Modificări legislative în obţinerea paşaportului

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006, prin care sunt introduse o serie de modificări legislative care asigură simplificarea procedurilor și reducerea termenelor pentru obținerea pașaportului. Astfel, termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară se reduce de la 30 la 15 zile lucrătoare (de la data depunerii cererilor). De asemenea, printre modificările aprobate se află simplificarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare în cazul minorilor care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea le este pusă în pericol, prin stabilirea necesităţii unei traduceri “autorizate”, şi nu “legalizate”, aşa cum este reglementat în prezent, a documentelor emise de instituţia străină care urmează să efectueze tratamentul medical. Se stabilește că procura specială şi declaraţia privind acordul de eliberare a paşaportului minorului se restituie, solicitantului, după scanare, atunci când aceste înscrisuri cuprind împuternicirea, respectiv acordul pentru îndeplinirea altor operaţiuni sau acte, altele decât cele privind eliberarea paşaportului. Totodată, se elimină necesitatea prezentării strict a originalului certificatului de naştere al minorului sub 14 ani la ridicarea paşaportului simplu electronic/temporar, fiind acceptată şi copia acestuia. Prin Legea nr. 133/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate care a intrat în vigoare în luna iulie a.c., cadrul normativ a fost completat în sensul adaptării acestuia la realităţile legislative naţionale şi europene actuale, la practica diversificată existentă în materie, precum şi, implicit, la nevoile cetăţenilor români. Principalele noutăți sunt extinderea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani și reglementarea situațiilor în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here