Motto: „M-am tot gândit în ultimii ani să scriu două-trei volume, dacă Bunul Dumnezeu mă va ajuta, despre cele mai importante maici de aici.”
În colecția „Poveștile Văratecului”, au apărut trei cărți despre Maica Benedicta, alias cu numele de mirean, Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, în dialog cu scriitorul Fabian Anton. „Minunate vieți de starețe și monahii. Elite monahale ale Mănăstirii Văratec” a apărut la Editura Vremea, București, 2020.
Cea de-a doua carte are ca titlu: ,,Mierea istoriei. Maica Benedicta, în convorbiri cu Fabian Anton” și a apărut la Editura Vremea, București, 2023.
A treia carte și ultima, cu titlul: ,,Ghidul Pelerinului, Mănăstirea Văratec”, autoare Maica Benedicta, Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, a apărut în ediția actualizată de Fabian Anton, Editura Vremea, București, 2024.
Din capul locului se cuvine să prezentăm sumare date biobibliografice despre cele două personalități aflate în dialog. Academician Zoe Dumitrescu-Bușulenga, istoric literar și eseist, profesor universitar doctor, academician, s-a născut la data de 20.08.1920, în București, într-o familie de intelectuali, de mari melomani, cu respect pentru cultură, educație, artă. Tatăl, Nicolae Dumitrescu, fiu de moșier, fusese demnitar în Guvernul Maniu, iar mama Zoei, filolog, studenta lui Densușianu, citea doar literatură română și franceză. Zoe Dumitrescu- Bușulenga a absolvit cursurile Școlii Centrale din București, cel mai exigent liceu din vremea aceea, iar paralel, începând de la 15 ani, a frecventat și cursurile Conservatorului, muzica fiind pasiunea ei. Adolescentă fiind, în urma unei hemoptizii, tatăl său a dus-o la celebrul medic Marius Nasta, fiind prieteni, iar acesta i-a recomandat repaus absolut și să se îndrepte spre altă profesie. Merge la sanatoriul Bucegi, apoi la Sanatoriul din Cluj, condus de renumitul academician Leon- Silviu Daniello, bun prieten cu Lucian Blaga.
Încurajată și sprijinită de părinți și de renumitul medic, capătă o a doua pasiune, cititul cărților. Tatăl îi trimite integrala Bronte, iar medicul, mare iubitor al literaturii ardelene, îi recomandă să citească poeziile lui Coșbuc și ale lui Goga și să își așterne gândurile pe hârtie. Prin urmare, deși și-a dorit să devină o muziciană, boala i-a produs o cotitură în viață. În 1947, termină studiile universitare de la Facultatea de Litere din București, cu o diplomă de licență în științele filologice de anglo-germanistică și istoria artelor.
Ajutată de George Călinescu, a reușit să se transfere de la Editura de Stat, din postul de redactor, la Catedra de literatură română, angajată ca asistentă în 1949, iar începând cu 1958, Tudor Vianu a luat-o la Catedra de literatură universală și comparată de la Facultatea de Litere a Universității București. Ierarhic parcurge toate treptele universitare, după un doctorat strălucit devenind profesor universitar, ocupă funcția de șef de catedră începând cu 1975.
A fost și directorul Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”.
Membru titular al Academiei Române, începând cu 1990, și vicepreședinte al acestui înalt for științific, între anii 1991-1997, ocupă funcția de director al Academiei di Romania din Roma.
În 1993 s-a stins Apostol Bușulenga, provenind dintr-un neam de martiri, când Zoe se afla la Roma. Răscolită, tulburată de dispariția soțului, începând din mileniul al treilea, Zoe Dumitrescu-Bușulenga se retrage la Mănăstirea Văratec, o adevărată oază de liniște și credință, acolo unde, cu trei decenii în urmă, obișnuia să își petreacă vacanțele alături de soț. Devenise o bună prietenă a Valeriei Sadoveanu, care, după ce a răposat soțul, Mihail Sadoveanu, venea aici vara, în casa Măicuței Benedicta. Încet, încet, Zoe Dumitrescu- Bușulenga a intrat în atmosfera monahală a Văratecului. În 2005 se călugărește cu numele monahal (și monastic) de Maica Benedicta, după numele Măicuței Benedicta Braga, decedată.
În anul următor, pe 20 mai 2006, trece la cele veșnice, fiind înhumată, după dorință, la Mănăstirea Putna. Debutul publicistic se petrece în 1950, iar în volum, cu cele două monografii, „Ion Creangă” și „Mihai Eminescu”, în 1963.
Un adevărat florilegiu este dedicat marelui poet Mihai Eminescu: „Eminescu-viața”, „Eminescu-cultură și creație”, „Eminescu- orizontul cunoașterii”, „Eminescu și romantismul german”. Alte scrieri: „Surorile Bronte”, „Sofocle și condiția umană”, „Renașterea. Umanismul și destinul artelor”, Scrieri de Maica Benedicta, alias Zoe Dumitrescu-Bușulenga: „Contemporanii mei. Portrete.”, „Portret”, „Să nu pierdem verticala”, „Credințe, mărturisiri, învățăminte”.
Zoe Dumitrescu-Bușulenga nu a renunțat definitiv la pasiunea sa inițială, pentru muzică, dovadă că, împreună cu preacunoscutul muzicolog Iosif Sava, în perioada 1986-1994 au editat la Cartea Românească trei volume cu titlul „Muzică și literatură”.
Fabian Anton, născut la 14 iulie 1975, Ploiești, este un scriitor român, afirmat în timp, ca poet, scenograf și regizor, apoi ca poet, fotograf, grafician, jurnalist și editor, a scris: „Dependența de Cer”, „Convorbiri duhovnicești’, ,,Strada Armenească”,”Convorbiri cu Alexandru Paleologu”, „O istorie cronologică a Sfântului Munte Athos”, „Cele mai frumoase poezii”-antologie, „Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec- convorbiri cu Maica Benedicta”.
Cartea cu titlul sus-prezentat este structurată în douăsprezece capitole, având ca titluri numele fiecărei din „Elitele monahale ale Mănăstirii Văratec”, urmate de o „Addendă”, care cuprinde:„Viața maicii Nazaria, întâia stareță de Văratec”; „Istoria formării Mănăstirii Văratecul” și „Talpa sau Începutul Monastirei Văratecul”.
Cartea se deschide cu titlul „Cuvioasa Nazaria Brașoveanca”, prima stareță de la Văratec, născută într-o familie simplă și evlavioasă a unui preot din Brașov, de-aici și numele de „Nazaria Brașoveanca”. Numele de mirean a fost Mihalcea și anul nașterii incerte, între 1697 și 1706. Există acte care arată că în 1812 avea 108 ani, deci ar fi 1706. Căsătorită de tânără, cu doi copii, care s-au stins, împreună cu soțul, fulgerător, fapt pentru care a ales drumul monahismului, în urma unui vis simbolic. Părăsind cele lumești, a trecut prin mai multe schituri: „Scânteia”, „Bonțești”, unde i s-a dat numele de Nazaria, schitul „Piciorul Carpănului”, sub ascultarea marelui isihast Paisie, care a tuns-o în Shima cea Mare în anul 1774, rămânând shimnică 40 de ani, când a plecat la Domnul. S-a dus apoi la Schitul Durău, unde se afla Maica Olimpiada, pe care Paisie voia s-o trimită la Văratec. Paisie voia s-o numească stareță la Văratec pe Olimpiada, fondatoarea Văratecului, dar n-a acceptat, în favoarea Nazariei. Olimpiada i-a dăruit toată zestrea ei și a fetei sale, intrată și ea în monahism, cu numele de Epistemia și a pus bazele Schitului de la Văratec.
Deci Maica Nazaria a fost întâia stareță a Văratecului(1788-1814). Prin urmare, Văratecul a fost ridicat de cuvioasele Nazaria și Olimpiada, cu sprijinul duhovnicesc al Sfântului Paisie de la Neamț și al cuviosului Iosif.
Următorul capitol are ca titlu „Shimonahia Olimpiada Herescu”. Legenda spune ca Olimpiada, călăuzită de un bătrân pustnic, Iosif, a pornit prin munți spre a căuta un loc potrivit pentru o așezare călugărească. Cutreierând măgurile și poienile, au poposit într-o poiană deosebit de frumoasă, cu arbori înalți, străbătută de pâraie. Cu asentimentul lui Iosif, Olimpiada a propus starețului Paisie construirea unei biserici.
Shimonahia Olimpiada Herescu, fondatoare a Văratecului și una dintre cele mai mari starețe ale Văratecului, provenea dintr-o familie nobiliară a Hereștilor. Fiica preotului Herescu, parohul unei biserici din Iași cu numele de mirean Bălașa, născută în 1757, a fost și cântăreață la strană. S-a hotărât să se dedice vieții monahale, după ce a citit “Viețile sfinților”. Prezentă cu o prietenă, Măriuța, au mers la Mănăstirea Neamț, pentru „a lua un cuvânt de folos”, de la Sfântul Paisie, acesta le-a trimis la Schitul Topolița. Aflând că fiica ei, Ecaterina, este bolnavă, merge la Iași. În 1780, Bălașa și fiica ei, Ecaterina, merg la Sfântul Paisie, acesta le tunde în monahism pe amândouă și le-a trimis la Schitul Topolița, dar fiica ei s-a stins după câțiva ani. Olimpiada pleacă la Schitul Durău, unde stareță era cuvioasa Nazaria. Cuvioasa Olimpiada, la Văratec, a cumpărat de la pădurarul Ioan Băloiu o casă și a ridicat mai multe chilii cu ajutorul bătrânului duhovnic Iosif, fiind numit de Sfântul Paisie duhovnic al maicilor de la Văratec. A ridicat mai întâi o biserică de lemn pe care o înzestrează cu cele necesare. După ce Nazaria s-a dus la ceruri, în stareție a urmat maica Magdalena, apoi a fost aleasă Olimpiada.
Mitropolitul Veniamin Costache a luat decizia ca schitul Văratec să se unească cu Mănăstirea Agapia, în 1803, deoarece biserica din lemn era neîncăpătoare. În 1808, după ce au reușit să ridice o biserică de piatră și chilii pentru maici, Văratecul a fost iar de sine stătător.
Urmează năvălirea turcilor și a eteriștilor la 1821, și atunci obștea s-a risipit care încotro. Unele monahii au ajuns pe alte meleaguri, iar altele au căzut în robie, fiind răscumpărate cu greu de Mănăstire, după ce au plătit mulți bani. Cuvioasa Olimpiada s-a refugiat la Secu. După plecarea stareței Magdalena, în 1822, obștea a cerut ca Olimpiada să devină stareță la Văratec.
Vreme de șase ani a fost stareță Maica Olimpiada, între 1822 și 1828, până când, din pricina unei ispite, s-a retras cu smerenie, dar va reveni la cârma obștii în 1834, stărețind până la plecarea la Domnul.
A urmat la stăreția Văratecului Agafia Balș, care făcea parte din familia boierească a Balșilor, despre care au scris Hasdeu, Lecca și Sturdza. Originea familiei Balș a fost controversată. Hasdeu susținea că este originară din Moldova, altă opinie este descinderea din familia domnitoare Balșa din Muntenegru. Cuvântul „Balș” este românesc, în hrisoave apare Baloș sau Băluș. O serie întreagă de nume din familia Balș a intrat în monahie: Rafail Balș, egumen la Mănăstirea Râșca, Maria Balș, soția marelui Vornic Iordache Balș, la Mănăstirea Dragomirna; monahia Elisabeta (Zoe Rosetti); a doua soție a lui Theodor Balș, monahie chiar la Văratec; Safta, fiica lui Zoe Balș, căsătorită cu Grigore Brâncoveanu: marele ban al Craiovei, ultimul descendent pe linie bărbătească al voievodului martir Constantin Brâncoveanu și Grigore Balș, ctitorul Mănăstirii Neamț. Nicolau și Lecca susțineau că Agafia ar fi Ana Balș, stareță între anii 1828-1831. Va urma
Constantin E. Ungureanu
