Post vacant de inspector, la DPV Târgu-Jiu

647

Direcţia Publică de Venituri, cu sediul în Târgu-Jiu, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiei publice de execuţie, temporar vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional asistent la Serviciul Resurse Umane Salarizare Contabilitate din cadrul D.P.V. Târgu-Jiu. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum un an. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 13 iulie 2018, ora 13.30 – termenul limită pentru depunerea dosarelor; 17 iulie 2018, ora 10.00 – proba scrisă; 19 iulie 2018, ora 10.00 – proba interviu. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here