Campioana Gorjului în acest sezon din Liga 4 nu a reușit să promoveze. CSC Negomir a pierdut și manșa retur a barajului cu FC Nera Bogodinț, cea mai bună echipă din Caraș Severin, scor 1-0. Meciul s-a disputat pe Stadionul ,,Mircea Chivu”. Golul care a făcut diferența în partida de la Reșița a venit de la atacantul Abel Ursu, la începutul reprizei secunde (min.48). După o primă parte destul de anostă, oaspeții au avut minute bune în ultimul sfert al meciului, dar nu au reușit să treacă de defensiva cărășeană. Pe contre, gazdele puteau să mai înscrie, însă jucătorii scăpați singuri cu portarul Nicolae au ratat de fiecare dată. Nera Bogodinț s-a impus în tur, la Fărcășești, cu 2-1, după un final controversat, în care brigada de arbitri a judecat două faze delicate în favoarea echipei vizitatoare. În orice caz, potrivit mai multor surse, comuna Negomir nu-și permitea, în acest moment, din punct de vedere financiar, o echipă în Liga 3. Chiar și așa, băieții lui Cristi Barbu au dorit să demonstreze că se pot ridica la nivelul unei trupe cu pretenții de eșalon terț, iar Negomirul nu a fost cu nimic mai prejos ca Nera în cele două meciuri de promovare.
CSC Negomir, în meciul de la Reșița: Nicolae – Caralicea, Dăianu, Anghel, Frăsineanu, Barbu, Murdărea, Purdescu, Negrea, Șchiopu, Șitoianu. Au intrat pe parcurs: Dinulescu, Mohora, Tița, Tarhat, Munteanu.
Sâmbătă, 27 iunie, au fost programate toate meciurile retur din barajul pentru promovarea în Superscore Liga 3 2026-2027. La niciun meci nu a fost nevoie de reprize de prelungiri sau penalty-uri.
Regiunea 1 (Nord-Est)
CS Bradul Putna (SV) – ACS Unirea Curteşti (BT) 4-0 (4-0 în tur)
CSM Paşcani (IS) – CS Cimentul Bicaz (NT) 3-1 (3-2 în tur)
Regiunea 2 (Nord-Vest)
ACS Transilvania Sport Academy (BH) – CS Minerul Rodna (BN) 3-2 (3-0 în tur)
ACS Barcău (SJ) – AFCS Talna Oraşu Nou (SM) 3-5 (4-3 în tur)
CS Academica Recea (MM) – ACS Victoria Viişoara (CJ) 2-0 (1-2 în tur)
Regiunea 3 (Centru)
CS Carpaţi Covasna (CV) – CSC Sânsimion – Csikszentsimioni KSK (HG) 1-1 (2-1 în tur)
CSM Corona Braşov (BV) – CS Agnita (SB) 2-0 (1-0 în tur)
ACS Viitorul Sântimbru (AB) – ACS Academica Transilvania (MS) 2-0 (3-1 în tur)
Regiunea 4 (Vest)
AFC Nera Bogodinţ (CS) – CS Comuna Negomir (GJ) 1-0 (2-1 în tur)
CSM Deva (HD) – ACS Atheltico Vinga (AR) 3-2 (1-0 în tur)
CS Drobeta Turnu Severin (MH)– CS Sânandrei Timiș (TM) 1-1 (2-1 în tur)
Regiunea 5 (Sud-Vest)
ACS Astra Plosca (TR) – ACS Viitorul Horezu (VL) 0-1 (2-0 în tur)
ACS Lupii Profa (OT) – ACS Recolta Gura Şuţii (DB) 2-4 (7-2 în tur)
CS Avântul Pieleşti (DJ) – ACS Petrolul Hârtiești (AG) 0-2 (1-1 în tur)
Regiunea 6 (Sud)
ACS Viitorul Corbeanca (IF) – AS FC Bărăganul Ciulniţa (IL) 0-0 (2-1 în tur)
ACS Omega Sport Bucureşti (B) – ACS Spicul Vîlcelele (CL) 5-0 (1-1 în tur)
Regiunea 7 (Sud-Est)
ACFS Pescăruşul 1969 Sarichioi (TL) – FC Petrolul Berca (BZ) 1-6 (0-5 în tur)
CS Făurei (BR) – ACS Portul Constanţa (CT) 0-2 (0-2 în tur)
Trei dueluri de baraj au fost anulate: CSM Hușana Huși (VS) – ACS Negri (BC), ACS Progresul Drăgănești (PH) – AFC Victoria Adunații Copăceni (GR) și AS Victoria Gologanu (VN) – CS Gloria Ivești (GL).
FOTO: Caon.ro
Cătălin Pasăre






























