Sport

Condescu desfiinţează noul stadion de la Târgu-Jiu!

 | 04 octombrie 2017, 00:00 | 1 coment | 

Principalul creditor al clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, este de părere că beneficiarul noii arene trebuie să facă o inspecţie riguroasă înainte ca stadionul de la Târgu-Jiu să fie inaugurat. Condescu a sugerat că anumite lucruri s-au făcut în pripă la Complexul Sportiv, iar multe detalii nu au fost puse la punct aşa cum trebuia. Pandurii a finalizat investiţii de infrastructură la fostul stadion, atunci când s-a lucrat la vestiare sau gazon. “Din păcate, ce se face la stadion sunt lucruri depăşite, de la banca tehnică şi pâna la scaunele care se montează. Dacă te duci la peluze şi te aşezi pe primele scaune toţi cei din mijlocul peluzei nu mai au pe unde să treacă. Sunt scaune fixe, nu rabatabile, iar spaţiile sunt foarte mici. Sper că beneficiarul va inspecta aceste lucruri. Duşurile, sala de refacere, toate sunt depăşite din punct de vedere tehnic, calitativ, erau de 100 de ori mai bune cele care erau în 2014. Unele lucruri sunt de mâna a cincea. Ce bănci de rezerve aveam noi şi ce au montat acum…După o jumătate de oră trebuie să te ridici, nu mai poţi sta acolo”, a fost afirmaţia surprinzătoare a lui Marin Condescu.
Pe de altă parte, preşedintele USMO este de părere că judecătorul nu va accepta cererea de faliment depusă de administratorul judiciar, şi spune că Pandurii urmează paşii corecţi ai acestui proces anevoios. Demersul se judecă pe 11 octombrie. “Perioada de insolvenţă a unei societăţi nu este ceva care să sperie, nu este un cancer. Este o perioadă când poţi să-ţi revii, să-ţi ajustezi toate cheltuielile, să faci restructurările necesare, ceea ce a şi făcut Marin Golea, administratorul special. Mai departe trebuia valorificat, din timp, potenţialul, activul, pe care îl avem. Nu-i prima dată când lumea ne cântă prohodul. Acum 3 săptămâni de zile, toţi oamenii care se laudă că vor binele echipei au venit şi au spus că reuşim. Sper să se ţină de cuvânt până pe 10 octombrie, dacă nu să lase locul liber altor oameni care pot să reuşească acest lucru. Pandurii va avea câştig de cauză pe 11 octombrie, pentru că este o societate în spiritul legii insolvenţei care se poate redresa. Un lucru bun pe care l-a făcut administratorul judiciar, de data aceasta, în urma poziţiei clubului din august, este că indiferent cine va vrea să joace pe Stadionul Municipal sau pe baza sportivă, trebuie să plătească, conform contractelor, până în 2020, banii la Pandurii Târgu Jiu. Este o sursă de venituri, iar faptul că deja se depăşeşte foarte mult termenul de dare în folosinţă a stadionului aduce prejudicii clubului”, a afirmat Condescu.
Fostul şef al Consiliului de Administraţie a mai spus că este normal ca Pandurii să beneficieze de baza sportivă până în 2023. “Oricum, timp de doi ani de zile, de când s-a mutat pe altă bază, clubul a cheltuit mai mult decât era programat, deşi noi am făcut toate investiţiile necesare pentru ca aceste meciuri să poată fi jucate la Târgu Jiu. Perioada în care clubul beneficiază de baza sportivă se va prelungi până în 2023, datorită acestor lucrări de investiţii. Să nu uităm că mai avem în patrimoniu terenuri, Centrul de Copii şi Juniori, acel hotel, toate aduc resurse financiare clubului”. Revenind în plan sportiv, Condescu a declarat că echipa fanion a Gorjului trebuie să adune victorii şi pe teren propriu. De altfel, mutarea de la Severin la Motru a fost unul dintre principalele argumente ale fostului lider din minerit, care era atunci convins că echipa o să aibă alte rezultate în propriul judeţ. “Lotul actual de jucători nu are niciun motiv să câştige doar 2 puncte din meciurile de acasă. La Călăraşi s-a dus şi mitul cu deplasarea”, a punctat preşedintele USMO.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Condescu desfiinţează noul stadion de la Târgu-Jiu!

  1. Domnule Condescu eu cred ca dumneata esti cam depasit. Poate ne povestesti despre instalatia de degivrare a gazonului (nu a functionat niciodata). Oare am uitat cu totii cum arata vechiul stadion? Sau poate te-ai gandit ca pe banii statului o sa primesti un fotoliu comod pe care sa iti asezi curu? Pana acum vorbeam de bijuteria de la tg-jiu, acum ne dam seama ca nu e bun? Crezi ca cineva se poate juca cum vrea el cu distantele dintre scaune, cu spatiile de circulatie si de evacuare? Poate trebuia sa va fi numit pe dumneavoastra si sef de santier, sa nu cumva sa va iesiti din mana…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL