3.6 C
Târgu Jiu
marți, 10 noiembrie 2026

Octavian Petrovici a lansat albumul „Acasă de Crăciun”, cu 16 melodii pentru toată familia

1

Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat albumul „Acasă de Crăciun”, care reunește 16 melodii în limba română, cu o durată totală de aproximativ 60 de minute. Pentru prima dată, artistul a inclus trei compoziții dedicate copiilor, alături de piese despre familie, iubire, amintiri și bucuria sărbătorilor de iarnă. Potrivit unui comunicat de presă, albumul propune o călătorie muzicală prin atmosfera colindelor, nerăbdarea celor mici, dorul de cei dragi și bucuria reîntâlnirilor în familie. Din punct de vedere muzical, piesele îmbină influențe folk și pop cu orchestrații specifice sezonului, păstrând în prim-plan vocea caldă a interpretului și chitara acustică.
Șapte dintre melodii au fost publicate anterior pe albumul „Magia Crăciunului” și au fost reînregistrate în alte tonalități și cu orchestrații noi, sub mențiunea „2026 Version”.

„Crăciunul înseamnă și familie, oameni dragi, amintiri și dorul de cei care nu mai sunt lângă noi“

„Pentru mine, Crăciunul nu înseamnă doar lumini, cadouri și sărbătoare. Înseamnă familie, oameni dragi, amintiri și dorul de cei care nu mai sunt lângă noi. Am încercat să adun în acest album toate aceste emoții, dar și bucuria copiilor, pentru care Crăciunul are o magie aparte. Mi-aș dori ca melodiile mele să ajungă în cât mai multe case și să fie ascultate de oameni împreună cu cei dragi. Nu fac muzică pentru a urmări succesul comercial, ci pentru bucuria de a cânta și de a împărtăși ceea ce simt”, a transmis Octavian Petrovici. Albumul se adresează tuturor generațiilor și este o invitație la bucurie și apropiere prin muzică în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.