APIA Gorj face noi plăţi către fermieri

678

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gorj a dat startul în aceste zile plăţii ajutoarelor naţionale tranzitorii la speciile ovine şi caprine. „Facem plăţile pentru fermierii care au depus cereri unice pe campania 2014 pentru ajutoarele naţionale tranzitorii la speciile ovine şi caprine. Din cele 885 de cereri cu un efectiv de aproximativ de 140.000 de capete, au fost declarate eligibile 865 cu 130.000 de capete. Suma care urmează să intre în aceste zile în contul fermierilor este de aproximativ 3.500.000 de lei, suma pe cap de animal fiind de aproape 29 de lei. Totodată, au fost respinse un număr de 20 de cereri cu un efectiv de 1.100 de capete şi alte 8.000 de capete au fost declarate neeligibile”, a declarat directorul executiv al APIA Gorj, Constantin Negrea.
O situaţie incertă este însă la plata ajutoarelor tranzitorii la specia bovine. În acest caz, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dat asigurări că plăţile la specia bovine vor debuta în circa două săptămâni. Valoarea totală pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru specia bovine, pentru cererile depuse în anul 2014, va fi de peste 680 de milioane de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here