Biciclete, calculatoare, imprimante, în schimbul colectării deşeurilor reciclabile

486

Elevii din şcolile din Gorj  care vor colecta cele mai multe deşeuri reciclabile, pet-uri, plastic, hârtie, carton şi aluminiu în cadrul competiţiei „Școala Zero Waste” Ediţia 2014 vor putea câştiga premiile puse în concurs de către organizatori, care se ridică la peste 60.000 lei. Este vorba despre tabla interactivă, calculatoare, imprimante, videoproiectoare, biciclete.

„Școala Zero Waste” este un concurs național de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România. Perioada de desfășurare a competiției este 22 Aprilie – 30 Mai. Premiile puse în concurs se ridică la peste 60.000 ron. Din 3 martie până în 21 martie toate școlile din România se pot înscrie în Competiția „Școala Zero Waste” Ediţia 2014.
„Dacă anul trecut „Școala Zero Waste” a fost o competiție județeană la care au participat peste 6.300 de elevi din județul Timiș și au fost colectate peste 64 de tone de deșeuri reciclabile, în acest an Ecostuff România a decis să ofere posibilitatea participării tuturor școlilor din țară”, a  precizat Radu Rusu, organizatorul concursului.
Introducând competiția în procesul de educație ecologică, Ecostuff România încearcă să aducă motivația participării în special în rândul celor care altfel nu răspund mesajelor de protecție a mediului. Concursul de educație ecologică și colectare selectivă dă posibilitatea elevilor și școlilor din România să concureze pentru câștigarea premiilor puse în concurs și în același timp să contribuie la protejarea naturii și reducerea poluării.
„Premiile puse în concurs se ridică la peste 60.000 lei şi cuprind tabla interactivă, calculatoare, imprimante, videoproiectoare, biciclete etc. În plus, unitatea de învăţământ clasată pe primul loc va primi trofeul „Şcoala Zero Waste” – Ediţia 2014”, a mai menţionat Rusu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here