S-a sinucis nesuportând boala pe care o avea
O angajată a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi-a pus capăt ieri zilelor, luând hotărârea de a-şi încheia socotelile cu viaţa fără să...
Direcţia Silvică Gorj a vândut mure de 15.000 de euro
Peste 20 de tone de mure au fost vândute, de către Direcţia Silvică Gorj, nemţilor. Pentru marfa dată unor firme, cu care instituţia are...
Sancţionaţi pentru încălcarea legislaţiei rutiere
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a doi bărbaţi care au încălcat prevederile Codului Rutier. Unul dintre aceştia a fost prins conducând...
Trei tineri din Hurezani, reţinuţi pentru furt calificat
Trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, din comuna Hurezani, au ajuns în arestul IPJ Gorj după ce au fost...
După cinci decenii, A sunat din nou clopoţelul pentru foştii elevi ai Şcolii...
Pe data de 10 august 2013 absolvenţii clasei a VII-a, promoţia 1963, de la Şcoala Generală Budieni s-au aşezat din nou în bănci. Dintre...
Microcarieră din Motru, la a doua abatere penală de tip DNA
Patronul uneia dintre cele trei microcariere din Motru, a căror activitate face obiectul unui dosar la Direcţia Naţională Anticorupţie(DNA) Târgu-Jiu, privind circuitul cărbunelui spre...
Gura Târgului – Gruia pleacă de la DGASPC Gorj
Natalia Gruia, fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, ia în calcul să părăsească de tot instituţia în...
Angajaţi ai falimentarei Olservmin vor continuitate în muncă, pentru a lua şomaj
Aproape 30 de persoane de la Olsevmin Motru, unitate care pe raza de acţiune a Diviziei Miniere avea 800 de salariaţi, au cerut ieri...
Potârcă rămâne „interzis” în Târgu-Jiu
Fostul candidat la Preşedinţia României, Constantin Ninel Potârcă, îşi petrece vara la palatul din Meteor, el având în continuare interdicţie de a părăsi localitatea...
Opere de maxim un metru la Brâncuşiana 2013
Decizie inedită a organizatorilor taberei de sculptură dedicată lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Pentru că prin oraş nu mai e loc de sculpturi...
Teodorescu a făcut parc tradiţional în curtea interioară a Prefecturii Gorj
Curtea interioară a Prefecturii Gorj s-a transformat peste noapte într-un mic părculeţ. Şi nu orice parc, ci unul completat cu obiecte tradiţionale, care, culmea,...
Situl arheologic de la Vârtop, distrus cu buldozerul
Din neglijenţa arheologilor de la Muzeul Judeţean Gorj, situl arheologic de la Vârtop a fost distrus cu buldozerul, cei în cauză neatenţionând firmele care...
Weekend plin pentru salvamontiştii gorjeni
De un adevărat tur de forţă au avut parte salvamontiştii gorjeni la sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat, volumul mare de activitate confirmând o...
Torţionarii de la DSP Gorj!
Reîntoarsă recent de la cursurile plătite de Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Gorj la Mamaia, prilej să-şi petreacă o adevărată vacanţă cu familia pe litoral,...
Armă introdusă ilegal în ţară, confiscată de poliţişti
Un pistol de tir cu aer comprimat, adus ilegal în ţară din Italia de un localnic din Hurezani, a fost confiscat săptămâna trecută de...
Cercetaţi pentru comercializarea de adidaşi contrafăcuţi şi CD-uri piratate
Doi târgujieni sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi încercând să comercializeze încălţăminte contrafăcută şi CD-uri piratate într-un târg auto din...
Gîrjoabă, la rejudecare pentru anularea deciziei de concediere
Corneliu Gîrjoabă a primit clemenţă din partea judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova care i-au admis luna trecută recursul declarat în dosarul privind...
Cea mai mică victimă a accidentului din Valea Naibii, stabilă la Timişoara
Pacienta în vârstă de numai 13 ani, care a suferit mai multe traumatisme și contuzii după ce camioneta în care se afla s-a prăbușit...
Catedrala „Sfinţii Voievozi”, restaurată pe datorie
Biserica „Sfinţii Voievozi” din Târgu-Jiu se află, în acest moment, într-un amplu proces de recondiţionare. Costurile restaurării se ridică la suma de 4 miliarde...
Accident cu victime la Bâlteni
O doljeancă în vârstă de 52 de ani a ajuns sâmbătă la spital după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un...
Gura târgului – “Grupul de la Motru”, la întâlnire în spălătorie
Componenţii aşa-zisului “Grup de la Motru” au, mai nou, întâlniri periodice într-o spălătorie auto de pe raza municipiului.
Cel puţin asta se discută, în ultimle...
Meci al Universităţii Craiova la Motru, cu îmbrânceli şi înjurături contra lui Mititelu
„Adevărata” Universitate Craiova, echipa finanţată de Adrian Mititelu, a venit vineri seara până la Motru pentru a disputa o partidă amicală de fotbal contra...
Salvat de pe munte după ce i s-a făcut rău
Un tânăr de 22 de ani din Baia de Aramă a avut nevoie sâmbătă după-amiază de ajutorul salvamontiştilor gorjeni pentru a fi adus cât...
Răuţ nu renunţă la schimbarea lui Condescu
Nici nu s-au stins bine ecourile victoriei obţinute de Pandurii contra celor de la Hapoel Tel Aviv, că şefii Complexului Energetic Oltenia vorbesc din...
Dosare penale pentru şoferii prinşi băuţi la volan
În ultimele trei zile, trei şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce conduceau autoturisme pe...
Târgujiancă cercetată penal pentru furt din supermarket
O femeie în vârstă de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost prinsă în timp ce încerca să părăsească incinta unui supermarket din...
Autoaprinderea cărbunelui a intensificat livrările spre RAAN
Minerii din bazinul carbonifer Husnicioara au intensificat livrările către Sucursala Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN). Măsura s-a impus pentru a evita...
Dosarul “Transformatorul”, pe masa procurorilor gorjeni
În urma unei plângeri penale adresate recent procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, viceprimarul comunei Peştişani, Ilie Fuiorea, va fi cercetat pentru înstrăinarea...
Matematicianul Crăc, şef peste agricultorii PDL
Tânărul Traian Crăc, absolvent al facultăţii de matematică, a fost pus în fruntea Comisiei pentru Agricultură a PDL Gorj. Din această poziţie, Crăc are...
Solista Roberta Crintea: „Am pus familia pe acelaşi piedestal ca şi cariera!”
Gorjeancă get-beget, Roberta Crintea este cunoscută publicului drept „bănăţeanca de la Doina Gorjului”, ea interpretând cântece din Banat cu un talent desăvârşit. Pe culmile...
Gura târgului – Condescu, sponsor la Mişcarea Populară
Marin Condescu, liderul FNME, mai are la dispoziţie câteva zile pentru a da un răspuns celor aflaţi la cârma fundaţiei şi partidului Mişcarea Populară,...
Primăriţa din Alimpeşti: „Nu ştiu dacă voi mai candida pentru alt mandat”
La un an de mandat, primarii din localităţile gorjene se mândresc cu realizările lor. La Alimpeşti, primarul localităţii, Elena Mosor, face tot posibilul ca...
Întâlnirile cu cetăţenii din Peştişani, un lux
Conducerea Primăriei Peştişani refuză să aibă întâlniri cu cetăţenii din sate, după cum cere Legea 215, asta deşi locatarii satelor din comună au cerut...
Pentru încălcarea legilor civile, penale şi morale – Răspopitul Belgiu nu mai este dorit...
Mitropolia Olteniei a respins în termeni duri, luna trecută, solicitarea scrisă a fostului preot din Peşteana de Jos, Antonică Belgiu, de a reveni la...
Geta Năstasie şi Geta Năstasie, ,,împuşcate” la fereastră de către vecinul Mihalache
Două localnice din comuna Scoarţa, satul Bobu-Mogoşani, mamă şi fiică, i-au făcut o plângere penală vecinului de casă, Mihai Mihalache, pe motiv că acesta...
Sindicalistul Marcu vorbeşte lucruri trăsnite despre concedierile din DSP Gorj
Constantin Marcu, liderul Sindicatului Hygeea din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj a ieşit recent în spaţiul public, ca măgaru’-n ceaţă, trezindu-se vorbind...
Persoanele cu dizabilităţi au făcut spectacol la Centrul „Christian”
Centrul de Zi „Christian” a găzduit miercuri primul eveniment cultural, în care s-au angrenat mai multe persoane cu dizabilităţi, în a-şi face cunoscute creaţiile...
Norvegienii caută ingineri în Gorj
Şomerii gorjeni care doresc să lucreze în străinătate pot opta acum pentru unul dintre cele 15 de posturi de inginer disponibile în Norvegia. Oferta...
Poliţia a recuperat autografele lui Brâncuşi, furate din casa stră-nepoatei
Mai multe fotografii ale lui Constantin Brâncuşi, cu autograful acestuia, au fost furate din casa stră-strănepoatei sculptorului de către un bărbat pe care îl...
Pâine, doar în magazinele specializate
Gorjenii vor cumpăra pâine doar din magazinele specializate. Iniţiativa este inclusă într-un proiect de hotărâre de Guvern lansat de patronatul din industria de morărit...
Evacuarea clădirii CEO, amânată încă o săptămână
Instanţa Judecătoriei Târgu-Jiu a decis miercuri să mai amâne cu o săptămână stabilirea unei sentinţe în dosarul CEO vs. FNME, pentru evacuarea de către...
Gura târgului – Vâlceanul Gogârnoiu, şef peste Finanţele Gorj
Gheorghe Gogârnoiu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, este în cărţi pentru postul de şef al Finanţelor Publice al Regiunii Sud-Vest...
Accident cu 19 victime în „Valea Naibii”
Un grav accident de circulaţie a avut loc ieri dimineaţă, pe raza satului Cerna din comuna Padeş. 19 persoane au fost la un pas...
CEO vrea azi să evacueze FNME din clădirea situată în Debarcader
Cererea de evacuare a Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) din clădirea aparţinând Complexului Energetic Oltenia, din zona Debarcader, adresată instanţei de către conducerea societăţii...
Marinoiu de la Muzeul Judeţean le-a făcut plângere penală foştilor subordonaţi
Fostul director al Muzeului Judeţean Gorj, Vasile Marinoiu, aflat din luna octombrie la pensie, le-a făcut o plângere penală foştilor săi subordonaţi, aflaţi acum...
Curtea de Conturi, pe urmele fondurilor pentru “Pavel Arena”
Începutul săptămânii a debutat cu un control al Curţii de Conturi pentru angajaţii Primăriei Peştişani. Verificatorii ar căuta neregulile financiare săvârşite de viceprimarul Ilie...
Pustai nu va mai juriza Festivalul „Poarta Sărutului”
Festivalul Naţional de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului”, organizat de Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu a ajuns la cea de-a XII-a ediţie,...
Acuzată de omor calificat
Femeia din comuna Bărbătești, acuzată că şi-a ucis nou-născutul şi l-a aruncat la câinii din curtea Spitalului Târgu-Cărbunești, a fost reţinută de anchetatori sub...
Gura târgului – Edilul din Bălăneşti şi-a luat Duster din banii primăriei
Primarul comunei Bălăneşti, Ovidiu Pungan, a achiziţionat, recent, o Dacia Duster pe banii instituţiei publice. Deşi autoturismul ar fi trebuit astfel să stea la...
Fostul inginer-şef Energetic de la Lupoaia se judecă cu CEO
Mareş Albişoru, care a ocupat timp de 120 de zile funcţia de inginer-şef Energetic la UMC Lupoaia, dar a fost schimbat şi pus într-o...
Un deţinut mort şi trei grav bolnavi, la Penitenciarul Târgu-Jiu
În decurs de o săptămână, patru deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu, au fost scoşi din închisoare pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate...
Mama lui Ţundrea, internată la spital în urma unui accident casnic
De bătrâneţe grele are parte mama faimosului gorjean Marcel Ţundrea, cel care a făcut 12 ani de puşcărie fără să fie vinovat, cea care...
Directorul Popescu, indisponibil la Parchet dar în formă maximă ca alpinist în Retezat
Orice s-ar zice, canicula asta nenorocită le joacă feste şi angajaţilor Penitenciarului Târgu Jiu. Nu doar deţinuţilor ce mor pe capete – în tot...
Antonie şi câţiva subalterni îşi fac bagajele pentru Canada
Directorul Diviziei Miniere a CEO, Daniel Antonie, va pleca, în câteva zile, într-o vizită de lucru în Canada.
Destinaţia este Montreal, asta deoarece aici, în...
Directorul “Ţeavă”, profesionistu’ de la Işalniţa
Dumitru Dumitraşcu, actualul director al Sucursalei Işalniţa a CEO, a fost ani buni director tehnic al Complexului Energetic Turceni, fiind considerat un bun meseriaş...
Bacio, traumatizat de-o fană
Viaţa de artist nu e deloc uşoară. Cel mai bine o simte, pe propia piele, artistul târgujian Mihai Vulpe, cunoscut sub numele de Bacio....
Angajata cu locuinţa infectă, mutată de la Cantina Rovinari
Alexandra Trăsnea, angajată a Sucursalei Rovinari a CEO, în funcţia de gestionară la cantina unităţii, va fi pusă în discuţia superiorilor, după ce în...
Poliţia Locală Târgu-Jiu a corectat cu o amendă abuzul doctoriţei Vodislav
În cursul zilei de ieri, doi agenţi de la Poliţia Locală Târgu-Jiu s-au prezentat pe strada Bradului la nr. 5, în municipiu, la adresa...
Patroni de microcariere din Motru, cercetaţi de DNA
Deţinătorii microcarierelor din zona Motru, care au făcut obiectul unei ample verificări, la începutul acestui an, de către comisari ai Gărzii Financiare Gorj, pentru...
Carte veche, scoasă la vânzare de un târgujian pentru 6000 de euro
Pe cel mai mare site de anunţuri gratuite din România a fost postat ieri anunţul unui gorjean care îşi scotea astfel la mezat o...
Bărbat de 55 de ani, arestat pentru corupţie sexuală
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Padeş, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce a săvârşit acte de perversiune...
Opaiţ al meşterului Armenius şi fibulă cu genunchi, descoperiri unice la Bumbeşti-Jiu
Reprezentanţii Muzeului Judeţean Gorj au prezentat ieri o parte dintre obiectele descoperite în urma săpăturilor efectuate în zona DN 66. Două dintre piesele scoase...
Călinoiu, critic la adresa preşedintelui încătuşat Dian
Declaraţii extrem de dure făcute de vicepreşedintele PSD Ion Călinoiu la adresa partenerilor liberali şi a liderului acestora, Crin Antonescu. Într-o declaraţie acordată pentru...
Gura târgului – Petrescu, în locul lui Dascălu la PRM-aripa Funar
Ilie Petrescu deja s-ar vedea preşedinte al PRM-Funar, se discută în Motru, pepededistul anunţând astfel că ar risca şi o revenire la PRM doar...
Jurista-şefă de la Turceni, la judecată cu CEO
Maria Pecingină Mladin Bîrsan, jurista-şefă a Sucursalei Turceni a Complexului Energetic Oltenia(CEO), a dat unitatea la care lucrează în judecată, nemulţumită că i s-a...
Şoferii beţi sau fără permis, sancţionaţi de poliţişti
Pe parcursul ultimelor zile, poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele mai multor conducători auto prinşi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile...
Crimă între fraţi
Un bărbat de 47 de ani din Bolboşi şi-a ucis fratele mai mic decât el cu câţiva ani după un scandal produs pe fondul...
Prinşi cu CD-uri şi DVD-uri piratate
O târgujiancă de 34 de ani şi un bărbat în vârstă de 37 de ani, din judeţul Dolj, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de...
Trei “ESCU” din Gorj, la întâlnire de taină în Motru cu Vişan
Marin Condescu, Marcel Romanescu şi Justin Paralescu sunt cei trei “ESCU” care s-au întâlnit la Motru cu fondatorii Mişcării Populare, la jumătatea acestei săptămâni....
Giuran şi Benga, cereri respinse de eliberare condiţionată
Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu au dat ieri verdictul la cererile formulate de doi dintre membrii „lotului Fluerătoru” de a fi lăsaţi în libertate sub...
Daviţoiu şi Novac scapă de sancţiunea ,,personalizată”, aplicată lui Fugaru
Ion Fugaru, preşedintele PDL Târgu-Cărbuneşti, a avertizat, recent, conducerea organizaţiei că o parte însemnată a membrilor PDL Gorj vor pleca spre Mişcarea Populară, motiv...
UEF Motru a scăpat de executarea silită dar achită debite 2 ani
Uzina de Execuţie Foraje Motru, condusă de Ion Cojocaru, a scăpat de executarea silită, procedură cu care societatea era ameninţată deja de săptămâna trecută....
Gura târgului – Licitaţie pe melodia lui Diţescu, la Sucursala Turceni a CEO
În prezent, în Complexul Energetic Oltenia – sucursala CTE Turceni, se află în desfăşurare licitaţia privind modernizarea cazanului blocului nr.6.
Procesul de adjudecare a lucrării...
Direcţia Regională Antifraudă, cu sediul la Târgu-Jiu
În luna octombrie, în Gorj, mai precis la Târgu-Jiu, va funcţiona Direcţia Regională Antifraudă, pe toată Oltenia. Şeful Gărzii Financiare Gorj, Gigel Capotă, are...
Unde-i Muzeul GorjFest, Coane Ion Cepoi?
La fiecare nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GorjFest, culturnicul Ion Cepoi – cel mai agreat cetăţean al Gorjului, parvenit de prin...
Cioban arestat pentru tentativă de omor
A fost la un pas de a-i curma viaţa celui care îi asigura o slujbă care să-i asigure existenţa, totul pornind de la o...
Bălăşoiu a încercat să acopere groapa de la Işalniţa, cu cărbune din Motru
Constantin Bălăşoiu, fostul director al Sucursalei Termocentrale Işalniţa, audiat în aceste ultime zile la IPJ Gorj, urmare a dispariţiei celor 140.000 de tone de...
Daviţoiu a pus “Doina Gorjului” la dispoziţia Mişcării Populare: “Este doar o afacere!”
Democrat-liberalul Nicu Daviţoiu a închiriat restaurantul său din Parcul Central, pentru două ore, echipei de conducere a Mişcării Populare care, astăzi, va avea la...
Călinoiu – noi promisiuni pentru drumul Rovinari – Bumbeşti Jiu
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj dă noi asigurări cu privire la începerea lucrărilor de modernizare a şoselei care face legătura între Rovinari şi Bumbeşti Jiu,...
Visul lui Cepoi, spulberat după 7 luni
Filiala Oltenia-Gorj a Institutului Cultural Român (ICR) îşi închide porţile după numai 7 luni de funcţionare, şi aceasta cu carenţe deoarece instituţia s-a implicat...
Kosoni de aur, recuperaţi din Germania
Un lot de cinci monede dacice din aur şi paisprezece podoabe dacice din argint, părţi ale unor tezaure mai mari, recuperate recent din Germania,...
Giuran se cere în libertate
Fostul șef din minerit din zona Motru, Nicolae Giuran, arestat preventiv în „lotul Fluerătoru”, doreşte să fie lăsat în libertate, el depunând săptămâna aceasta...
Gura târgului – Graure şi lista de transportatori ai lui Condescu
Plecat de ceva vreme din Gorj, urmare a mutării sale cu serviciul la termocentrala din Severin, fostul director general al CE Turceni, Octavian Graure,...
Primarul din Slivileşti, „foc şi pară” pe parlamentari
Sorin Bucurescu, primarul localităţii Slivileşti este supărat pe parlamentarii de pe colegiul său. Toţi au spus în campania parlamentară că îl vor sprijini atât...
Motreanul Grecu, procurorul kamikaze de la Parchetul Târgu-Jiu
Fostul poliţist, motrean de loc, Laurenţiu Grecu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, a intrat, de scurt timp, în ,,bătaia puştii” sindicaliştilor,...
Incompetentul Boeriu, obligat să anuleze parafa lui Manciu! – “Doctorul”, în Comisia de Disciplină...
După ce a declanşat un audit intern fără auditor (ocupanta postului fiind la mare), şeful Direcţiei de Sănătatea Publică, Marius Boeriu, s-a gândit să...
Morega, critic: “Echipa pe care şi-a format-o Ciurel este extrem de slabă”
Profesorul de management, Dan Morega, i-a atras, din nou, atenţia, managerului CEO, Laurenţiu Ciurel, că are în preajmă oameni fără calităţi manageriale. În opinia...
Bilanţul CEO pe 6 luni – multe minusuri
Complexul Energetic Oltenia şi-a făcut publice ieri o serie de cifre cu privire la indicatorii pe care unitatea de stat i-a realizat în prima...
La Muzeul Tezaurului de la Tismana lucrările avansează
La Punctul Muzeal dedicat Tezaurului României ce se construieşte în vecinătatea Mănăstirii Tismana lucrările se desfăşoară conform prevederilor. La ora când am fost acolo...
Gorjeancă de 15 ani din Tismana, dispărută în Italia
O adolescentă de doar 15 ani, originară din Tismana, este de aproape o săptămână de negăsit pentru autorităţile italiene, după ce tatăl ei a...
Gura târgului – Anchetă în Mehedinţi, cu urmări penale la Gorj
O anchetă de proporţii s-ar desfăşura la acest moment în judeţul vecin Mehedinţi, se discută printre politicienii gorjeni, care dau ca sigură că aceasta...
Un miliard şi jumătate de la CEO pentru mama lui Prisăcariu
Service Implementare Producţie, firma deţinută de mama lui Mihai Prisăcariu, fostul şef al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor între 2006-2011, a câştigat, recent,...
Corpul de Control al CEO sancţionează la salarii foştii şefi din subteranul motrean
Verificările finalizate recent de Corpul de Control la Complexului Energetic Oltenia(CEO), privind activitatea fostului SNLO, au scos la iveală unele nereguli în ce priveşte...
Aşteaptă titlu de proprietate de la Cârciumaru
Un vârstnic din Târgu-Jiu solicită Comisiei Locale de Fond Funciar să îi elibereze documentaţia în vederea obţinerii titlului de proprietate pentru un teren de...
Benegui, probleme în paradisul din Turcineşti
Afaceristul Marius Benegui s-a afişat ieri pe o reţea de socializare ca fiind într-o relaţie cu o damă din Piteşti, angajată a unui service...
Condescu, liber după audierile de la Poliţie
Mult aşteptatele audieri la care era aşteptat liderul sindical Marin Condescu pentru a da explicaţii în legătură cu un contract de cesiune de 1,6...
Mitescu se judecă cu IŞJ Gorj pentru drepturile salariale de “general”
Fostul inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean(IŞJ) Gorj, în urmă cu patru ani de zile, Gheorghe Mitescu, s-a trezit acum să dea în judecată...
Atac de panică pentru mama bebeluşului devorat de câini la spitalul Târgu Cărbuneşti
Când mai nimeni nu credea că anchetatorii vor scoate la iveală adevărul în cazul fătului care a sfârşit groaznic în urmă cu câteva luni...
Sexagenar cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Un motrean în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii au descoperit că acesta a cumpărat şi...
Poliţişti agresaţi în timpul unei intervenţii
Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti a fost agresat în timp ce încerca să aplaneze un conflict izbucnit între...
























