Campania inițiată de cotidianul „Gorjeanul” în preajma Sărbătorilor Pascale – „Donează o jucărie, dăruieşte un zâmbet!” – a reușit să atingă sufletele a zeci de copii din comunele Polovragi și Scoarța, primele localități vizitate într-un periplu plin de emoție.
Primul popas al caravanei noastre a fost în satul pitoresc de munte Polovragi, un loc unde tradițiile și natura se îmbină într-un peisaj de o frumusețe aparte. Aici, copiii ne-au primit cu brațele deschise, iar zâmbetele lor au fost cele care au dat sens acestei campanii.
Le-am povestit că alți copii din județ, colegii lor din grădinițe și școli, au strâns jucării special pentru ei.
Cu ajutorul reprezentanților Primăriei Polovragi, am ajuns la copiii din satele Racovița și Polovragi, încărcați cu daruri: jucării de tot felul, cărți de colorat, hăinuțe și cozonaci. Și, deși uneori cuvintele nu reușesc să exprime întreaga emoție, privirile și zâmbetele celor mici spun totul.
Am poposit apoi în comuna Scoarța, unde, la fel, am fost ajutați de reprezentanții primăriei pentru a ajunge la familiile din satele Scoarța, Bobu, Lazuri, Budieni, Copăcioasa și Pișteștii din Deal.
Unul dintre momentele cele mai emoționante ale acestei campanii a fost întâlnirea cu familiile care se confruntă cu adevărate încercări ale sorții. Chiar și când e greu, copiii zâmbesc și ne arată că încă e loc pentru bucurie și speranță.
„Îmi place tare mult această mașinuță”, ne-a spus un băiețel din satul Pișteștii din Deal, strângându-și în brațe cadourile din partea echipei Gorjeanul.
În alte cazuri, darurile au fost primite de părinți sau bunici, care ne-au împărtășit din greutățile și speranțele lor.
Caravana Gorjeanul merge mai departe. Astăzi, darurile ajung la copiii din Bîlteni și Negomir, iar campania va continua în Săptămâna Mare. Mai sunt multe jucării care își așteaptă noii proprietari și încă mulți copii care merită un motiv în plus să zâmbească.
„Donează o jucărie, dăruiește un zâmbet!” înseamnă mai mult decât un simplu gest caritabil, este un apel la empatie, la implicare, și la convingerea că fiecare dintre noi poate face o schimbare, oricât de mică ar părea.
Mulțumim tuturor celor care au răspuns cu generozitate și au transformat această inițiativă într-o adevărată poveste de suflet!
„Donează o jucărie, dăruieşte un zâmbet!” este o campanie de responsabilitate socială demarată în anul 2016 de cotidianul „Gorjeanul”, ziarul de suflet al gorjenilor, în parteneriat cu Centrul de Calcul Târgu Jiu și Tipografia Prod Com.
I.I., M.C.H.







































