Dincolo de uniforma militară și de rigoarea pe care aceasta o presupune, dl. Gheorghe Bușe și-a construit, cu aceeași disciplină și pasiune, o remarcabilă activitate jurnalistică și publicistică. Colonel în rezervă, neobosit jurnalist, prolific publicist și cercetător al istoriei locale, și-a transformat dragostea pentru trecut în misiunea de a recupera, consemna și transmite generațiilor viitoare importante pagini de istorie, destine și fapte care nu trebuie niciodată uitate. Activitatea sa editorială, concretizată în cărți, reviste și sute de articole, reflectă devotamentul față de adevăr, cultură și memoria eroilor. Interviul care urmează oferă cititorului prilejul de a-l cunoaște nu doar prin realizările sale, ci și prin gândurile, convingerile și experiențele care i-au modelat parcursul profesional și uman.
– Ana Ionele (A.I.): Domnule Gheorghe Bușe, v-ați născut în Polovragi, o localitate cu o bogată încărcătură istorică și spirituală. Ce amintiri din copilărie v-au format cel mai mult? Ce reprezintă Gorjul pentru dumneavoastră: un loc al nașterii, o stare de spirit sau o datorie? Dacă ar trebui să prezentați județul Gorj unui străin în doar câteva cuvinte, ce i-ați spune?
– Gheorghe Bușe (G.B.): Da, Polovragiul este un colț de Rai și o vatră dacică documentată arheologic. Legenda spune că însuși Zamolxis ar fi trăit pe aceste meleaguri, cu câteva sute de ani înainte de Hristos, adăpostindu-se în Peștera Polovragi. Ca lăcaș de cult avem o atestare documentară încă de la 1505, pe amplasamentul actualei Mănăstiri Polovragi. Când eram copil mergeam la tata la serviciu, care era chiar lângă mânăstire și ne ducea să vizităm acest monument sacru. Era prieten bun cu starețul, iar măicuțele îl apreciau pentru că le mai ajuta la diferite munci. Mergeam la mănăstire ca la mine acasă, chiar dacă ne despărțeau 6 km, pe care-i parcurgeam pe jos. În copilărie, am învățat multe lucruri bune și frumoase. De la respectul față de semeni la ajutorul dat celui care avea nevoie de el. Sătenii se ajutau între ei la munca câmpului, la construirea locuințelor, chiar și la nunți sau înmormântări, iar noi copiii, îi ajutam după puterile noastre. Povestirile din război ale tatălui meu m-au fascinat. El a fost eroul meu și idolul meu.
Referitor la Gorj, acum nu mai reprezintă doar locul nașterii, ci o stare de spirit și o datorie a mea de a-l promova cum pot eu mai mult și mă mândresc cu asta.
De prezentat, nu e prea greu, având în vedere sacrificiul uman adus de gorjeni în conflagrațiile mondiale, dar și frumusețea locurilor hărăzite de Dumnezeu, care devin din ce în ce mai pitorești. Gorjul are toate felurile de relief, de la munte la câmpie. Are mănăstiri și peșteri renumite, are chei frumoase ale apelor în zona montană, are stațiuni turistice și pensiuni atractive. La Polovragi mai este și Vatra dacică, un muzeu dacic în aer liber, dar și renumitul bâlci de Sfântul Ilie. Ce să mai zic de festivaluri, care se înmulțesc din an în an și sunt tot mai frumoase.
– A.I.: Cine au fost oamenii care v-au influențat destinul și v-au insuflat respectul pentru istorie, tradiție și valorile naționale?
– G.B.: În primul rând a fost tata, veteran de război. Apoi au fost doi învățători din satul meu natal, Racovița, Ion (Ioniță) Bărbulescu, care a fost și director al Cultelor la București și Nicolae Rădescu, prieten bun cu tata, la care mergeam ca la mine acasă, mai ales că avea și o prăvălie (magazin sătesc cu de toate), dar nu vindea el ci un consătean, Pătruț Sucitu. Au trăit amândoi peste 90 de ani. Și învățătorul Rădescu a fost pe front, ca ofițer cu grad de locotenent, apoi căpitan. În sat se făceau hore la căminul cultural. Când eram elev la Polovragi, din clasa a V-a până într-a VIII-a, am fost în formația de fluierași și băcițe condusă de renumitul profesor Constantin Mesteacăn și în corul școlii condus de Chirițescu Marin, și ei foști ofițeri pe Frontul de Est. Mai târziu au fost și alți profesori de istorie sau ofițeri participanți în cel de-Al Doilea Război Mondial, cum a fost generalul Constantin Ispas.
– A.I.: Cum a contribuit cariera militară la formarea omului și publicistului Gheorghe Bușe?
– G.B.: Cariera militară m-a format ca om, ca iubitor de neam și țară. După pensionare, am deprins și îndeletniciri scriitoricești și jurnalistice, activând, ca voluntar, în Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.Ap.N. Filiala Gorj, „General Ion Dragalina” și apoi redenumită „General Ioan Culcer”, unde am fost nevoit să scriu despre activitățile filialei și le trimiteam la „Gorjeanul”, pentru publicare, dar sub semnătura unui redactor al ziarului. Apoi mi-a venit ideea realizării unui istoric al filialei și astfel am realizat prima monografie. Din data de 10 iulie 2014, m-am mutat la Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Gorj „Tudor Vladimirescu”, unde am procedat la fel.
– A.I.: De unde izvorăște preocuparea dumneavoastră pentru cinstirea eroilor neamului?
G.B.: De la tata, așa cum v-am mai spus, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de Est, din 1 august 1941 până la 13 aprilie 1943, când a fost grav rănit și luat prizonier de ruși. După ce s-a refăcut în spital a fost dus într-un lagăr de prizonieri pentru triere apoi trimis în Siberia, la tăiat de copaci. Acolo a dus-o cel mai rău, din cauza frigului. A fost nevoit să se întoarcă în țară cu cea de-a doua Divizie de voluntari „Horia, Cloșca și Crișan”. Apoi, faptul că m-am mutat la „Cultul Eroilor”, în 2014, m-a ajutat să pot cinsti cum se cuvine eroii neamului românesc. Am fost membru fondator al revistei „Gorjul Eroic” din anul 2015, apoi din anul 2016 am devenit redactorul-șef și realizatorul ei. Activitățile s-au înmulțit și am început să trimit articole la „Gorjeanul” sub semnătură proprie.
– A.I.: Sunteți implicat în coordonarea mai multor publicații. Cum vedeți rolul presei culturale și istorice într-o lume dominată de informația rapidă?
– G.B.: Sunt redactor-șef la revista „Gorjul Eroic” a Cultului Eroilor Gorj, din 2016 și la revista „Cronica Olteniei”, a Filialei „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR, din 2025, dar și la alte două publicații online „Universul Olteniei”, din 2018 și „Universul”, din 2024. Informația rapidă este bună pentru online, care ne ajută să publicăm evenimentul la scurt timp de la producerea sa. În reviste este mai greu. Informația apare mult mai târziu, dar trebuie prezentată cu mai multe detalii, încât să-l faci pe cititor să citească până la capăt.
– A.I.: Ce calități trebuie să aibă un jurnalist care își propune să scrie despre istorie și patrimoniu? Ați publicat sute de articole. Există unul care vă este deosebit de drag?
– G.B.: În primul rând, să respecte datele istorice reale, să se documenteze foarte bine, să cerceteze mai multe surse și să nu inventeze evenimente. Referitor la articole, dragi mi-s toate. În special cele culturale la care am participat cu toată disponibilitatea. O să-l menționez pe cel dedicat sărbătoririi „Centenarului Ziarului Gorjeanul”, intitulat „Sărbătorire Centenar Gorjeanul” și publicat chiar în ziarul „Gorjeanul ”din 23 aprilie 2024, eveniment la care am participat cu drag și am primit și o Diplomă aniversară „Centenar Gorjeanul”.
– A.I.: Prima dumneavoastră lucrare de amploare a fost dedicată eroilor gorjeni. Cum s-a născut această idee?
– G.B.: Prima mea lucrare de amploare a fost monografia „Gorjeni la datorie”, vol. 1 publicat la 22 septembrie 2008 (176 pagini A4), în colectiv, dar redactată și structurată de mine, iar vol. 2, la 20 aprilie 2011 (276 pagini A4), realizată cu fratele meu, Nicolae, și el ofițer de Geniu, ca și mine. Cele două volume au fost publicate la Editura „Măiastra” Târgu Jiu. Ideea realizării mi-a venit după 4 ani de activitate în cadrul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.Ap.N., Filiala Gorj „General Ioan Culcer”, unde eram secretar executiv. Este o monografie dedicată acestei Filiale. După ce m-am mutat la Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, unde sunt tot secretar executiv, am făcut același lucru. Am publicat, tot în colectiv, monografa „GORJUL EROIC – cartea de aur”, vol. 1 (584 pagini A4), 2020.
– A.I.: Realizarea „Dicționarului de arhaisme și regionalisme din Gorj” reprezintă o muncă impresionantă. Cum a început această cercetare? Care este cel mai frumos regionalism gorjenesc pe care l-ați descoperit și ce poveste ascunde? Credeți că graiul gorjenesc este suficient valorificat astăzi?
– G.B.: Realizarea acestui dicționar a necesitat ani de muncă, de cercetare și documentare. La 16 octombrie 2023, de Ziua Internațională a Dicționarului, am reușit să finalizez împreună cu fiica mea, Izabela Dorina Burcea, și să public, cu ajutorul Editurii „Măiastra” Târgu Jiu, primul „Dicționar de arhaisme și regionalisme din Gorj”, în două volume (vol. 1 = 426 pagini și vol. 2 = 452 pagini) și primul „Dicționar de regionalisme din Gorj” (438 pagini), în tiraj de 150 exemplare fiecare.
Nu pot să spun care-i cel mai frumos regionalism gorjenesc. Toate-s frumoase, mai ales că am crescut cu ele în casă, unde se foloseau uzual. De exemplu, mama mea era cojocăriță. Ea folosea, foarte mult și tasmaua (o piele bine tăbăcită și subțire, folosită la broderii), pe care o realiza împreună cu tatăl meu, în gospodărie. Referitor la graiul gorjenesc, acesta, ca și alte graiuri românești, nu mai este valorificat și dispare încet, încet. De aceea am și decis să realizez acest dicționar.
– A.I.: În activitatea dumneavoastră ați întâlnit numeroși veterani, profesori, preoți și oameni ai satelor. Ce v-au învățat acești oameni?
– G.B.: Primul a fost chiar tatăl meu, care mi-a povestit o sumedenie de întâmplări, atât din viața cotidiană, cât și din război. La sat, cei șapte ani de acasă erau temelia formării copilului pentru viață. Dacă învățătorii, profesorii, preoții și oamenii din sat vorbeau de educație, veteranii vorbeau de ororile războiului și astea au fost cele mai fioroase povestiri care m-au marcat toată viața. Dar toți m-au învățat ce-i bunul simț, respectul pentru cei mai mari ca tine, ajutorul acordat semenilor tăi, credința și speranța în Dumnezeu și lupta pentru realizarea visurilor tale.
– A.I.: Care este cea mai mare satisfacție pe care v-a oferit-o munca de cercetare și publicistică?
– G.B.: Povestirile din război ale tatălui meu și Dicționarul de arhaisme și regionalisme din Gorj sunt lucrări de care sunt mândru.
– A.I.: Ce mesaj le transmiteți tinerilor? Cum pot fi apropiați copiii și adolescenții de valorile trecutului?
– G.B.: Să stea mai mult de vorbă cu bunicii sau bătrânii din locul natal. Să le asculte poveștile copilăriei, pentru a putea face o comparație cu propria copilărie. Copiii trebuie duși în lumea satului pentru a lua contact cu ea. Cu frumusețile rurale, dar și greutățile țăranului român. Trebuie să ia contact direct cu locurile unde s-au dus importante bătălii pentru apărarea gliei strămoșești și povestirile unor istorici despre aceste bătălii și urmările lor.
– A.I.: Ce proiecte de suflet pregătiți în perioada următoare?
– G.B.: Să-mi public într-o carte articolele apărute în „Gorjeanul” referitoare la activitățile culturale desfășurate în județul Gorj în perioada 2016 – 2026, la care am luat parte, să fac un istoric al Filialei „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR cu biografiile tuturor membrilor și să-mi finalizez volumul de memorii intitulat „Călător prin viața mea. Amintiri”.
– A.I.: Dacă ar trebui să vă caracterizați viața prin trei cuvinte, care ar fi acestea? Cum ați dori să fie amintit peste ani Gheorghe G. Bușe?
– G.B.: Viața mea, prin trei cuvinte se poate caracteriza astfel: muncă, perseverență, inițiativă. Aș dori ca peste ani, și după ce voi trece în eternitate, să se mai vorbească despre mine ca despre o persoană jovială, punctuală, serioasă și responsabilă, plină de inițiative și cu multă putere de muncă. Un cronicar al timpurilor sale.
– A.I.: Pentru final, vă rog să adresați un gând cititorilor și tuturor celor care iubesc istoria, satul românesc și memoria înaintașilor.
– G.B.: În primul rând să nu-și uite rădăcinile și sacrificiul înaintașilor noștri, pentru ca poporul român să dăinuiască în continuare pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Să nu uite niciodată de Eroii României, pe care să-i slăvească și să-i sădească și în sufletul copiilor, precum sădesc și tradițiile populare. La rândul lor, dacă soarta va fi dură și cu ei, să se comporte la fel ca înaintașii lor. Să nu se lase subjugați. Să fie demni, cu coloana vertebrală dreaptă în fața tuturor, iar România să fie o țară înfloritoare și respectată.
Ana IONELE, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR
