Un deputat PDL îi cere explicaţii premierului în privinţa lucrărilor de pe Transalpina

755

Romeo Rădulescu, deputatul PDL de Vâlcea a declarat, în urmă cu două zile, că dacă guvernul nu va găsi finanţare pentru terminarea lucrărilor de pe Transalpina riscă să ajungă un “proiect mamut” care se va deteriora an de an.

 

„Transalpina, deşi a fost executată în proporţie de 90% a atras anual mii de turişti de când a fost finalizată. Efectiv a marcat judeţul Vâlcea, Gorj şi Alba pe harta turistică. Toată lumea de la Maramureş până la Botoşani vine la Vâlcea să circule pe şoseaua care trece dincolo de nori. Dar puţină lume ştie că această şosea nu are şanse azi să fie terminată şi că prezintă un real pericol prin lipsa parapeţilor, a balustradelor, a rigolelor, a drenurilor. Toate aceste lipsuri în următorii ani vor duce la deteriorarea asfaltului turnat şi implicit la distrugerea acestei munci din ultimii ani. Astfel în câţiva ani, Transalpina va ajunge nepracticabilă şi va muri exact cum s-a întâmplat cu calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele”, a precizat parlamentarul democrat liberal.
DN 67 C, cunoscut sub numele de Transalpina este un drum care porneşte din Novaci – Gorj şi se termină în Sebeş – Alba. Acesta traversează munţii Parâng, printr-un traseu de creastă la peste 2100 de metri, şi coboară prin Valea Frumoasei – Căpâlna în judeţul Alba.
Execuţia acestui drum a fost demarată sub conducerea ministrului Ludovic Orban şi s-a ridicat la suma de peste 300 milioane de euro. În această vară CNADNR a reziliat contractul cu firma care executa lucrarea, Romstrade.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here