Există un prag peste care oamenii nu mai văd o lege ca pe o reglementare, ci ca pe o amenințare. Iar atunci când se vorbește despre taxarea apei, acel prag este foarte aproape. Pentru români, fântâna din curte nu este un lux și nici o afacere. Este rezultatul muncii lor, o investiție făcută din bani proprii și o garanție că vor avea apă atunci când sistemele publice cedează.
Noua Lege a Apelor a stârnit numeroase reacții tocmai pentru că a fost percepută ca încă un pas spre extinderea taxării. Ministerul Mediului susține că modificările urmăresc alinierea la regulile europene și o administrare mai eficientă a resurselor de apă, iar oficialii afirmă că populația nu va plăti o taxă generală pentru apa din fântâni. Cu toate acestea, explicațiile au venit abia după izbucnirea controversei, nu înaintea ei. Iar aici este adevărata problemă.
Într-o democrație, legile care ating viața fiecărui cetățean trebuie discutate deschis, explicate și asumate. Nu este suficient să le spui oamenilor, după ce protestele și nemulțumirile au apărut, că au înțeles greșit. Dacă milioane de români au aceeași întrebare, atunci nu cetățenii sunt problema, ci modul în care autoritățile au ales să comunice.
România traversează o perioadă în care presiunea fiscală crește constant. Taxe, impozite, accize și contribuții noi apasă asupra familiilor și mediului de afaceri. În acest climat, orice suspiciune că și apa din propria gospodărie ar putea deveni, într-o formă sau alta, obiectul unei noi taxe este privită firesc cu îngrijorare.
Apa nu este un privilegiu. Este o resursă indispensabilă vieții. Tocmai de aceea, orice modificare legislativă trebuie să fie clară, lipsită de ambiguități și explicată înainte de adoptare. Statul are obligația să spună limpede ce se schimbă, cine este vizat și care sunt efectele reale ale legii. În lipsa unei comunicări transparente, neîncrederea devine inevitabilă.
Românii nu resping regulile și nici obligațiile atunci când acestea sunt corecte și explicate. Resping însă deciziile luate fără o dezbatere reală și fără respect față de cei care vor suporta efectele lor. O lege care privește o resursă vitală precum apa nu poate fi adoptată doar între ministere și comisii parlamentare. Ea trebuie discutată cu societatea, cu specialiștii și cu cetățenii, pentru că apa nu este doar o resursă administrată de stat, ci fundamentul vieții fiecărei comunități.
Astăzi este controversa legată de apă. Mâine poate fi orice alt drept sau orice alt bun pe care îl considerăm firesc. De aceea, adevărata miză nu este doar dacă apa din fântână va fi sau nu taxată, ci felul în care sunt adoptate legile într-o democrație. Un stat puternic nu este acela care caută permanent noi surse de venit, ci acela care își respectă cetățenii, îi consultă înainte de a decide și le câștigă încrederea prin transparență.
Pentru că, atunci când oamenii ajung să se teamă că și apa din propria fântână ar putea deveni un nou bir, problema nu mai este doar o lege. Problema este ruptura de încredere dintre stat și cetățean.
Dragoș Ionică
