Discuția despre nivelul extrem de scăzut al Dunării nu este doar despre barje încărcate cu cereale sau despre costuri mai mari de transport. Miza este infinit mai mare. Dunărea reprezintă una dintre coloanele de rezistență ale economiei și securității energetice a României. Iar semnalele din această vară ar trebui să provoace o dezbatere națională.
Toată atenția s-a îndreptat spre faptul că navele care anul trecut transportau 2.000-3.000 de tone pot duce acum doar câteva sute. Costurile logistice au explodat, iar exporturile de cereale și materii prime devin tot mai scumpe. Însă adevărata problemă începe abia de aici. Pe Dunăre funcționează două dintre cele mai importante obiective energetice ale țării: hidrocentralele Porțile de Fier I și Porțile de Fier II. De zeci de ani, acestea produc energie ieftină, stabilă și curată, contribuind decisiv la echilibrarea sistemului energetic național.
Atunci când debitul fluviului scade dramatic, scade și capacitatea de producție a hidrocentralelor. România este obligată să compenseze prin energie mai scumpă sau prin importuri. Mai mult, Dunărea răcește reactoarele de la Cernavodă, centrala nucleară care asigură aproximativ o cincime din producția de electricitate a țării. În perioadele cu debite foarte mici și temperaturi ridicate, exploatarea reactoarelor devine mult mai dificilă, iar autoritățile sunt obligate să urmărească permanent evoluția nivelului apei. Nu întâmplător, în ultimii ani au existat situații în care producția unor unități energetice a fost afectată de condițiile hidrologice.
În același timp, Dunărea este principalul culoar prin care România își exportă cerealele și importă materii prime esențiale. Blocajele de navigație înseamnă costuri uriașe pentru agricultură, industrie și comerț. Fiecare tonă transportată mai scump ajunge, mai devreme sau mai târziu, în factura plătită de fiecare român.
Schimbările climatice sunt o realitate, însă ele nu pot justifica lipsa unei strategii. România are nevoie de investiții în lucrări hidrotehnice, întreținerea șenalului navigabil, modernizarea porturilor și o politică energetică adaptată noilor condiții. O țară care își bazează o parte importantă din producția de energie pe apă nu își poate permite să trateze Dunărea doar ca pe un simplu curs navigabil.
Ani la rând s-a vorbit despre independență energetică și despre avantajele geografice ale României. Aceste avantaje există, dar ele trebuie protejate. Dunărea nu înseamnă doar transport. Înseamnă energie, agricultură, industrie, comerț și securitate națională.
Apa care lipsește astăzi din fluviu nu pune în pericol doar navigația. Ea testează capacitatea statului român de a-și apăra propriile resurse strategice. Iar răspunsul nu poate fi improvizația de fiecare vară, ci investițiile făcute la timp și o viziune pe termen lung.
Dragoș Ionică
