Restricții de circulație și permise reținute pe DN 67D, între Bârsești și Lelești

234

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj informează că, pe Drumul Național 67 D, între localitățile Bârsești și Lelești, sunt instituite restricții de circulație. „Ca urmare a executării lucrărilor de consolidare și amenajare scurgere ape, circulația rutieră se desfășoară alternativ pe un sens de mers, fiind dirijată cu ajutorul sistemelor de semaforizare. Recomandăm conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită pe sectorul de drum unde se execută lucrări și să respecte culoarea roșie a semaforului electric. Depășirea coloanei de vehicule aflată în așteptare la semafor și nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului constituie contravenții și atrag asupra lor suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile. Recomandam conducătorilor auto sa folosească următoarele rute ocolitoare: DJ 672C Răchiți- Stroiești- Tălpășești-Bălești-Târgu Jiu; DJ 672 Peștișani- Brădiceni-Cornești-Târgu Jiu. De asemenea, menționăm faptul că în cursul zilei de astăzi au fost reținute șapte permise de conducere pentru nerespectarea culorii roșie a semaforului electric”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.