O delegație americană va monitoriza alegerile din România

249

O delegație americană va monitoriza alegerile din România. Delegații Statelor Unite ale Americii au venit vineri la București pentru a monitoriza alegerile prezidențiale de duminică. Delegația este condusă de vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri Electorale, republicanul James E. Trainor. Întrebat despre alegerile anulate din România, de anul trecut, Trainor a spus că documentele CSAT arată foarte clar că au fost „interferențe externe în procesul electoral”, arată Antena 3 CNN.

„Suntem aici în primul rând pentru a monitoriza alegerile care vor avea loc duminică. E o mare oportunitate pentru România. S-a luptat pentru a organiza aceste alegeri. Așa că aici vom vedea, sperăm, funcționarea liberă și corectă a democrațiilor și cum ar trebui să funcționeze aceste lucruri. Știți, Statele Unite s-au luptat la început cu democrația în alegerea președinților și au avut probleme când, știți, faimosul nostru Thomas Jefferson trebuit să fie ales de Camera Reprezentanților și a existat o lungă discuție despre cum urma să decurgă acele alegeri, așa că nu este neobișnuit ca democrațiile să aibă acest tip de probleme, dar de fapt va sfârși prin a întări democrația pentru a putea trece prin aceste alegeri și a avea alegeri libere și corecte”, a mai spus acesta.

„În mod clar au existat influnțe străine, în principal influențe rusești. Tik Tok este deținut de chinezi, aveți o mulțime de interferență care vine doar de la acea platformă”, a mai explicat acesta.

James Trainor a fost nominalizat de președintele Donald J. Trump și confirmat de Senatul Statelor Unite pe 19 mai 2020. Acesta este vicepreședinte al Comisiei Electorale Federale din Statele Unite

Delegația SUA va merge inclusiv în secțiile de vot unde vor sta de vorbă cu alegătorii.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.