În România anului 2026, fermierul român pare condamnat să fie mereu ultimul care contează. Muncește primul, investește primul, riscă primul și pierde primul. Iar când vine momentul ca statul să-și respecte promisiunile, începe spectacolul binecunoscut al explicațiilor, întârzierilor și conferințelor de presă făcute „de ochii lumii”.
După întâlnirea dintre premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor Tánczos Barna privind conturarea unor „măsuri de susținere a agriculturii”, fermierii au toate motivele să privească aceste declarații cu neîncredere. Pentru că agricultura nu se mai salvează din vorbe. Nu cu ședințe. Nu cu poze. Și sigur nu cu promisiuni livrate exact atunci când guvernul începe să simtă că pierde sprijinul popular și că lumea nu mai aplaudă „reformele” făcute pe genunchi.
Anul trecut, seceta pedologică a distrus culturi întregi în multe zone ale țării. Fermierii au făcut ceea ce statul le-a cerut: au notificat pierderile, au întocmit procese-verbale de calamitate, au depus documente la APIA, au respectat procedurile. În schimb, statul a făcut ceea ce știe mai bine: a tăcut. Sau a promis.
Ajutoarele reale pentru secetă au rămas suspendate între lipsa banilor și lipsa voinței. În schimb, agricultorii au primit încă o lecție despre cum funcționează România: când statul are nevoie de taxe, le încasează imediat; când fermierul are nevoie de ajutor, „se analizează”.
Mai mult decât atât, nici subvenția la motorină pentru trimestrul IV nu a fost achitată integral. Fermierii au primit doar aproximativ 75% din sumă. Exact într-o perioadă în care costurile din agricultură au explodat, iar mulți producători trag efectiv de fiecare leu ca să poată continua lucrările agricole.
Și aici apare cea mai mare ipocrizie a guvernării actuale. Fermierul român nu poate crește prețurile după bunul plac. Nu poate decide într-o dimineață că grâul se vinde cu 75% mai scump, așa cum cresc uneori taxele și impozitele locale peste noapte. Prețurile cerealelor se fac la bursele internaționale. Piața nu iartă. Concurența este globală. Dacă vinzi prea scump, nu mai vinzi deloc.
În schimb, statul român pare să funcționeze după o altă logică economică: când are nevoie de bani, mărește taxe, impozite, accize și biruri fără să clipească. Fermierului însă i se cere să reziste. Să fie performant. Să investească. Să fie european. Dar fără sprijin european real.
Este revoltător cum agricultura este declarată „sector strategic” doar în discursuri festive. În realitate, fermierul român este tratat de multe ori ca un contribuabil bun de muls și prost de ascultat. Nimeni nu vorbește suficient despre stresul uriaș din ferme, despre creditele care trebuie plătite, despre utilajele cumpărate cu milioane de euro, despre oamenii care muncesc luni întregi și ajung să vândă sub costuri.
Iar în timp ce alte state europene își protejează agresiv agricultura și producătorii locali, România organizează ședințe și caută justificări pentru întârzieri. De parcă fermierii ar putea semăna cu promisiuni și recolta cu răbdare.
Adevărul este simplu și dureros: fără agricultură puternică, România nu are viitor economic real. Nu poți vorbi despre securitate alimentară, dezvoltare și stabilitate cât timp îți tratezi fermierii cu indiferență administrativă și ajutoare acordate pe jumătate.
Dragoș Ionică
