Există un moment în viața fiecărei guvernări când propaganda încetează să mai funcționeze. Când oamenii nu mai judecă după sloganuri, ci după bonul fiscal de la supermarket, după factura la energie, după rata la bancă și după încasările tot mai mici ale propriilor afaceri. România pare să fi ajuns exact în acel punct.
Nu este întâmplător că ultimele sondaje arată o prăbușire a încrederii în direcția în care merge țara și o schimbare semnificativă a opțiunilor politice. Când aproape opt din zece români spun că România merge într-o direcție greșită, nu mai vorbim despre o simplă nemulțumire. Vorbim despre un verdict social.
Motivul este simplu. Românii simt zilnic că viața devine mai scumpă. Alimentele, serviciile, combustibilii și utilitățile continuă să apese asupra bugetelor familiilor. În același timp, mediul de afaceri se confruntă cu taxe mai mari, consum mai redus și investiții tot mai puține. Economia încetinește, iar optimismul dispare.
Problema cea mai gravă nu este însă creșterea prețurilor. Inflația poate fi combătută prin politici economice coerente, investiții și stimularea producției. Adevărata problemă este că Guvernul pare să reacționeze aproape exclusiv prin măsuri fiscale, în loc să creeze condițiile pentru dezvoltare economică. În loc să producă mai multă bogăție, România încearcă să împartă o bogăție tot mai mică.
Istoria economică arată că nicio țară nu a ieșit din dificultăți prin taxe tot mai mari și prin descurajarea investițiilor. Prosperitatea vine atunci când firmele investesc, când antreprenorii au încredere să angajeze oameni, când capitalul rămâne în economie și creează locuri de muncă. Fără investiții private și fără competitivitate, orice creștere a veniturilor bugetare este doar temporară.
Din păcate, o parte a clasei politice pare să creadă că electoratul poate fi convins prin promisiuni și campanii de imagine. Dar economia nu votează și nu poate fi manipulată. Cifrele nu țin cont de discursuri. Dacă investițiile scad, dacă firmele își reduc activitatea, dacă consumul încetinește și încrederea dispare, efectele vor apărea inevitabil în fiecare buzunar.
De aceea, sondajele nu reprezintă cauza problemelor, ci consecința lor. Ele reflectă starea unei societăți care simte că muncește mai mult pentru a cumpăra mai puțin și care nu mai vede un plan credibil pentru viitor.
România are încă șanse uriașe. Dispune de resurse naturale, de antreprenori capabili, de fonduri europene și de oameni care vor să muncească. Însă aceste avantaje trebuie transformate în dezvoltare prin politici economice inteligente, prin reducerea birocrației, prin stimularea investițiilor și printr-un parteneriat real între stat și mediul privat.
Politicienii mai pot încerca să câștige timp prin explicații și promisiuni. Pot încerca să convingă electoratul că lucrurile merg bine. Însă economia nu poate fi păcălită. Ea răspunde doar la decizii corecte sau greșite. Iar atunci când economia transmite semnale de alarmă, niciun discurs politic nu le mai poate acoperi.
Poate că adevărata lecție a acestor sondaje nu este cine se află pe primul loc în intenția de vot. Adevărata lecție este că răbdarea românilor are limite. Iar atunci când nivelul de trai scade, când speranța este înlocuită de nesiguranță și când statul pare preocupat mai mult să încaseze decât să creeze condiții pentru dezvoltare, cetățenii își caută inevitabil alte opțiuni. Economia sancționează întotdeauna înaintea urnelor, iar votul nu face decât să confirme ceea ce oamenii trăiesc zi de zi.
Dragoș Ionică
