Cât cheltuiesc gorjenii pentru preparatele de Crăciun

810

Masa-de-Craciun_ea37356be6An de an suntem nerăbdători să vină sărbătorile pentru a le petrece şi a ne simţi bine cu familia şi prietenii, dar înainte de asta trebuie să trecem prin febra pregătirilor şi a cumpărăturilor. Aşa că oamenii au început sa colinde magazinele în căutarea celor de trebuinţă pentru sărbătorile ce stau să vină.

Oferta nu este deloc de neglijat, iar producătorii au umplut rafurile supermarketurilor cu tot felul de bunătăţi.

O masă de Crăciun care să nu includă friptura, sarmalele, cârnaţii, toba şi cozonacii nici nu poate fi concepută de fiecare dintre noi, aşa că în această perioadă fiecare om face destule sacrificii pentru a se bucura de o masă aşa cum se cuvine de aceste sfinte sărbători. Dar să vedem despre ce sacrifii este vorba şi cam cât trebuie să cheltuim.

Şi cum majoritatea românilor cheltuiesc cea mai mare parte din bani pe mâncare, de sărbători, însă, totul trebuie să fie mai mult şi mai gustos. Aşa că fâcând o estimare a costurilor pentru masa de Crăciun, cheltuielile ar putea ajunge la câteva milioane bune, asta în condiţiile în care nu vin şi musafiri.

Preţuri nu tocmai de criză

Orice meniu începe cu un aperitiv. Dacă includem toba, aceasta o găsim în magazine sau în supermarketuri cu 6-7 lei, pentru caltaboş va trebui să dai în jur de 4 lei, iar tacâmurile de porc pentru piftie ajung în jurul valorii de 6 lei.

Aşa cum am mai spus masa de Crăciun trebuie să aibă inclusă şi friptura. Ne-am interesat şi iată ce preţuri au diferite sortimente de carne. Pulpa de porc fără os se poate găsi la preţul de 15 lei/kilogram, iar pentru o friptură îţi trebuie cel puţin 2 kilograme de carne. Nu trebuie să uităm nici de mult îndrăgitele sărmăluţe, pentru care avem nevoie de 1,5-2 kilograme de carne tocată plus o varză murată. Să zicem că cu varza rezolvăm problema mai repede, fiecare având câteva verze murate pe balcon, deci ne mai rămâne doar carnea tocată, pe care o putem găsi la supermarketuri sau în magazine la preţul de 11 sau 12 lei. Ceea ce înseamnă că sarmalele şi friptura adaugă peste 50 de lei la costul mesei tradiţionale de Crăciun. Şi în sfârşit ajungem şi la desert, aici preţurile pentru un tort fiind între 20 şi 30 de lei/kg. Deci pentru un tort de 2, 3 kilograme veţi scoate din buzunar aproximativ 50-60 de lei.

Şi cum pe masă suntem obişnuiţi ca în ziua de Crăciun să avem cozonacul mult râvnit, pentru cele care nu au timp să-l pregătească îl pot cumpăra gata făcut la preţuri începând de la 4 lei până la 7, 8 lei bucata. Iar pentru ca platoul să fie mai încărcat, mai puteţi adăuga şi câteva fursecuri, preţul unui kilogram fiind în jurul valorii de 18 lei. De asemenea nu trebuie să uităm de bomboanele de pom, o pungă costând 3,5 lei. Câteva fructe pe masă vor fi întotdeauna binevenite. Portocalele le găsim la 2,5-3 lei, bananele la 5-6 lei, iar mandarinele se găsesc la 3,5 lei.

Vinurile, sucurile şi apa minerală care trebuie şi ele să fie incluse în masa de Crăciun ajung şi ele la preţuri destul de ridicate. Vinul este la 10 lei litrul, în timp ce sucurile pe care le luăm de la supermarket, le putem găsi la diferite oferte.

Cumpărăturile de mai sus sunt, să spunem aşa, obligatorii pentru masa de sărbători, dar pe lângă acestea mai poţi face o mulţime de târguieli.

Alte gustări

De exemplu, aperitivul mai poate fi îmbogăţit cu rosii, preţul acestorta fiind de circa 5 lei, ardei la 3 lei sau măsline negre, preţurile acestora variind.

Telemeaua de vacă este între 15 şi 20 de lei, în timp ce roata de caşcaval o putem lua de la supermarket cu 13 lei.

Pentru cei care nu mănâncă carne de porc, pot alege pieptul de pui cu 13 lei kilogramul, iar cel dezosat costă 17-18 lei/kg, iar puiul grill 9- 10 lei/kg. Persoanele care preferă friptura de curcan, trebuie să ştie că acesta ajunge la 14 lei/kg.

Persoanele care preferă ca de ziua de sărbători să aibă pe masă o friptură aburindă de vită pot găsi în magazine pulpa de mânzat la 20 de lei.

De altfel şi prăjiturile sau cozonacul de diferite feluri, cu nucă, stafide sau rahat pot costa şi mai mult în fucţie de cofetăria unde aleg să facă comanda.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here