O nouă provocare, de Centenar, lansată de Patrula de Reciclare

De Centenar, Patrula de Reciclare lansează o nouă provocare la colectarea deșeurilor electrice: 100 de grame la 100 de ani!

Profesorii și copiii voluntari au ales să marcheze astfel acest moment istoric, cu o chemare la responsabilitate și respect pentru mediul în care trăim. La Ediția Suporterilor (2018-2019), echipele locale au un nou obiectiv de calificare la premiile naționale: să își mobilizeze comunitățile să trimită la reciclare minimum 100g de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) de la fiecare locuitor al României, până la la finalul ediției, în august 2019. ”Am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire. Prețuim toate acele motive care ne fac să fim mândri și optimiști. De 8 ani, noi, profesorii și copiii din Patrula de Reciclare reprezentăm unul dintre aceste motive, pentru comunitățile noastre. Am contribuit la colectarea a peste 3,5 milioane de deșeuri electrice și la reciclarea lor în deplină siguranță pentru mediul înconjurător. Am încurajat oamenii, instituțiile și firmele din sute de comunități din România să adopte obiceiuri mai bune, să recicleze mai mult, să considere cu mai multă atenție consecințele acțiunilor lor. Felul în care trăim depinde de ceea ce facem, fiecare, zi de zi. Anul acesta vrem 100 de grame de la fiecare dintre voi! 100g DEEE grijă pentru comunitatea și pentru natura noastră! 100g DEEE respect pentru tradiție și identitate! 100g DEEE responsabilitate pentru generațiile viitoare! Ce înseamnă aceasta? Ca fiecare locuitor, familie, școală, firmă sau instituție, fiecare, de la vecinul de alături la magazinul din colț, de la primar la angajat, să predea la reciclare cel puțin 100 de grame de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), în contul Patrulei, până pe 31 august 2019. În orice gospodărie, birou sau depozit se găsesc astfel de deșeuri – baterii uzate, becuri arse sau aparate electrice sau electronice vechi sau defecte. Așadar, fiecare dintre dumneavoastră puteți decide să ne ajutați eliberându-vă de aceste obiecte inutile cu ajutorul serviciului local de colectare gratuit (TelVerde 0800 444 800 sau www.patruladereciclare.ro/recicleaza). Începeți chiar acum, la curățenia de Sărbători! Media de colectare DEEE în țările Uniunii Europene este de 6 kg/locuitor. Aceasta este cantitatea pe care fiecare român ar trebui să o dea la reciclare, în fiecare an, la modul ideal. Încă avem un drum lung de făcut până la acest standard. Noi vă propunem să faceți un prim pas – 100 de grame DEEE colectate/locuitor, cu speranța că veți continua cu încă 100, și încă 100 și tot așa. Haideți să ne oferim încă un motiv de mândrie! Să ne dovedim capabili să respectăm angajamentele luate, capabili de mobilizare, solidaritate, respect, grijă și responsabilitate”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții Patrulei de Reciclare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here