Asistența socială reprezintă un ansamblu de instituții, măsuri și servicii specializate destinate protejării persoanelor aflate în dificultate, având drept scop principal asigurarea unui nivel de trai decent, incluziunea socială și creșterea calității vieții. Conform cadrului legal din România (Legea nr. 292/2011), acest domeniu sprijină indivizii care nu își pot asigura singuri nevoile de bază! Conform acesteia, Legea asistenței sociale prin protecția socială se definește în contextul principiilor, valorilor și tradițiilor ce guvernează relațiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunități și instituții în statele Uniunii Europene și reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale. Protecția socială cuprinde două componente de bază: asigurările sociale în sistem contributiv și asistența socială noncontributivă! Principalul obiectiv al protecției sociale este acela de a-i sprijini persoanele care se află într-o situație dificilă să iasă din impas și să se reintegreze în societate, să se mențină active pe piața forței de muncă. În acest sens, prin forţa destinului, protecția socială are în vedere condițiile materiale de trai și condițiile sociale, iar, prin condiții materiale se înțelege ocuparea forței de muncă, veniturile, locuința etc, iar prin condițiile sociale sănătatea, educația şi mediul social. O definiţie generală oficială a profesiei de asistent social a fost adoptată, în 2001, de către Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali, împreună cu Asociaţia Internaţională a Şcolilor de Asistenţă Socială şi conform acesteia, profesia de asistent social promovează schimbarea socială, rezolvarea de probleme în relaţiile interumane, chiar împuternicirea şi eliberarea oamenilor, în vederea creşterii bunăstării. Utilizând teorii ale comportamentului uman şi sistemelor sociale, asistenţa socială intervine în problemele în care oamenii interacţionează cu mediul lor. Se consideră că principiile drepturilor omului şi justiţiei sociale sunt fundamentale pentru asistenţa social, care constă în acele procese care dezvoltă personalitatea prin adaptări efectuate conştient, de la individ la individ, între oameni şi mediul lor social. În linii mari, asistenţa socială caută să îmbunătăţească funcţionarea socială a indivizilor sau grupurilor, prin activităţi centrate pe relaţiile sociale ale acestora, care sunt constituite din interacţiunea dintre om şi mediul său de viaţă. Aceste activităţi pot fi grupate în trei funcţii distincte: restaurarea capacităţii afectate, furnizarea de resurse individuale şi sociale şi prevenirea disfuncţionalităţii sociale. Profesiunea de asistent social presupune o pregătire specială, prin intermediul căreia oamenii sunt ajutaţi să-şi schimbe funcţionarea lor socială, modul în care interacţionează, ca indivizi, cu alte persoane, cu grupuri, cu servicii şi instituţii dar, totodată, poate să ajute şi grupuri sau chiar categorii sociale mari. Munca de asistenţă socială se referă la oameni şi problemele lor, iar, cunoştinţele necesare provin mai cu seamă din sociologie şi psihologie, care trebuie aplicate în activitatea profesională. Totuşi, se pot descrie şi teorii proprii ale asistenţei sociale, care, deşi derivă din sociologie şi psihologie, duc mai departe înţelegerea mecanismelor de producer a fenomenelor sociale specifice. Beneficiile de asistenţă socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obţinute din muncă, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal, precum şi o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres prin lege. Procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării-comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii. În încheiere, aş sublinia faptul că grupul vulnerabil desemnează persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool sau a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială. Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.
Ana-Maria Alexandra Gogonea, Licenţiată în arte vizuale, Facultatea de Teologie Ortodoxă Craiova, master în studii avansate în asistenţa şi expertiza socială
