12.6 C
Târgu Jiu
marți, 6 octombrie 2026

Cum pot gorjenii munci legal în gospodăria altcuiva: sistemul cu tichete, explicat de AJOFM Gorj

3

Gorjenii pot presta legal activități casnice ocazionale, precum curățenia sau călcatul, fără contract de muncă, prin sistemul tichetelor de activități casnice, le reamintește Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj. Sistemul este reglementat de Legea nr. 111/2022 privind activitatea prestatorului casnic.
Cel care are nevoie de ajutor cumpără tichete, pe care prestatorul le primește ca plată și le poate schimba în bani. Între cei doi nu este necesar un contract scris: „Între prestatorul casnic şi beneficiarul casnic se stabileşte un raport juridic prin acordul de voinţă al părţilor, fără a avea o formă scrisă”, potrivit AJOFM Gorj. Părțile stabilesc de comun acord activitatea și numărul de ore sau volumul de muncă.
Un tichet are valoarea nominală de 15 lei, care poate fi actualizată anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pentru ca prestatorul să aibă calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale, contribuția lunară trebuie să corespundă a cel puțin 85 de tichete.
Prestatorul trebuie să aibă minimum 16 ani și să nu fie membru al familiei beneficiarului. Activitatea trebuie să fie ocazională, necalificată și în folosul gospodăriei, nu în scop comercial.
Beneficiarii care folosesc într-un an cel puțin 600 de tichete pot primi, la cerere, 75 de tichete gratuite în anul următor.
AJOFM Gorj susține că sistemul oferă activitate legală, contribuții la asigurările sociale și posibilitatea accesării altor forme de ocupare pentru prestatori, iar beneficiarilor le oferă servicii transparente și o alternativă la munca nedeclarată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.