Decizia judecătorilor pentru femeia care și-a înjunghiat concubinul

214

Femeia din Motru, care şi-a înjunghiat partenerul în luna decembrie a anului trecut, a fost prezentată ieri, în fața judecătorilor de la Tribunalul Gorj. Aceasta a fost trimisă în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie, iar instanța a decis să rămână în arest, până la următorul termen, când va fi anunțată sentința.: ,,Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a stabilit, ieri, instanța. La termenul de ieri, judecătoriiq au amânat pronunțarea. „Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 27.05.2025″, au mai stabilit judecătorii. Femeia a ajuns în arest pe 18 decembrie, anul trecut, iar în ianuarie a fost trimisă în judecată de procurori.,,Prin rechizitoriul din data de 28.01.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei V.F., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor asupra unui membru de familie. În seara zilei de 17.12.2024, în jurul orei 18. 00, în timp ce se aflau la locuinţa din municipiul Motru, județul Gorj, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, folosindu-se de un cuţit, inculpata l-a înjunghiat pe concubinul său, persoana vătămată G.M., în zona toraco-abdominală, producându-i o plagă înţepată penetrantă, cu interesarea pachetului vascular intercostal, mediastinului anterior, diafragmei şi lobului stâng hepatic, împrejurare în care i-a pus în primejdie viaţa, astfel că fără intervenţia chirurgicală de urgenţă ar fi survenit decesul victimei. Tribunalul Gorj a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei V.F. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.12.2024, ulterior măsura fiind prelungită”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.