Amenzi pentru o farmacie veterinară din Târgu-Jiu și pentru angajata unui magazin alimentar din Stoina

În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori ale Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în localitățile: Baia de Fier, Bengești-Ciocadia, Bumbești-Jiu, Bumbești-Piţic, Câlnic, Crasna, Godineşti, Motru, Novaci, Padeş, Peştişani, Rânca, Roşia de Amaradia, Runcu, Schela, Stăneşti, Stoina, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu, Teleşti, Turcineşti, Vladimir, pentru a verifica modul de asigurare a conformității cu cerințele legislației în vigoare în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor. Controalele efectuate au avut ca obiective principale: verificarea condițiilor de igienă privind prevenirea toxiinfecțiilor alimentare şi zoonozelor – 127 de inspecții; înregistrarea a 10 unități nou-înființate cu activitate în domeniul alimentar, precum şi a unui mijloc auto de transport pentru produse alimentare; prelevarea a 9 probe din alimente, apă tehnologică şi ambalaje, pentru determinarea parametrilor microbiologici (NTG, Escherichia coli, Listeria monocytogenes, enterococi, drojdii şi mucegaiuri); prelevarea a două probe de produs (preparate din carne de pasăre şi de porc), pentru determinări fizico-chimice (conţinut de apă), respectiv conţinut de cadmiu (contaminant); prelevarea a 4 probe de produs (legume şi fructe proaspete), pentru determinarea reziduurilor de pesticide conţinute în alimentele respective; 5 controale efectuate în unități de alimentație publică ce îşi desfăşoară activitatea în incinta stațiilor de carburanți (benzinării); controlul fizic, documentar și de identitate în punct final de import al unor produse alimentare originare din ţări terţe, pentru două operaţiuni derulate prin Biroul Vamal Gorj; avizarea mișcărilor inter-județene de animale; controale comune cu echipe ale I.P.J. Gorj în trafic, asupra mijloacelor auto de transport al porcinelor vii și produselor alimentare din carne de porc, privind implementarea cerințelor de combatere a pestei porcine africane; verificarea restricțiilor impuse circulației animalelor; controale în 10 exploataţii non-profesionale (Baia de Fier, Bumbeşti-Piţic), la producătorii de lapte care livrează lapte crud materie primă la unităţile de procesare; verificarea modului de comercializare a produselor medicinale veterinare în farmacii şi depozite de produse veterinare; verificarea unui număr de 10 deconturi de inspecţii în exploataţii (inventare), efectuate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi, cu ocazia demarării acţiunii de inventariere a efectivelor de animale. ”În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate următoarele sancţiuni contravenţionale la Stoina și Târgu-Jiu, respectiv: o amendă de 1.200 de lei unei angajate care deservea un magazin alimentar, pentru încălcarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor la manipularea produselor în timpul comercializării acestora către consumatori (lipsa echipamentului de protecţie sanitară); o sancțiune contravențională în cuantum de 1.000 de lei la o farmacie veterinară, pentru eliberarea de produse medicinale veterinare fără prescripţie medicală”, a declarat Nicolae Călescu, directorul executiv al DSVSA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here