Graficul lucrărilor agricole în luna octombrie

773

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna septembrie și apoi
În sectorul vegetal:
În cultura plantelor de câmp :
a) – recoltatul porumbului – trebuie început atunci când cultura a ajuns la maturitatea tehnologică, nu mai devreme, spre a evita deprecierea producţiei în depozite. Momentul prielnic este uşor de stabilit (în alt articol am detaliat acest lucru). Trebuie şi eliberat terenul de coceni.
b) – arăturile pentru însămânţările de toamnă – care trebuiau efectuate până la 20 – 25 septembrie pentru a asigura orzului şi grâului condiţii optime pentru cultură, se pot efectua, dar necesită o mai mare preocupare pentru lucrările de pregătire a patului germinativ.
c) – însămânţatul orzului – trebuie efectuat în zona noastră începând cu 20 septembrie până la 15 – 20 octombrie, iar semănatul grâului și triticale va fi încheiat până la 25 octombrie. Semănatul mai timpuriu poate conduce la creşterea exagerată a tinerelor plante şi asfixierea lor pe timpul iernii sau pot fi supuse atacului masiv de cicade (insecte minuscule, efemere) pe timp călduros şi umed pentru înţepare şi sugere a sevei, ocazie cu care acestea transmit plantelor viruşi și micoplasme, care pot provoca distrugerea totală a culturilor. Întârzierea semănatului acestor culturi poate, de asemenea, conduce chiar la compromiterea lor prin degerare peste iarnă sau realizarea unor culturi slab productive. Se apreciază că fiecare zi în afara intervalului optim conduce la diminuarea recoltei cu 100 kg boabe / ha.
În legumicultură se monitorizează starea fitosanitară a culturilor și se aplică tratamentele adecvate, precum și combaterea buruienilor, spre a evita infestarea terenului cu noi cantităţi de seminţe de buruieni şi a îngreuna astfel condiţiile de cultură pentru anii viitori. De asemenea, se va pregăti terenul pentru semănatul şi plantatul în câmp a viitoarelor culturi timpurii de salată, spanac, ceapă verde, usturoi verde etc sau pentru plantatul de toamnă al căpşunilor. Se recoltează cartofii de toamnă și celelalte legume. Dacă prognoza meteo permite, se poate prelungi recoltarea verzei cu efect benefic asupra calității prin supramaturare.
În pomicultură se va efectua recoltatul speciilor şi soiurilor de toamnă. Atenţie – nu lăsaţi fructe în pomi căci acestea vor constitui plasamente ideale pentru iernarea agenţilor patogeni sau mai multor dăunători, ceea ce va pune în pericol sănătatea plantaţiilor în anul următor.
În viticultură se va face recoltarea strugurilor pentru vin. Mai înainte însă procuraţi din timp bentonita, metabisulfitul, levurile şi drojdiile superioare pentru a asigura o bună fermentare şi limpezire a vinurilor, dar mai ales pregătirea şi igienizarea perfectă a utilajelor şi recipienţilor folosite în vinificaţie. Prepararea vinului impune o igienă desăvârșită.

În sectorul zootehnic:
În fermele de bovine se vor continua activitățile cotidiene ca și până acum, se vor scoate în continuare animalele la pășunat până la căderea primei brume. Se vor strânge şi depozita în bune condiţii ultimele furaje pentru perioada de stabulaţie, de regulă cocenii.
În fermele de ovine și caprine se vor face aceleaşi operaţiuni ca şi în fermele de bovine, se vor pregăti turmele pentru montă şi chiar introduce ţapii în turmele de capre.
În fermele de porcine se va continua activitatea cotidiană cu grijă deosebită pentru protejarea animalelor din toate categoriile contra intemperiilor știut fiind că această specie este destul de sensibilă la factorii climatici negativi.
În fermele de păsărimă refer la cele gospodărești – se va continua activitatea cotidiană cu un spor de preocupare la protejarea păsărilor contra intemperiilor.
În stupine se va verifica rezerva de hrană a familiilor și se va completa cu turte de zahăr apicol sau siropuri după extracția recoltei poliflore etc. De asemenea, se va face pregătirea stupinei și a familiilor pentru iernare.
Acest grafic de lucrări agricole se adresează micilor fermieri, gospodăriilor agricole familiale care de fapt reprezintă aproape totalitatea exploatațiilor agricole gorjene.
Dacă toate astea fi-vor respectate
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here