Un pacient care a fost internat în Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a transmis mulțumiri personalului medical care i-a salvat viața.
Constantin Vilă a ajuns în unitatea medicală pe 19 martie 2025, în stare gravă, paralizat pe partea stângă.
„Medicii și personalul medical au intervenit prompt, pacientul fiind trombolizat, iar la externare – 03.04.2025, starea sa era bună. Pacientul a transmis sincere mulțumiri doamnei doctor Cristina Căliman, medic primar specialitatea neurologie, care i-a salvat viața”, au anunțat reprezentanții unității medicale.
Într-o scrisoare adresată secției de Neurologie, pacientul a avut cuvinte de laudă și pentru întregul personal: „Mă numesc Vilă Constantin și vă scriu în calitate de pacient al UAVCA – Neurologie. În data de 19 martie, am ajuns în această unitate cu accident vascular, fiind paralizat pe partea stângă, mi s-a făcut tromboliză. Am evoluat foarte bine, la acest moment putând să mă deplasez și să mănânc foarte bine. Sunt foarte mulțumit de personal și de doamna doctor Căliman, cât și de condițiile din această unitate”.
Dr. Cristina Căliman a precizat că succesul cazului se datorează și încrederii pacientului în tratament. „Un pacient care a avut încredere în Dumnezeu și personalul medical. Această categorie de pacienți evoluează cel mai bine”, a precizat dr. Căliman.
I.I.







































