Joburi la cules de ardei, în Olanda

1297

Nu mai puțin de 25 de locuri de muncă la cules de ardei în Olanda, sunt puse la dispoziţia persoanelor care îşi doresc să muncească în străinătate, prin intermediul rețelei europene de ocupare EURES România. Se cere cunoașterea limbii engleze, nivel conversaţional, iar experienţa în agricultură poate reprezenta un avantaj. Persoanele cu vârsta peste 22 de ani vor fi plătite cu 9,69 de euro pe oră. Salariul se acordă săptămânal, la un program de lucru de 38-45 de ore pe săptămână. Angajatorul oferă cazare contra sumei de 81 de euro pe săptămână. Contractul de muncă este temporar, cu posibilitate de prelungire.
Oferta de lucru este valabilă până la data de 30 decembrie. Persoanele interesate de această ofertă de lucru vor trebui să treacă în prealabil pe la consilierul EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj pentru a se înregistra în baza de date şi a fi îndrumate ce au de făcut. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
I.M.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here