițiști, jandarmi și pompieri din Gorj vor fi la serviciu în ziua alegerilor locale. Oamenii legii avertizează electoratul că oferirea de bani,...
Elevii de clasa a IV-a au scăpat de teste
Evaluarea Națională la clasa a IV-a s-a încheiat ieri pentru elevii din județul Gorj. Aceștia au susținut două probe, una la Limba română și...
Gest șocant – A băut antigel, după ce a pierdut banii la pariuri
Un bărbat de 48 de ani, din comuna Bîlteni, a murit, luni seara, după ce, în noaptea de duminică spre luni, a băut antigel....
Au fost stabilite centrele de examen și de evaluare pentru examenele naționale
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a stabilit unde vor fi organizate centrele de examen și de evaluare pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului și...
Reținut pentru furt de vin și țuică
Un bărbat de 39 de ani, din comuna Godinești, a ajuns, duminică seara, în arest, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Poliţiştii din Tismana...
Weekend cu premii pentru folclorul gorjenesc
Tinerii interpreți de muzică populară din Gorj continuă să adune premii în urma participării la festivalurile de profil din țară. Numai la sfârșitul săptămânii...
Încep probele practice și inspecțiile la clasă pentru Titularizare
Luna viitoare, cadrele didactice care s-au înscris la examenul de Titularizare vor susține probele practice și inspecțiile la clasă, la care trebuie să obțină...
Angajat al Primăriei Tismana, judecat pentru luare de mită
Un funcționar din cadrul Primăriei Tismana este acuzat că ar fi cerut o șpagă de 700 de lei unei femei din localitate, pentru a-i...
Tamponare cu mașina furată
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns în arest vineri, sub acuzația de furt calificat, după ce o femeie...
Închisoare cu suspendare pentru trei foști șefi ai Uzinei Mecanice Sadu
Magistrații de la Curtea de Apel Craiova au stabilit, joi, sentința definitivă în cazul exploziei de la Uzina Mecanică Sadu, din 2011, în urma...
A început campania ”Noi îți dăm recomandarea!”
Asociația Partida Romilor ”Pro-Europa”, sucursala Gorj, a dat startul Campaniei de informare ”Noi îți dăm recomandarea!” pentru ocuparea locurilor special alocate elevilor romi la...
Probele de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limbi moderne pentru admiterea la...
Probele de aptitudini și de verificare a cunoștințelor de limbi moderne pentru admiterea în învățământul liceal s-au încheiat. Primele rezultate vor fi afișate astăzi.
Conform...
Condamnați cu suspendare pentru furt de lemne cu o mașină neînmatriculată
Doi gorjeni din Padeș, trimiși în judecată și acuzați de furt în dauna Ocolului Silvic din localitate, au fost condamnați acum la închisoare cu...
Rămâne în puşcărie, după ce şi-a înjunghiat fiul!
Un gorjean din Runcu a primit condamnarea definitivă de la instanța de judecată după ce, în toamna anului trecut, și-a înjunghiat fiul cu un...
Sportivii gorjeni au promovat BAC-ul
Handbalistul Bogdan Mănescu și tenismena Raluca Ciufrilă, cei doi sportivi gorjeni, care au avut dreptul de a se înscrie la sesiunea specială a Bacalaureatului,...
Veste de coșmar pentru cei doi polițiști condamnați pentru omor
Înalta Curte de Casație și Justiție a României a respins, miercuri, prima solicitare în dosarul care vizează recursul în casație, formulat de Bogdan Papuzu...
Începe Evaluarea Națională a elevilor de clasa a IV-a
Săptămâna viitoare va fi rândul elevilor de clasa a IV-a să susțină Evaluarea Națională, pe care colegii lor de clasa a VI-a au dat-o...
Fostul patron al clubului FTE, arestat în lipsă
După ce i-au permis să stea în arest la domiciliu în timpul procesului și a reușit să fugă din imobilul de pe strada Primăverii,...
Condamnați cu executare în urma unui scandal
Doi bărbați, unchi și nepot, au fost condamnați, ieri, la închisoare cu executare după ce în urmă cu câțiva ani au fost implicați într-un...
Hoți de lemne din județul Gorj, reținuți la Sibiu
Opt bărbaţi din judeţele Mureş şi Gorj au fost reţinuţi şi prezentaţi, joi, instanţei cu propunerea de arestare preventivă, pentru tăiere ilegală şi sustragere...
CNSH, la etapa națională a concursului ”Sanitarii Pricepuți”
Un echipaj format din liceeni de la Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu s-a calificat la etapa națională a concursului ”Sanitarii Pricepuți” după ce s-a...
Violatorul tinerei din Rovinari, în arest la domiciliu
Tânărul care și-a sechestrat, bătut și violat iubita din Rovinari, în locuința sa de la Petrila, a scăpat de arestul din IPJ Hunedoara, magistrații...
Începe înscrierea la Bacalaureat
Luni, se va da startul înscrierilor la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an. Elevii din clasa a XII-a se vor putea înscrie în...
CNE are un nou regulament de organizare și funcționare
Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) are un nou Regulament de Organizare şi Funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian...
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj, la prima donare de sânge: Au mers încă...
Centrul de Transfuzie Sanguină Gorj a devenit neîncăpător în această săptămână. De luni, zeci de jandarmi au trecut pragul unității. Îmbrăcați în uniformă, 25...
Prima sentință în dosarul ”Prostituție la Viena”
Judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit, marți, pedepsele pentru cei patru inculpaţi din dosarul supranumit “Prostituţie la Viena”. Pentru constituirea unui grup infracţional...
Eleve ale Palatului Copiilor Târgu-Jiu, premiate la Arad
Două eleve de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu și-au îmbogățit zilele trecute palmaresul cu patru noi premii în urma participării la un festival-concurs național organizat...
Conferințe preoţeşti de primăvară în Arhiepiscopia Craiovei
Săptămâna aceasta debutează în Arhiepiscopia Craiovei conferinţele pastoral misionare de primăvară, având ca temă “Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox”.
Seria conferinţelor preoţeşti...
Bătaie ca în Vestul Sălbatic pe terasa unui bar din Cloșani
Cinci persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 58 de ani, din Padeş, Motru şi Baia de Aramă, au ajuns, luni seara, în arestul...
CNSH, în finala campionatului ”Tinerii Dezbat”
Un echipaj format din elevi de la Colegiul Național ”Spiru Haret” din Târgu-Jiu s-a calificat la etapa națională a campionatului de dezbateri pentru liceeni...
Argint și bronz pentru Gorj la OTI 2016
Elevii gorjeni s-au întors cu trei medalii de bronz și una de argint de la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia Informației organizată la...
Expoziție de artă vizuală pentru ”Cumințenia Pământului”
Mai mulți artiști gorjeni, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, își vor scoate la vânzare lucrările în cadrul unei expoziții de arte vizuale...
Elev de la ”Constantin Săvoiu”, pe lista candidaților care pot susține Evaluarea Națională mai...
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) a publicat lista nominală a candidaților care pot participa anul acesta la sesiunea specială de Evaluare Națională....
Surpriză pentru tinerii acuzați că au spart o casă aflată în construcție
Cei doi bărbați în vârstă de 26, respectiv 28 de ani, din comuna Bâlteni, arestați preventiv, săptămâna trecută, sub acuzația de furt calificat, au...
Condamnat pentru furturi în Italia, prins în Gorj
Un bărbat de 47 de ani, din comuna Bâlteni, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru furt din...
Incendiu în trafic
Un autoturism Ford a luat foc, ieri, în timp ce șoferul aștepta la semafor, pe o stradă din centrul municipiului Târgu-Jiu. În momentul în...
Vecinul i-a golit apartamentul, în timp ce era plecat la muncă în străinătate
Un bărbat de 27 de ani, din comuna Mătăsari, a ajuns în arest, sub acuzația de furt calificat. Procurorii de la Parchetul de pe...
Lucian Stroe renunță la postul de purtător de cuvânt al Poliției Gorj
După alegeri, Lucian Stroe nu va mai fi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj. Locul său va fi ocupat de...
De supărare că va fi dus la Psihiatrie, Un petrecăreț recalcitrant a spart geamul...
Un bărbat de 38 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de distrugere, după ce a spart geamul unei ambulanțe...
Întâlnire a tinerilor ortodocși din Oltenia la Castelul Roșianu
Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei, organizează sâmbătă, 28 mai, cea de-a XII-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din...
Candidații la Titularizare, așteptați să-și valideze fișele de concurs
Cadrele didactice înscrise la concursul de Titularizare sunt așteptate, începând de astăzi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj, pentru a-și valida fișele de...
Condamnați după ce au furat de la Succes
Trei bărbați, dintre care doi au stat în spatele gratiilor o bună bucată de timp, au primit condamnări cu suspendare în dosarul în care...
Două școli din Gorj, în competiția ”O activitate de succes în Școala Altfel”
Două unități de învățământ din municipiul Târgu-Jiu au fost selectate pentru a participa la etapa națională a competiției ”O activitate de succes în Școala...
Hoț din Mătăsari încătușat
Un tânăr din Mătăsari a ajuns la sfârșitul săptămânii trecute în spatele gratiilor, după ce a fost implicat în furturi de locuințe în localitatea...
Agent şef de la Penitenciarul Târgu-Jiu, trimis în judecată
Ioan Daniel Dăianu, agentul şef de la Penitenciarul Târgu-Jiu, prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, în timp ce primea 500 euro de...
Lansare de carte pentru un elev al Şcolii „Constantin Săvoiu”
Vineri, 20 mai 2016, la Sala de Consiliu a Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din municipiul Târgu-Jiu, a avut loc lansarea volumului de poezii „Gândurile...
Arestaţi după ce au spart o casă aflată în construcţie
Doi tineri în vârstă de 26, respectiv 28 de ani, din comuna Bâlteni, au fost arestați preventiv sub acuzația de furt calificat. Polițiștii au...
Adus din Bulgaria după ce a fost răpit de tatăl pakistanez
Un copil de nici 4 ani, domiciliat la Samarinești, în satul Larga, și care a fost în trecut obiectul unor dispute, atât fizice, cât...
Arhitectul Florescu, implicat într-o tamponare
Arhitectul Dumitru Florescu, cel care a realizat proiectul de modernizare a centrului municipiului Târgu-Jiu, a fost implicat ieri, în jurul orei 14.00, pe centura...
Obligate să muncească în folosul comunităţii, după ce au inventat un scenariu demn de...
Judecătorii de la Târgu-Cărbunești au luat prima decizie în cazul celor două femei din comuna Bărbătești, care i-au indus în eroare pe anchetatori, după...
Cupa White Wolf a ajuns la a VII-a ediție
La sfârșitul acestei săptămâni are loc cea de-a VII-a ediție a Cupei White Wolf. Organizatorii au pregătit trei probe sportive, participarea fiind naţională, fără...
Începe distribuirea vaccinului hexavalent
Ministerul Sănătății a semnat, marți, noul contract subsecvent de furnizare a vaccinului hexavalent.
Începând cu 1 iunie, vor fi livrate către Direcțiile de Sănătate Publică...
,,Culoare și lumină în arta plastică gorjeană”, la Târgu-Jiu
În data de 20 Mai 2016, ora 18.00, în cadrul manifestărilor socio-culturale „Zilelele Municipiului Tg Jiu”, Filiala Târgu-Jiu a UAP din România, în parteneriat...
Boxerul Ghișe, la un pas de libertate
Judecătorii de la Tribunalul Gorj au înlocuit, marți, măsura de arestare preventivă dispusă, în luna februarie, în cazul celor trei tineri din Târgu-Jiu și...
A parcurs aproape 200 de kilometri cu o mașină furată
Un tânăr de 29 de ani, din comuna Bolboși, a ajuns în arest, după ce a trăit aventura vieții lui. Tânărul a fost reținut...
Consilierul parlamentar Vasile Zosim, plasat în arest la domiciliu
Expertul parlamentar la Senatul României, Vasile Zosim, a fost eliberat aseară, de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova. Consilierul din cadrul Direcţiei Generale...
Judecat după ce a băgat în spital o familie întreagă
Bărbatul de 46 de ani, din comuna Turburea, care și-a înjunghiat vecinii în plină stradă, pentru nici măcar un metru de pământ, a fost...
A intrat cu maşina într-un gard şi a fugit de la locul faptei
Un bărbat de 38 de ani, din Motru, a fost trezit din somn, luni noaptea, de un zgomot puternic. Când a ieșit din locuință,...
Cercetat după ce a bătut un câine cu bestialitate
Imagini șocante au fost surprinse pe o stradă din Rovinari. Un bărbat este cercetat de polițiști, după ce a lovit un câine cu parul...
Șofer de ocazie, găsit întins pe stradă, mort de beat
Un conducător auto a sunat, duminică seara, la 112 și a anunțat că, pe raza comunei Bumbeşti-Piţic, în satul Poienari se află o persoană...
Scandal sângeros într-un bar din Târgu-Jiu
Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a petrecut 24 de ore în arest, sub acuzația că, în noaptea de joi spre...
Peste două mii de cazuri în județ, 37 de gorjeni au fost diagnosticați cu...
La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) sunt 2.067 bolnavi de epilepsie. Dintre aceştia, 37 au primit diagnosticul pe parcursul...
Lucrări pe cursurile de apă
În cursul săptămânii trecute, Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj a finalizat lucrarea de deviere a râului Gilort pe raza localităţii Bengeşti-Ciocadia, zona Cepoi,...
Beat criță, un tânăr s-a oprit cu mașina în stâlp
Un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a ignorat faptul că nu avea permis de conducere şi s-a urcat la volanul unui autoturism....
Traficant de țigări, arestat la Târgu-Jiu
Unul dintre cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, reținuți miercuri de polițiștii gorjeni, sub...
Şomerii gorjeni, recrutaţi în ţările Uniunii Europene
Statele Uniunii Europene au mare nevoie de forţă de muncă astfel încât miile de şomeri gorjeni, specializaţi în diverse meserii, îşi pot încerca norocul...
Înhumaţi gratuit de municipalitate
Mai mulţi cetăţeni, fie din Gorj, fie din afara judeţului, însă care au decedat pe meleagurile noastre, şi ai căror aparţinători nu a fost...
“Copiii internați în spitale au nevoie de părinții lor”, La SJU Târgu-Jiu, micii pacienți...
Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, atrag atenția că internarea în spitale a copiilor mai mici de 14 ani,...
Angajări la Jandarmeria Gorj: Se caută doi șefi
În timp ce la Poliție se fac recrutări din sursă externă, privind acoperirea deficitului de personal, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj organizează concurs,...
Pompierii caută 40 de ”salvatori din pasiune”
Începând din această săptămână, cei care vor să devină ”salvatori din pasiune” se pot înscrie pentru unul dintre cele 40 de locuri alocate de...
Gorjeni la miting în București, SANITAS continuă acțiunile de protest
Prioritară pentru Federația Sanitas din România este soluţionarea revendicărilor înaintate autorităţilor statului și în acest sens vor continua toate acțiunile sindicale prevăzute pentru următoarea...
Angajat al CEO, prins la volan cu permisul suspendat
Un bărbat de 39 de ani, din comuna Negomir, a fost depistat, luni, de polițiștii din localitate, la volanul unui autoturism, pe Drumul Județean...
CJAS a imputat peste 11.600 de lei, în primul trimestru
Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a finalizat raportul activităţilor derulate în perioada ianuarie-martie. Au fost realizate 40...
Universitatea „Constantin Brâncuși” a sărbătorit Ziua Monarhiei Române
Facultatea de Științe ale Educației și Management Public din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat, marți, 10 mai 2016, o sesiune de...




























































































































