În Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic); Ap. Galateni 2, 16-20; al Sf. Părinți: Tit 3, 8-15; Ev. Luca 8, 5-15 (Pilda semănătorului); a Sf. Părinți: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 2, voscr.8, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, textul care se citește din Sfânta Evanghelie, ne sugerează faptul că Semănătorul este Dumnezeu sau Iisus Hristos, care aruncă sămânța, această sămânță fiind Cuvântul lui Dumnezeu și învățătura mântuirii, iar, pământul (solul) reprezintă inima fiecărui om. De asemenea, Evanghelia vorbește despre patru locuri unde cade sămânța: lângă drum, unde inima este împietrită de păcate, iar, cuvântul este însușit de către diavol, în cel doilea caz, vorbim despre locul pietros, unde omul primește cuvântul cu bucurie, dar nu are rădăcină adâncă, iar, când vin necazurile, renunță repede, apoi, cel de-al treilea loc este între spini, unde sămânța crește dar este înăbușită de griji, de bogății și de plăcerile vieții, pentru ca cel de-al patrulea loc să fie un pământ bun, unde inima curată a omului păstrează cuvântul și aduce roadă bogată! După rânduiala şi tradiţia Bisericii noastre se citesc două Evanghelii: cea în care Iisus se roagă în Grădina Ghetsimani pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toată lumea (cf. Ioan 17, 1-13 ) şi cea în care este rostită în faţa mulţimii Pilda Semănătorului (cf. Luca 8, 5-15). E de la sine înțeles că Iisus Domnul ne îndeamnă la rugăciune, El însuşi fiind modelul prin excelenţă al rugăciunii, şi aceasta, se ştie, că rugăciunea curăţeşte partea spirituală din om, adică sufletul, şi îl înalţă către Dumnezeu. Mai constatăm că se pune mare accent pe sufletul curat care aude Cuvântul lui Dumnezeu şi îl primeşte pentru a-l pune în faptă ca să dea multă, fiind asemănat în această pildă cu pământul bun și roditor, ca un semn că Dumnezeu a venit în lume ca să-Și semene cuvântul Său, dar, cum lumea, ca și ogorul, nu posedă pământ de aceeași calitate, nu tot cuvântul se arată a fi prielnic de rodire!
,,Ieșit-a Semănătorul să semene sămânța Sa”!
Așadar, în Duminica a 21-a după Rusalii, vom putea înțelege că învăţăturile și cuvintele sunt diferite, dar trebuie să le primim doar pe cele folositoare, dar, dacă întâlnim cuvinte bune și folositoare în mediul educațional, în pedagogia formării omului prin școală, dar, nicăieri atât de mult ca în Biserică, așa că Textul Evangheliei este edificator, atunci când ne spune: «Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit, să audă! Și ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit, să audă!» (Luca 8, 5-15), ca o confirmare a faptului că Pilda Semănătorului este extrem de cunoscută în Biserică, făcând trimitere la modul în care Cuvântul Lui Dumnezeu rodește în mod diferit în oameni, adică atunci când fiecare va da socoteală pentru faptele sale, vor exista oameni potriviți cu harul primit, căci, Dumnezeu, Care a venit în lume ca să-Și semene cuvântul Său, dar, cum lumea, ca și ogorul, nu posedă pământ de aceeași calitate, nu tot cuvântul se arată a fi prielnic de rodire!
,,Cine are urechi de auzit, să audă”!
Aceasta este una dintre cele mai frumoase pilde rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că este simplă și este luată din viaţa cea de toate zilele, deci, ea privește o stare trăită de omul care își evaluează recolta la vremea toamnei, mai ales că din ea se vede cât de mult preţuieşte Mântuitorul chemarea cea mai înaltă pe ogorul credinței, pe care o face în Biserica întemeiată de El, pe ogorul sufletesc! Parabola este atât de apropiată de sufletul nostru și ne va ajuta să înţelegem mai bine munca pe câmpul sufletesc, exact aceeaşi muncă pe care o face plugarul pe ogorul său. Dumnezeu, prin aleşii Săi, a semănat în sufletul omenesc cuvântul cel bun şi roditor de viaţă, deoarece, semănători au fost profeţii care, cu mână largă şi cu sufletul aprins, arătau calea spre Dumnezeu, dar numai puţini au mers pe calea arătată de ei. După aceștia, a venit chiar Fiul lui Dumnezeu, care a semănat cu mâna largă cuvântul Evangheliei, iar Biserica cea întemeiată de El de douăzeci de secole, face acelaşi lucru. În zilele noastre, din păcate, Cuvântul Evangheliei în multe locuri a rămas fără rod, nu pentru că n-ar fi în el putere de rodire, ci din cauză că sufletul în care a căzut a fost fie bătut ca drumul, fie nepotrivit rodirii seminţei celei bune! Oamenii cu inima bună sunt cei care stau lângă Dumnezeu, lângă Biserică, lângă credinţa Lui şi fac roade cu multă răbdare, în ciuda tuturor vitregiilor, a grijilor şi a nevoilor. Oamenii buni au inimile deschise către Dumnezeu şi nu primesc alte învăţături decât pe cele bune şi frumoase care zidesc şi înalţă sufletul către Dumnezeu. Ei ştiu că doar cuvintele Domnului sunt veşnice şi nemuritoare! În concluzie, pentru a îndrepta sufletele nu-i de folos doar sămânţa, oricât de mare ar fi ea, nici numai frumuseţea cuvântului, oricât de frumos ar fi el, ci mai e nevoie şi de hotărâre din partea sufletului căruia i te adresezi de a asculta şi de a primi ceea ce-i oferi! Pentru că o sămânţă, după cum ne spune parabola, a căzut în cale, a fost călcată şi păsările cerului au mâncat-o, iar, precum este drumul, aşa sunt şi multe suflete bătătorite de multe gânduri rele, de dorinţi murdare şi simţăminte josnice, aşa că învăţătura cea bună nu mai poate prinde rădăcină în ele! Cuvântul cel bun ajunge și la urechea unor oameni toxici, fără a putea pătrunde şi în inimă, căci pe drumul ce duce de la ureche la inimă, el este răpit de îndemnuri rele, de obiceiuri murdare şi de simţăminte josnice şi de înclinări de care sufletul lor nu vrea să se lase, aşa că învăţătura cea bună nu prinde rădăcini oriunde și oricum, fiindcă Dumnezeu a venit în lume ca să-Și semene cuvântul Său, dar, cum lumea, ca și ogorul, nu posedă pământ de aceeași calitate, nu tot cuvântul se arată a fi prielnic de rodire!.
Profesor dr. VASILE GOGONEA
