În Duminica a 10-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23 (Vindecarea lunaticului); glas 1, voscr.10, textul Evangheliei care se citeşte la Sfânta Liturghie, ne arată că printre bolnavii care au fost vindecați de Domnul Iisus Hristos se numără și lunatici, mai ales că aceștia nu sufereau propriu-zis de o afecțiune trupească sau de o infirmitate, ci, mai degrabă de o afecţiune de ordin duhovnicesc, una și aceeași cu epilepsia, pentru că această povară grea era considerată a fi provocată de fazele lunii, manifestându-se în special la lună plină. Desigur, cauza propriu-zisă nu era neapărat astrul nopții, ci, mai degrabă creșterea puterii malefice a unui duh necurat, iar, cele prezentate în această pericopă evanghelică se petreceau imediat după ce Iisus Se «schimbase la față» pe muntele Taborului, iar acum cobora înapoi la ceilalți ucenici ai Săi. Din rugămintea tatălui celui bolnav reiese clar că un duh mut, adică, al muțeniei, îl stăpânește pe copil, încercând să-l arunce în foc sau în apă. Totuși, nu este suficient de clar, dacă ar fi vorba de boala lunaticilor!În schimb, sunt descrise manifestările uşor întâmplătoare, mai ales că tatăl necăjit mai spune și că l-a adus pe copil, mai înainte de acest moment, la ucenicii lui Iisus, dar aceștia nu au putut să îl vindece. Acest amănunt devine important, fiindcă Domnul le dăduse putere acestora și îi trimisese deja la propovăduire, ba, chiar mai mult, le spusese că trebuie să-i tămăduiască pe cei neputincioși şi să-i învieze pe cei morți, să fie curăţiţi cei leproși, pe demoni să-i scoată din om! Prin urmare, dacă ucenicii nu au putut vindeca pe copilul lunatic, ar însemna că puterea primită de la Hristos nu lucrează în ei, că atunci când Domnul a auzit despre boala copilului și despre ineficacitatea încercărilor lor de a-l vindeca, s-a adresat chiar ucenicilor Săi neputincioși, un aspect din care putem înţelege că numai Dumnezeu poate birui orice rău, pentru că a certat demonul care a ieșit din copilul vindecat, ceea ce înseamnă că noi suntem neputincioși în fața bolii aproape invizibile!
,,Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău”!
Aşadar, putem porni de la faptul că Evanghelia din Duminica a 10-a după Rusalii este formată din două dialoguri. Primul care are loc între Mântuitorul Hristos și tatăl copilului lunatic şi posedat de demon, acesta fiind vindecat prin cuvânt de Iisus Hristos, iar, cel de-al doilea dialog are loc între Iisus și ucenicii săi, Domnul arătându-le că orice lucrare demonică nu poate fi biruită decât printr-o credință puternică, post deplin și rugăciune stăruitoare. De aici, rezultă că primul dialog este un episod specific pentru viața duhovnicească a familiei creștine, arătând un tată îndurerat de pătimirea fiului său posedat de demon, neputincios în fața atacurilor demonice asupra acestuia, dar și determinat să găsească o soluție de vindecare. Iar, faptul că tatăl este un om credincios reiese din acele aspecte prin care Îl caută pe Iisus, Îl cinstește prin îngenuncherea înaintea Lui, Îl numește «Doamne» și Îi cere să aibă milă de fiul său. Astfel, credința tatălui este pusă în contrast cu «puțina credință» a ucenicilor Săi! Totuşi, în cel de-al doilea dialog, tatăl arată o credință vie, lucrătoare, care nu se lasă înfrântă de rău, ci caută până află vindecarea fiului, aspect care cu pregnanţă reiese prin lectura textului Evanghelic în care se spune: «În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia» (Matei 17, 14-23), fapt ce relevă că atunci când Iisus a certat demonul, copilul s-a făcut sănătos pe loc, deci, ne arată clar că avem un caz de demonizare, nu unul de epilepsie, fiindcă Iisus îl vindecă pe lunatic de demonizare, iar acesta devine sănătos imediat, adică, Dumnezeu poate birui orice rău, pentru că a certat demonul care a ieșit din copilul vindecat, ceea ce înseamnă că noi suntem neputincioși în fața bolii aproape invizibile!
,,O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi”?
Domnul Iisus, însă, nu Se mulțumește doar să dea o astfel de explicație, ci sfătuiește cu privire la remedierea acestei neputințe duhovnicești. El afirmă că „acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post”, iar, potrivit învățăturii Bisericii, orice fel de demoni iese tocmai prin rugăciune și post. Atât demonii care ne stăpânesc pe fiecare dintre noi cu păcate mai mici sau mai mari, vicii, dorințe nesăbuite, patimi, cât și demonii care produc boli precum epilepsia copilului din Evanghelie arată că preoții care urmează a citi molitfe sau exorcisme, nu fac aceasta oricum, ci pregătindu-se cu post și rugăciune și îndemnând familiile celor bolnavi să procedeze întocmai. Aceasta, pentru că postul este nu neapărat un exercițiu de dietă, de renunțare la carne, ci o probă de smerire a trupului și a sufletului, obligându-ne să renunțăm la unele plăceri cotidiene. Iar rugăciunea este și ea tot la fel de necesară, fiindcă ea e dialogul omului cu Dumnezeu, ceea ce demonii nu pot suferi. Uneori, din cauza neîncrederii noastre, în loc să vorbim despre puterea rugăciunii, despre rugăciunea minţii, despre trăirea în Iisus Hristos, despre lumina taborică, noi, la două-trei duminici, trebuie să amintim oamenilor că nu-i bine să mergem la muncă duminica sau că nu-i bine să lucrăm duminica sau că nu-i bine să facem nunţile aşa, că nu-i bine să facem botezurile aşa, că nu-i bine să mergem la vrăjitori, adică, lucruri mici, în detrimentul lucrurilor importante şi mult folositoare! Cu alte cuvinte, Evanghelia acestei duminici are un sfârșit neașteptat, deoarece, Domnul Iisus Hristos Își vestește iminenta moarte, dar totodată și Învierea după trei zile şi chiar dacă acum arată că acest timp petrecut cu ucenicii Săi, precum și cu noi, oamenii, este limitat, sfatul Său de a ne pregăti cu post și rugăciune pentru a izgoni pe vrăjmașul, este un îndemn de a recurge la mijloacele de apărare duhovnicești. Dar nu e neapărat o amenințare sau o veste apocaliptică pentru că, aşa cum știm din Sfintele Evanghelii, Iisus îi va lăsa descumpăniţi pentru o vreme pe ucenici, fiind ucis de vrăjmași, dar a treia zi va învia, ceea ce înseamnă că îndemnurile și sfaturile Sale sunt dătătoare de speranță. Tot la fel de mult ne aduc nădejde și nouă, celor de azi, fiindcă postul și rugăciunea nu sunt, în viaţa noastră zilnică instrumente cu putere redusă și de uz limitat, deși uneori cu greu le observăm efectul. Ele nu reprezintă nici un conţinut care se isprăvește în lupta împotriva celui rău, ci, sunt resurse care se refac mereu, fiindcă, atunci când postim, atunci când ne rugăm, o facem cu nădejdea în Domnul Cel Înviat, Izvor nesecat de putere, Care ne ajută în nevoile noastre! În concluzie, să nu trăim în neştiinţă, să nu trăim în nepăsare, nebănuind ceea ce se întâmplă în lume, fiindcă, în jurul nostru şi în noi are loc o luptă duhovnicească prin care Dumnezeu poate birui orice rău, pentru că în cazul de faţă, a certat demonul care a ieșit din copilul vindecat, ceea ce înseamnă că noi suntem neputincioși în fața bolii aproape invizibile!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
