Tinerii din Gorj pasionați de muzica populară au parte, în aceste zile, de o săptămână dedicată cântecului și tradițiilor românești. „Școala de vară a cântecului popular românesc” se desfășoară la Târgu Jiu, în perioada 31 august – 4 septembrie, sub coordonarea profesoarei și interpretei Emilia Drăgotoiu Nanu.
Cursurile au loc în sala „Titu Rădoi” a Direcției Județene pentru Cultură Gorj, unde copiii și tinerii își pot perfecționa repertoriul și pot descoperi cântece noi, alături de specialiști în domeniu.
Lecții de cântec și tradiție
Programul nu se limitează la pregătirea vocală. Participanții află mai multe despre folclorul românesc, despre păstrarea și promovarea tradițiilor, dar și despre modul în care trebuie să se pregătească pentru un festival-concurs de muzică populară.
Una dintre întâlnirile din cadrul proiectului l-a avut ca invitat pe Ionuț Viorel Bordeiași, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.
Acesta le-a vorbit tinerilor despre importanța păstrării tradițiilor și despre pașii pe care trebuie să îi urmeze un copil înaintea participării la un concurs.
Sub îndrumarea Emiliei Drăgotoiu Nanu, participanții lucrează la piesele din repertoriu și au ocazia să încerce și cântece noi, inclusiv în tonalități diferite.
Evenimentul este organizat de Asociația „Cântec de pe Jiu”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” și Grupul „Privighetorile Gorjului”.
I.I.





























