Înscrieri la examenul de capacitate preoțească pentru absolvenții gorjeni de Teologie

179

Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova, organizează, luna viitoare, prima sesiune din acest an a examenului de capacitate preoțească. La acesta se pot înscrie și gorjenii absolvenți ai Facultăţii de Teologie, Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, fii duhovniceşti ai eparhiilor sufragane Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea Chiriarhului locului.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova, Mitropolia Olteniei organizează examenul de capacitate preoţească, sesiunea martie 2025. Perioada de depunere a dosarelor este 3-14 martie.
Examenul se va desfăşura în perioada 17– 21 martie 2025, la sediul Facultăţii de Teologie din Craiova, str. Brestei nr. 24, după următorul program: Luni, 17 martie 2025 – Ora 10.00: Evaluare pastoral-misionară, probă eliminatorie (scris şi oral pentru toţi candidaţii); Marţi, 18 martie 2025 – Ora 9.00 – examen scris la Dogmatică, Misiologie şi Administraţie parohială pentru toţi candidaţii; Ora 14.00 – examen oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică Bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor; Miercuri, 19 martie 2025 – Ora 9.00 – examen oral la Teologie Liturgică, Omiletică, Catehetică şi Muzică bisericească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Craiovei.
Candidaţii pot fi căsătoriţi sau necăsătoriţi, iar în urma examenului promovat pot solicita, timp de un an de zile, un post vacant de preot. Dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate. Cei care obţin o medie mai mare de 9.00 pot solicita timp de doi ani de zile un post vacant de preot. Totodată, dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate. Media generală de promovare a examenului de capacitate este de minim 7.00, cu nicio notă sub 6.00 la probele examenului.
Dosarul de înscriere al candidatului trebuie să conţină următoarele documente: Cerere către Î.P.S. Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, pentru înscriere la examen; Binecuvântarea ierarhului de care aparţine; Recomandarea eparhiei de care aparţine, cu privire la profilul moral al candidatului; Recomandarea preotului duhovnic; Copii ale documentelor de studii – diplomă de licenţă şi foaia matricolă; Adeverinţă medicală; Curriculum vitae; Cazier judiciar; Dovadă de la centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie; Taxa de înscriere (400 lei). Depunerea dosarelor se va face la Centrul Mitropolitan din Craiova, Sectorul de Învăţământ, Catehizare şi Activităţi cu tineretul, în perioada 3-14 martie 2025.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.