Am aflat cu tristețe că venerabilul om de cultură, creatorul unor importante instituții, profesorul doctor Ion Mocioi, a plecat la Domnul. S-a mutat în Împărăția Cerurilor pentru a întregi marea comunitate a personalităților excepționale trecute – rând pe rând – pe tărâmul veșniciei.
În semn de recunoaștere a valorii omului și intelectualului, care a fost și care rămâne, Ion Mocioi – recunoaștere pe care o exprim acum explicit –, republic, cu bunăvoința conducerii cotidianului „Gorjeanul” și prin solicitudinea tânărului Irinel Avram, articolul apărut, cu mai puțin de un an în urmă, în revista „Spicon”, când Ion Mocioi a împlinit 85 de ani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și condoleanțe familiei îndurerate!
Gânduri despre prof. dr. Ion Mocioi la 85 de ani (articol publicat în revista „Spicon”, în septembrie 2025)
I. Am primit o informație, care trebuia să rămână confidențială, despre intenția Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Alexandru Doru Șerban” de a-l sărbători pe apreciatul intelectual Ion Mocioi la împlinirea a 85 de ani de viață. De asemenea, am primit și invitația de a scrie câte ceva despre merituosul sărbătorit.
Precizez din capul locului că nu m-am numărat și nu mă număr printre prietenii sau printre foarte apropiații valorosului concitadin, chiar dacă pe singura carte pe care mi-a dăruit-o în 21 ianuarie 2013 sărbătoritul încheie dedicația cu următoarele cuvinte: „cu cele mai bune sentimente și prietenie.”
Gândindu-mă la cele ce voi scrie, mi-am dat seama că eu și profesorul doctor Ion Mocioi avem câteva întâmplări comune, pe care Divinitatea ni le-a oferit. Ne-am născut în două sate în vecinătatea frumosului și răcoritorului râu Tismana. Ion Mocioi, în satul Găleșoaia (atestat documentar în anii 1564 și 1587), iar eu, în satul Roșia-Jiu (atestat documentar în anul 1604). Din păcate, nici el, nici eu nu mai putem vorbi despre satul natal și despre casele părintești. Și Găleșoaia, vestită așezare de meșteri olari, și Roșia-Jiu, cunoscută pentru culturile de cereale, au fost sacrificate pentru Zeul Cărbune. Din Găleșoaia au mai rămas doar biserica și cimitirul, iar din Roșia nu mai sunt decât câteva zeci de case. Roșienilor le-a fost luată biserica și donată orășenilor din Rovinari. Ne mai leagă amintirea minunatului profesor Ion Manolescu. Ion Mocioi l-a avut profesor în primii lui ani de liceu, înainte de arestarea profesorului (în 1958), iar eu l-am avut profesor în ultimii ani de activitate didactică a venerabilului dascăl, după revenirea sa din detenție. Destinul ne-a mai oferit întâmplarea de a fi trecut amândoi prin sălile și culoarele Școlii de la gară. El – elev, în anii 1955-1959, eu – profesor, în perioada 1990-2016. Apoi, ne-am pregătit amândoi în același centru universitar. El la Facultatea de Filologie, eu la Facultatea de Istorie și la Facultatea de Drept de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj.
Pare greu de crezut și de explicat, dar până către sfârșitul anilor ‘970 nu ne-am văzut, nu ne-am vorbit, nu ne-am cunoscut. Explicația ar putea fi aceea că ne despart aproape doi luștri de viață. Eu eram copil când el era adolescent, eu eraum adolescent când el era tânăr și eu eram tânăr când el era matur. Mi-a vorbit despre Ion Mocioi profesorul nostru Ion Manolescu. Eram profesor la Școala din Brădet, comuna Mătăsari și veneam o dată pe lună la Târgu Jiu, ocazie cu care treceam, negreșit, și pe la profesorul și primul meu mentor. Mi-a spus că este un tânăr foarte bine pregătit, că lucrează la Comitetul (Județean) de Cultură și Artă și că ar fi bine să-l cunosc. Nu-mi amintesc dacă profesorul nostru mi-a spus (sau mi-a sugerat) că Ion Mocioi poate mă ajută să vin și eu mai aproape de oraș. L-am căutat și am avut o conversație de aproximativ 30 de minute. Nu-mi amintesc ce am discutat, dar pot spune ce portret i-am creionat. Mi s-a părut un bărbat frumos și elegant. De înălțime potrivită, suplu, față ovală și frunte lată, păr des și pieptănat pe spate, fața rasă, ochi pătrunzători, îmbrăcat în costum, cămașă și cravată. Privirea îmi dezvăluia un om inteligent, cumpătat și conștient de propria-i valoare. Mi s-a părut ușor distant și glacial. Și că, mai degrabă, nu suntem compatibili. Ne-am despărțit fără să convenim să ne mai întâlnim.
Peste un timp, nu știu cu precizie când, dar oricum înainte de 1978 (an în care eu m-am transferat, prin concurs, la Liceul de Chimie nr. 1 din Târgu Jiu), l-am înlocuit pe directorul Căminului Cultural din Mătăsari (învățătorul Nicolae Dădălău, un om excepțional!) la o instruire cu șefii de la Cultură. Atunci l-am ascultat prima oară pe Ion Mocioi vorbind la o întâlnire oficială, în fața unei săli pline de oameni care se ocupau de cultura de masă în tot județul. Fac precizarea că activitatea culturală la sate nu însemna, cum injust s-a afirmat după 1989, îndoctrinare politică și mancurtizare. Existau la sate trupe de teatru, formații corale, grupuri vocale, formații de dansuri populare, tarafuri lăutărești, echipe de medici, profesori, ingineri, care realizau conferințe științifice, istorice, artistice, biblioteci cu mii de volume și sute de cititori, muzee sătești etc.. Revin la conferința lui Ion Mocioi, pe care am apreciat-o atunci ca fiind excepțională. Coerentă, argumentată, concisă și practică, dovedindu-mi că este un foarte bun cunoscător al domeniului pe care îl coordona. Mi-am spus (în gând): „e deștept, domnule, dă-l…!”. De altfel, Ion Mocioi împreună cu Valeria Moraru, Nicolae Brânzan și Titu Pânișoară alcătuiau cvartetul de intelectuali care conduceau diverse structuri de partid și de stat. Mai trebuie spus că Ion Mocioi a făcut echipă la conducerea culturii gorjene cu un alt intelectual valoros, profesorul Ion Sanda.
Nu-mi amintesc să ne mai fi întâlnit până după 1990, deși în 1982 ne-am regăsit amândoi în conducerea Universității Cultural-Științifice Târgu-Jiu (Universitatea Populară, cum era cunoscută) – Ion Mocioi ca membru în Consiliul Științific (primul în lista de 28 de medici, profesori, economiști, ingineri, avocați, juriști), iar eu în calitate de rector al Universității. Iarăși, din păcate, nu-mi amintesc să mă fi întâlnit vreodată cu cei din Consiliul Științific, în calitatea pe care o aveam. Am răsfoit broșura cu tematica cursurilor acestei universități. Peste 75% ar fi deosebit de folositoare și acum, după mai bine de 40 de ani.
La fel de greu de explicat este și faptul că și după 1989 ne-am ignorat reciproc, chiar dacă am fost amândoi parlamentari în cea de-a doua legislatură a Parlamentului postcomunist. Ion Mocioi, senator al Partidului România Mare, eu, deputat al Partidului Alianței Civice (ales pe listele Convenției Democratice), el la putere în ceea ce s-a numit Pentagonala Roșie (Frontul Democrat al Salvării Naționale, Partidul România Mare, Partidul Socialist al Muncii, Partidul Democrat Agrar, Partidul Unității Naționale Române), susținătoare a guvernului Nicolae Văcăroiu, eu, în opoziție, numită opoziția democratică, adversară a guvernului. Parlamentarii din Gorj (cinci deputați și trei senatori), cu excepția mea (al șaselea deputat) erau susținători necondiționați ai guvernului.
Din cauza discursurilor mele foarte critice la adresa guvernului și a partidelor care îl susțineau (îndeosebi discursurile din ședințele comune la dezbaterea celor două moțiuni de cenzură și la rapoartele anuale ale S.R.I.), relațiile dintre mine și ceilalți parlamentari gorjeni au fost foarte reci, aproape inexistente.
Abia în ultimii 10-15 ani am simțit o oarecare apropiere între noi. M-a invitat într-o zi acasă la el și am constatat că eram vecini de blocuri, fiind despărțiți doar de o parcare. Nu-mi amintesc motivul vizitei. Știu că am rămas puțin și că am observat că are o bibliotecă impresionantă. O carte de vizită remarcabilă pentru un intelectual de talia lui. Ulterior, ne-am telefonat la zilele noastre onomastice. Nu-mi aduc aminte a cui a fost inițiativa. A fost membru în comisia care l-a făcut lector pe fiul meu și mi-a vorbit foarte frumos despre valoarea intelectuală a urmașului și a discipolului meu. Acum am prilejul să-i întorc vorbele frumoase și să-i spun că urmașul lui, Daniel, profesor ca tatăl său, este un intelectual valoros, cu o educație aleasă și cu un comportament deosebit de modest. A probat aceste calități, dar și altele, inclusiv în funcția de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Ion Mocioi a participat la reuniunea de prezentare a cercetării mele despre Tudor Vladimirescu și a vorbit despre carte. Mi-a cerut cărțile pentru a le expune în Muzeul Cărții, pe care l-a organizat la Telești, probabil în casa soției sale, valoroasa învățătoare Lucsița Mocioi.
II. Toate cele de mai sus se constituie în argumente irefutabile că ceea ce voi scrie în continuare nu este generat de atitudini complezente. Voi începe cu teza. Ion Mocioi este, la cei 85 de ani adunați în acest octombrie, o importantă personalitate a Gorjului, iar, dacă avem în vedere – și trebuie să o facem – cercetările și studiile sale despre Constantin Brâncuși, este o personalitate națională. A avut o copilărie grea, afectată de război și de marile greutăți care au urmat. Copilul din Găleșoaia, asemenea altor mii și mii de țărani, îndemnat și susținut de părinți, a înțeles că învățătura, știința de carte, este singura care îi poate asigura propășirea. După școala elementară obligatorie (începută la vârsta de opt ani), a urmat cursuri liceale și universitare temeinice care i-au deschis largi perspective de afirmare. A fost profesor, în învățământul secundar, la Vulcan (Hunedoara) în 1966-1970 și la Târgu Jiu (1971-1973, 1990-2000), profesor asociat la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (1997-2015) și la câteva universități particulare, redactor la Gazeta Gorjului (1973-1975), redactor responsabil la revista Litua (1976-1988, funcție neremunerată) și diriguitor al culturii din Județul Gorj în calitate de vicepreședinte (1970-1971 și 1975-1979) și președinte (1979-1989). În aceste ultime funcții (în cea de președinte, secondat de Ion Sanda), Ion Mocioi și-a dovedit cu asupra de măsură calitățile de conducător, fapt recunoscut cu franchețe de un alt intelectual prestigios, care și-a dedicat viața culturii gorjene. Iată ce spunea Ion Cepoi despre predecesorul său: „Pe vremea cât a fost președintele Comitetului Județean de Cultură, Ion Mocioi lucra după aceleași principii și strategii precum cele ale unui manager cultural din ziua de azi. El era un vizionar, vedea lucrurile în sinteză și avea pentru Gorj un program cultural bine definit, pe care îl urma asumându-și riscuri pe care puțini le cunoșteau sau le cunosc.” (Apud Victor Troacă, Profiluri de autori, p. 188). La rândul său, Al. Doru Șerban, cel mai prețios documentarist gorjean, scria: „Ion Mocioi […] a inițiat înființarea unor instituții culturale în localitățile gorjene – muzee, case de cultură, cămine culturale, biblioteci, cinematografe, precum și numeroase manifestări culturale, unele devenite tradiționale”. (Ibidem, p. 189). Cei doi biografi nu exagerează în niciun fel.
La atâția ani distanță, am sentimentul că activitatea lui Ion Mocioi a urmărit, în principal, conservarea și punerea în valoare a moștenirii culturale, populare și culte a județului nostru. Așa se explică strădaniile sale pentru înființarea de muzee și puncte muzeistice în cât mai multe localități gorjene. A fost inițiatorul înființării Muzeului de Artă din Târgu-Jiu, a sprijinit înființarea și dezvoltarea Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtișoara, iar după 1990 s-a ocupat (senator fiind) împreună cu profesorul Ștefan Stăiculescu, șeful lui de Cabinet, de înființarea și organizarea Complexului Național „Constantin Brâncuși”, de înființarea Muzeului Memorial „Iosif Keber”, la Târgu Jiu, și a Muzeului „Tudor Arghezi” la Târgu Cărbunești. Pe cheltuială proprie, a organizat un muzeu la Mătăsari și un altul, amintit deja, la Telești. Nu cred că greșesc dacă afirm că Ion Mocioi are un rol important și în instituționalizarea Festivalului Național de Literatură „Tudor Arghezi” de la Târgu Cărbunești.
În același registru, al păstrării tradițiilor și al valorificării moștenirii culturale, Ion Mocioi a coordonat activitățile cultural-artistice organizate în Festivalul „Cântarea României”, atât de criticat, pe nedrept, după 1990. În timpul președinției lui Ion Mocioi au funcționat, în Târgu Jiu, două teatre de amatori: Teatrul Popular (reînființat în 1977) și teatrul de la Casa Municipală de Cultură. Școala Populară de Artă este o altă instituție care a cunoscut cea mai mare dezvoltare în vremea când la conducerea culturii gorjene s-a aflat Ion Mocioi.
Ca orice tânăr (mai ales filolog!), Ion Mocioi scrie mai întâi poezie, la doi ani de la terminarea facultății, într-un volum colectiv, apărut la Petroșani în 1968. Va mai cocheta cu poezia și mai târziu, dar marea lui cercetare a vizat viața și opera celebrului Constantin Brâncuși. A debutat în acest domeniu în anul 1971, când a publicat la editura Comitetului de Cultură și Artă al Județului Gorj volumul Brâncuși. Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu. Documentar. Era în acea perioadă vicepreședintele respectivei instituții. În 1975, a publicat la editura Comitetului de Cultură și Artă, Târgu-Jiu, Mărturii despre Brâncuși, iar în 1977, la aceeași editură, i-a apărut cartea Brâncuși – Omagiul 100, scrisă în colaborare cu șeful său de atunci, C. Băleanu. În același an (1977), începe studiile doctorale la Universitatea din București (Facultatea de Istorie-Filosofie), finalizate în 1981.
În timpul studiilor doctorale a desfășurat o asiduă muncă de cercetare, concretizată în publicarea mai multor lucrări, îndeosebi monografii, majoritatea văzând lumina tiparului în anul 1980, la editura Comitetului de Cultură și Artă. Reținem titlurile acestor lucrări: Alexandru Ștefulescu; Ion Popescu-Voitești; Pictorul Iosif Keber; Sculptorul Iosif Schmidt; Emil Prager; Maria Lătărețu. Monografie; Omagiu Tudor Vladimirescu 1780(?)-1980. Documentar; Filosofie: album. În anul susținerii tezei de doctorat (1981), Ion Mocioi publică la Editura Scrisul Românesc din Craiova ediția I a monografiei Ecaterina Teodoroiu, eroina poporului român, iar șase ani mai târziu, a văzut lumina tiparului, la aceeași editură, ediția I a lucrării Estetica operei lui Brâncuși, lucrare socotită de mine teza de doctorat a profesorului dr. Ion Mocioi. Cred că această carte l-a introdus pe cercetător în grupul select al exegeților operei brâncușiene. Mai cred și că lucrarea Estetica operei lui Brâncuși este cartea de suflet a profesorului, fapt pentru care o reeditează în anul 2002, completată cu peste 100 de pagini.
Pe lângă titlurile consemnate mai sus, Ion Mocioi a publicat alte zeci de cărți și cursuri universitare, sute de studii și articole științifice, a reeditat multe dintre lucrările publicate anterior, a scris alte sute de articole în zeci de gazete editate de el sau de altcineva. În opinia mea, capodoperele intelectualului despre care scriu sunt: Brâncuși. Catalogul operelor, Editura Academica Brâncuși, Târgu-Jiu, 2017 (1277 de pagini), Brâncuși. Viața (490 p.), Brâncuși. Opera (538 p.), ambele publicate în anul 2003 la Editura Spicon & Drim Edit, și Pictorul Iosif Keber. O monografie ilustrată, Editura Academica Brâncuși, Târgu-Jiu, 2017 (1251 p.). Evident, trebuie să adăugăm aici Estetica operei lui Brâncuși.
În încheiere, preluăm (după V. Troacă, op. cit.) spusele profesorului universitar dr. Grigore Smeu, probabil conducătorul de doctorat al brâncușologului gorjean, despre mai tânărul specialist în estetică: „Multiplă personalitate creatoare, Ion Mocioi este, înainte de toate, unul dintre cei mai reputați și prolifici brâncușologi, universitar, istoric literar, eseist, generos editor.” Mă raliez celor spuse de distinsul filosof și estetician și îl asigur pe sărbătorit de toată considerația și de toată prețuirea. La mulți ani, sănătate și liniște sufletească, domnule profesor!
***
Înainte de a părăsi această lume, cunoscutul brâncușolog s-a bucurat și de recunoașterea autorităților locale din Târgu Jiu, Târgu Cărbunești, Peștișani, care i-au acordat titlul de „Cetățean de onoare” pentru întreaga activitate creatoare.
Gheorghe Gorun
