Federația de Fotbal din Kosovo vrea schimbarea rezultatului dat de UEFA

518

Federația de Fotbal din Kosovo a anunțat că va depune apel la TAS împotriva deciziei prin care UEFA a acordat României victorie cu 3-0 „la masa verde” în ultimul meci din Liga Națiunilor la fotbal, disputat pe Arena Națională. Taulant Hodaj, juristul Federației din Kosovo, consideră că sancțiunile primite de România, un meci cu porțile închise și 128.000 de euro amendă totală, reprezintă o victorie parțială pentru Kosovo, iar el va face tot ce se poate la Tribunalul de la Lausanne pentru a reuși să obțină schimbarea rezultatului. Jucătorii oaspeților s-au retras de pe teren înainte de fluierul de final al arbitrului, la 0-0, acuzând scandări rasiste, după ce i-au instigat pe fanii români, iar căpitanul Amir Rrahmani a avut o ieșire violentă asupra lui Denis Alibec. „Decizia UEFA confirmă acțiunile justificate ale Naționalei Kosovo împotriva comportamentelor rasiste și mesajelor politice provocatoare! În urma plângerii noastre bazate pe fapte legate de utilizarea scandărilor rasiste, xenofobe și a limbajului de ură de către suporterii români în timpul meciului dintre România și Kosovo, UEFA a decis să sancționeze Federația Română de Fotbal cu o amendă de 128.000 de euro și să impună desfășurarea unui meci fără spectatori”, a transmis FFK pe site-ul oficial. ,,În ceea ce privește decizia legată de rezultat, vom face tot posibilul pentru a obține modificarea scorului partidei și înăsprirea sancțiunilor împotriva Federației Române de Fotbal și a oricui va încerca să repete astfel de acțiuni împotriva Kosovo și a sportivilor săi”, a transmis Avocatul Federației de Fotbal din Kosovo, pe pagina personală de Facebook. În tur, România câștigase în deplasare cu 3-0.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.