Există un reflex care pare să fi devenit tradiție în politica românească. De fiecare dată când un guvern își pierde majoritatea, este demis sau se pregătește să părăsească Palatul Victoria, începe o cursă contra cronometru. Dintr-odată, ceea ce nu s-a rezolvat în luni sau chiar ani devine o urgență absolută. Se convoacă ședințe, se aprobă memorandumuri, se semnează contracte și se iau decizii cu impact financiar major.
Parcă România s-ar opri în loc dacă toate acestea nu s-ar întâmpla înainte ca miniștrii să predea cheile birourilor.
Și de această dată, ultimele zile ale guvernului au fost însoțite de acuzații politice grave. PSD susține că executivul interimar condus de Ilie Bolojan încearcă să aprobe, pe ultima sută de metri, proiecte și finanțări de ordinul miliardelor de euro. Liderii social-democrați vorbesc inclusiv despre alocări consistente către ONG-uri și despre hotărâri care ar angaja statul pe termen lung. De cealaltă parte, reprezentanții Guvernului resping categoric aceste acuzații și afirmă că toate actele adoptate sunt necesare pentru funcționarea statului și pentru continuarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Cine are dreptate? Vor stabili instituțiile abilitate. Dar înainte de verdictele politice sau juridice există o întrebare pe care orice contribuabil are dreptul să o adreseze. De ce cele mai importante decizii ajung să fie luate tocmai atunci când un guvern este pe picior de plecare?
Constituția prevede că un guvern demis rămâne în funcție pentru administrarea treburilor publice până la învestirea unui nou executiv. Spiritul acestei prevederi este limpede: continuitate administrativă, nu asumarea unor politici majore și nici angajarea unor sume uriașe care vor produce efecte ani la rând.
Și totuși, aproape fiecare schimbare de guvern este însoțită de aceeași grabă. Contracte importante. Memorandumuri. Numiri în funcții. Reorganizări. Alocări financiare. Parcă toate devin urgente exact în ultimele zile de mandat. Întrebarea firească este alta. Dacă aceste proiecte sunt atât de importante pentru România, de ce nu au fost promovate atunci când guvernul beneficia de întreaga legitimitate politică? De ce devin priorități absolute exact când mandatul se apropie de final?
Nu este prima dată când asistăm la un asemenea spectacol. Indiferent de culoarea politică, aproape fiecare executiv aflat la sfârșit de mandat a fost însoțit de controverse privind contracte, numiri sau angajamente financiare asumate în ultimele zile de existență. Tocmai repetarea acestor situații alimentează neîncrederea oamenilor.
Problema nu mai este doar una juridică. Este una de moralitate publică. Puterea nu înseamnă doar dreptul de a semna. Puterea înseamnă și responsabilitatea de a ști când trebuie să te oprești.
România traversează una dintre cele mai dificile perioade economice din ultimii ani. Deficitul bugetar este uriaș. Taxele și impozitele cresc. Investițiile private încetinesc. Antreprenorii își calculează fiecare leu pentru a supraviețui, iar mii de angajați din sistemul public trăiesc cu teama restructurărilor și a concedierilor.
În acest climat, orice decizie care angajează miliarde de euro trebuie să fie însoțită nu doar de legalitate, ci și de legitimitate politică și de transparență deplină. Pentru că un act poate fi perfect legal și, în același timp, să ridice întrebări serioase privind oportunitatea lui.
Într-o democrație matură, încrederea valorează mai mult decât orice semnătură. Iar atunci când, la fiecare schimbare de guvern, apar controverse privind contracte, finanțări și hotărâri adoptate în ultimele zile de mandat, nu mai discutăm doar despre o confruntare între partide. Discutăm despre încrederea cetățenilor în stat.
Poate că a venit timpul ca România să stabilească o regulă clară. După demiterea unui guvern, executivul ar trebui să gestioneze exclusiv problemele curente ale țării, iar orice decizie care angajează sume importante din bani publici, modifică politici publice sau produce efecte pe termen lung să fie lăsată în seama unui guvern care beneficiază de votul și încrederea Parlamentului.
Nu pentru că legea ar interzice orice act administrativ. Ci pentru că democrația înseamnă mai mult decât respectarea literei legii. Înseamnă respectarea spiritului ei.
La urma urmei, istoria nu îi va judeca pe guvernanți după câte documente au reușit să semneze în ultimele zile de mandat. Îi va judeca după ceea ce au ales să lase în urmă.
Încredere sau suspiciune. Stabilitate sau controverse. Respect pentru instituții sau graba de a semna până în ultima clipă. Fiindcă, uneori, cea mai importantă semnătură pe care o poate da un om de stat este cea pe care a avut înțelepciunea să nu o mai pună.
Dragoș Ionică
