16 iulie, termen pentru depunerea Declaraţiei Unice

Termenul limită pentru depunerea “Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” este luni, 16 iulie 2018. Declaraţia se depune de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/și din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018. Pentru depunerea declaraţiei online, până pe 16 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificaţiei diminuează impozitul pe venitul net anual plătit şi se aplică corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii. Declaraţia se poate depune şi în format hârtie la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Informaţii detaliate pot fi obţinute prin accesarea secţiunii Asistenţă Contribuabili de pe portalul www.anaf.ro, rubrica “Despre impozite şi taxe – Despre impozitul pe venit” sau apelând la numărul 031.403.91.60. De asemenea, specialiştii structurilor de asistenţă pentru contribuabili oferă la sediile ANAF informaţiile necesare în vederea completării şi depunerii Declaraţiei Unice. Declaraţia Unică poate fi rectificată de către contribuabili din proprie iniţiativă. Este de amintit faptul că şi prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV) pot fi depuse declaraţiile fiscale, inclusiv “Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”. Spaţiul Privat Virtual oferă contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice toate facilităţile comunicării electronice a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum şi a altor informaţii şi înscrisuri în legătură cu situaţia financiară sau fiscală proprie. “Accesarea serviciului «Spaţiul privat virtual» se face de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, la secţiunea «Servicii Online-Serviciul înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice Spaţiul Privat Virtual». Instrucţiunile pentru înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice în Spaţiul Privat Virtual sunt publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală www.anaf.ro, accesând următorul link:https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice/!ut/p/a1/hY9PC4JAFMQ_”, se arată într-un comunicat al ANAF. Finanţiştii gorjeni invită contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice să se înroleze în cadrul serviciului „Spaţiu Privat Virtual” pentru a putea beneficia de avantajele comunicării online cu administraţia fiscală.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here