Comisia Europeană îl așteaptă pe ministrul Burduja cu DOVADA că nu se poate renunța la termocentralele CEO

537

* Deocamdată, Sebastian Burduja se află în campanie electorală, iar Transelectrica o lălăie cu studiul de adecvanță așteptat din 2023

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, n-a venit cu explicații clare în privința demersurilor privind amânarea închiderii capacităților de energie pe cărbune. Însă, ceea ce nu a spus acesta, a spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, la un post central de televiziune.
Și anume: Comisia Europeană a cerut României să dovedească necesitatea amânării închiderii termocentralelor pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), pentru securitatea aprovizionării cu energie electrică a țării, după cum relatează Profit.ro.
,,Cu privire la modificarea reformei privind decarbonizarea, COM a recomandat ca propunerea de modificare a țintei 119 (din PNRR – n.r.) să fie amânată până la momentul când se vor putea furniza dovezile necesare prin care să se demonstreze problemele legate de securitatea aprovizionării cu energie electrică, în situația dezafectării capacității de producție a energiei electrice pe bază de lignit. (…) Comisia a manifestat o lipsă de flexibilitate în ceea ce privește reformele și investițiile din domeniul energiei”, se menționează într-o notă de informare trimisă de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș către toate ministerele, conform Digi24.
Nimeni nu știe când va merge ministrul Burduja cu dovezile la Bruxelles, acesta invocând mereu studiul de adecvanță de la Transelectrica prin care România poate arăta nevoia păstrării termocentralelor pe cărbune.
Deși acest studio este așteptat din 2023, Transelectrica a demarat abia în noiembrie anul trecut o procedură de achiziție simplificată pentru contractarea de servicii de consultanță în vederea elaborării documentului-cheie.
Cu acesta, Burduja trebuie să meargă, în numele statului român, la Bruxelles pentru a încerca să convingă Comisia Europeană să accepte amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune din România. Operatorul a primit o singură ofertă, iar evaluarea acesteia avea drept termen-limită data de 10 martie 2025, procedura neapărând deocamdată ca fiind atribuită în portalul SEAP.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.