23.2 C
Târgu Jiu
luni, 14 septembrie 2026

Bălașa, săgeți către arbitraj după prima înfrângere din campionat: „Am avut două eliminări, probabil asta s-a așteptat”

2

Echipa de fotbal Vulturii Fărcășești a fost învinsă în etapa a treia din campionat, după un meci cu multe goluri și multe evenimente. Trupa condusă de Daniel Bălașa a cedat în deplasarea de la ACSO Filiași, scor 4-2 (1-2). Meciul a contat pentru Seria 6 a Ligii 3. A fost primul eșec al formației gorjene, care a înregistrat o remiză cu U Craiova 2 și a învins-o pe ACS Oltul Curtișoara.
Oaspeții au fost echipa mai bună în prima repriză și au lovit primii. Trancă a marcat în minutul 11, iar Kusi Pandrous a dus scorul la 0-2 (min.32), dar tot ce au construit „vulturii“ s-a dărâmat în partea a doua a confruntării. Purcaru a redus din diferență înainte de pauză, iar pentru doljeni a fost „scânteia” care a reaprins partida.
Robert Dănescu a fost eliminat în minutul 57 al confruntării, iar misiunea gorjenilor s-a complicat teribil. Profitând de avantajul numeric, trupa lui Dragoș Bon a egalat prin Raicea, în minutul 61. La scurt timp s-a produs dezastrul pentru vizitatori, după ce a fost eliminat și Ahmad. Cu doi oameni mai mult pe teren și aproape o jumătate de oră rămasă de joc, cei din Filiași nu puteau pierde victoria. Bușe (min.64) și Petre (90+2) au marcat pentru gazde, care au obținut al doilea succes din campionat.

„Sunt foarte supărat, sunt dezamăgit“

În ciuda înfrângeri, antrenorul Daniel Bălașa și-a felicitat echipa pentru atitudine, dar a fost nemulțumit de arbitraj.
„Sunt foarte supărat, sunt dezamăgit, pentru că am început meciul foarte bine, am început meciul exact cum îmi doream să-l începem și pe fondul ăsta bun pe care am început, am reușit să conducem cu 2-0 și, în minutul 50, în prima repriză, că au fost prelungiri de 8 minute, am primit un gol ușor, ușor de tot. După care, în a doua repriză, nu pot să mai spun nimic referitor la băieți, pentru că tot ce s-a întâmplat a fost din partea arbitrilor. Am avut două eliminări, probabil asta s-a așteptat… Ne-a fost greu, am suferit, dar ce m-a bucurat foarte mult, că și în 8 oameni de câmp am avut două situații de a marca, mă bucură lucrul acesta că nu renunțăm și chiar dacă suntem în inferioritate numerică, noi jucăm, suntem echipa care joacă, suntem echipa care atacă și mă bucură lucrul acesta pentru că băieții sunt foarte bine pregătiți. Îmi dau speranță în continuare, facem o treabă bună și pentru mine este un moment de bucurie, indiferent că înfrângerea este grea și am pierdut, dar mă bucură ce am văzut. Nu sunt mulțumit că am primit cele două cartonașe roșii, dar ăsta este fotbalul și sperăm să fim arbitrați corect. Asta ne dorim, să fim arbitrați corect, pentru că pentru asta ne muncim, pentru asta ne pregătim și pentru asta plecăm de acasă”, a declarat Bălașa pentru site-ul oficial al grupării gorjene.

„Sunt nemulțumit de faptul că începem foarte rău partidele“

De partea cealaltă, antrenorul Dragoș Bon nu a spus nimic despre arbitri, în schimb și-a felicitat echipa pentru că nu a renunțat la luptă, în ciuda unui început nefast: „Vreau să-mi felicit echipa pentru caracterul de care a dat dovadă, pentru că am revenit de la 2-0 și nu e un lucru ușor. Asta înseamnă că am avut caracter, am avut determinare, am avut o revenire spectaculoasă și pentru asta vreau să-mi felicit băieții.
Dar, în continuare, sunt nemulțumit de faptul că începem foarte rău partidele, avem probleme la modul de abordare pe început de joc, ne pierdem concentrarea, facem din nou greșeli personale și greșeli colective, ceea ce ne-a făcut să fim conduși cu 2-0. Dar încă o dată vreau să remarc revenirea și caracterul de care au dat dovadă jucătorii. Și după primele 15-20 de minute au avut orgoliu, au arătat că pot să se ridice la nivelul pe care eu îl doresc și vreau să-i felicit pentru rezultat”, a declarat Bon pentru acsofiliasi.com.
Pentru Fărcășești urmează un meci acasă, cu Păușești-Otăsău.
CS Vulturii Fărcășești: Țogoe – Ahmad, Dănescu, James, Stăncălie, Ilie, Ciutică, Oprișa, Pîrvan, Trancă, Pandrous. Rezerve: Buță, Mihai, Ciopănoiu, Constantinescu, Cărămidaru, Rotaru, Marica, Thomas, Tudorache. Antrenor: Daniel Bălașa.
ACSO Filiași: Pena, Calu, Bușe, Purcaru, Rogoveanu, Neață, Raicea, Tică, Balaci, Bălașa, Baidoo. Rezerve: Boakai, Petrache, Ceaușu, Eshun, Papură, Penciu, Sîrbu, Cioablă, Petre. Antrenor: Dragoș Bon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.