Candidatul AUR, George Simion, a obținut în Gorj cel mai bun rezultat electoral din întreaga țară, strângând peste 61% din voturi și dominând județul. Simion a câștigat în toate localitățile, cu excepția comunei Arcani, unde s-a impus independentul Nicușor Dan. În 18 localități, scorurile lui Simion au fost zdrobitoare, depășind 70%, iar la Bolboși, AUR a atins un record absolut, cu 79,14%. În ceea ce privește orașele, Simion a obținut victorii clare în Turceni, Tismana sau Motru, iar în municipiul Târgu Jiu, competiția a fost extrem de strânsă, câștigând la doar 238 de voturi diferență. Tot în Gorj, George Simion obținuse aproape 50% din voturi în primul tur.
Deși a intrat în turul doi cu cel mai mic scor din istorie pentru un finalist, Nicușor Dan a reușit să răstoarne complet rezultatul și să devină noul președinte al României, obținând 53,60% din voturi la nivel național. În spatele acestei victorii s-a aflat o mobilizare deosebită în urbanul mare, chiar dacă în județe precum Gorj, votul a fost covârșitor pentru Simion.
Gorjul – bastion AUR
Cel mai puternic bastion al liderului AUR a fost județul Gorj. Aici, Simion a fost votat de 95.439 de persoane (61,48%), în timp ce Nicușor Dan a obținut doar 59.804 voturi (38,52%). Candidatul AUR s-a impus în toate localitățile din județ, cu o singură excepție – comuna Arcani, unde Nicușor Dan a câștigat cu aproximativ 55%. „Oamenii așa au considerat că este mai bine”, a spus primarul Aristică Coiculescu.
Scorurile din mediul rural au fost impresionante. În 18 localități, George Simion a depășit pragul de 70%, cu un maxim de 79,14% în comuna Bolboși. Celelalte localități cu scoruri covârșitoare pentru Simion au fost Negomir (78,04%), Drăgotești (77,50%), Fărcășești (76,63%), Slivilești (76,24%), Urdari (75,82%), Padeș (75,16%), Albeni (74,58%), Glogova (74,56%), Borăscu (74,30%), Rovinari (74,22%), Prigoria (74,13%), Mătăsari (73,75%), Plopșoru (73,39%), Telești (72,26%), Țânțăreni (71,56%), Ionești (71,15%) și Văgiulești (70,59%). Scoruri de circa 70% a obținut Simion și în comunele Cătunele – 69,71%, Stoina – 69,95%, Stejari – 69,41% și Roșia de Amaradia – 68,65%.
Rezultatele arată clar cât de bine a prins mesajul AUR în zonele miniere și în comunitățile afectate economic, profund dezamăgite de partidele tradiționale.
Urbanul confirmă dominația AUR
În municipiul Târgu Jiu, lupta a fost echilibrată. George Simion a câștigat cu 50,30%, la o diferență de doar 238 de voturi față de Nicușor Dan. În celelalte orașe din județ, victoria AUR a fost categorică: Rovinari – 74,22%, Turceni – 66,20% (ambele fiefuri PNL), Tismana – 63,55%, Țicleni – 61,84%, Bumbești-Jiu – 59,56%, Motru – 59,34%, Novaci – 59,17% și Târgu Cărbunești – 57,14%.
În total, George Simion a strâns în Gorj 95.439 de voturi (61,48%), în timp ce Nicușor Dan a fost votat de 59.804 alegători (38,52%). Este cel mai mare scor obținut de liderul AUR într-un județ, depășind performanțele din Tulcea, Călărași, Suceava și Caraș-Severin, unde a obținut peste 57% din voturi.
Câți tineri au votat în Gorj
Peste 150.000 de gorjeni s-au prezentat duminică la urne, prezența fiind de 54,80%. Datele arată că, în ciuda impactului mediatic al alegerilor, mobilizarea tinerilor în Gorj a fost redusă. Doar 6,61% dintre alegători au avut între 18 și 24 de ani, iar 10,94% între 25 și 34 de ani.
Majoritatea votanților au provenit din segmentul 45-64 de ani (44,45%) și peste 65 de ani (20,73%). Această structură demografică a avantajat candidatul AUR, cunoscut pentru discursul său naționalist și adresarea directă către electoratul tradiționalist și rural.
„Vă cer răbdare”
După o campanie tensionată și într-o țară puternic divizată, noul președinte le-a transmis un mesaj clar celor care nu l-au votat, promițând acțiuni concrete care să arate că statul lucrează pentru toți: „În afară de a transmite respectul și considerația mea pentru oamenii care nu m-au votat, trebuie să facem lucruri concrete, care să arate că statul lucrează pentru cetățeni. Le cer răbdare ca să vadă că vom face lucrurile pentru ei”.
I.I.







































