Localnicii din Bumbești Pițic nu mai au apă. Primarul comunei Bumbești Pițic, Irina Cojocaru, a anunțat astăzi, din concediu, că face demersuri pentru ca localnicii care au rămas fără apă să revină la un trai normal. Din spusele acesteia, râul Galben este colmatat, iar o echipă a SGA Gorj va veni să-l curețe și să facă lucrări de decolmatare. Declarația sa vine în contextul în care, așa cum spun localnicii, toată comuna a rămas fără apă din cauza captării ”ilegale” a râului Galben.
Ce spun localnicii, într-o sesizare pe Facebook: ”Din cauza unei micro …… care se află pe Râul Galbenu în zona Crivin, comuna Bumbești-Pitic a rămas fără apă.
Iată scrisoarea către localnici a primăriței Cojocaru:”De câteva zile, mai precis de luni, 23 iunie 2025, mă aflu, împreună cu familia, în concediul de odihnă. Am adresat domnului prefect al județului nostru o cerere în acest sens, pe care doresc să o atașez mai jos, pentru a nu da naștere la alte discuții sau interpretări. Îmi pare foarte rău, că exact în aceste zile, s-a întâmplat situația pe care nimeni nu și-o putea dori, că să avem probleme cu apă la rețeaua publică de alimentare din localitate. Nimeni nu putea să prevadă acest lucru. A fost să se întâmple și la noi, cum se întâmplă sau se poate întâmpla și în alte părți. Am făcut tot posibilul, chiar în concediu fiind, să iau toate măsurile că să putem remedia ce se putea remedia. Astfel am luat imediat legătura cu domnul director de la SGA Gorj și cu domnul președinte al Consiliului Județean, că să trimită urgent în teren o comisie pentru evaluarea situației și stabilirea de măsuri care să ducă la descoperirea eventualilor factori care au provocat scăderea rapidă și foarte mare a debitului pe răul Galben, care ne-a afectat în mod direct, pe lângă intervențiile noastre la infrastructură de captare a rețelei aflate în perimetrul acestui rău.
Azi, aceste lucrări de curățire și decolmatare vor avea loc pe tot parcursul zilei, că să aducem zona de captare la starea inițială de începere a investiției, în cazul în care aceste intervenții ar putea fi una din soluțiile la aceste probleme. Știu și înțeleg perfect supărarea pe care o aveți fiecare dintre dumneavoastră, pentru acest disconfort creat, mai ales în această perioada caniculară, fapt pentru care îmi cer scuze sincer. Dar aceste lucruri total nedorite, se pot întâmpla oricui și oriunde, chiar dacă în concediu sau la locul de muncă. E adevărat că prezența în teren e una, iar implicarea de la distanță e altă, dar aveți toată încrederea că știu exact situația existența, problemele apărute, comunicarea permanentă cu cei răspunzători și încercarea de a găși soluțiile de rezolvare, atât cât omenește și tehnic este posibil. Tot ceea ce va rog mult, este să încercăm să găsim doar puțînă răbdare și înțelegere până când vom reuși, că tot ce depinde de noi, să ducă la reluarea cât mai rapidă a alimentării cu apă în localitatea noastră. O zi plăcută, tuturor!”, este mesajul Irinei Cojocaru.













































Iar urgent comisie, iar evaluare, iar tromboane? Cine v-a pricopsit cu luaza asta la Primărie? Voi? Asa ca mucles și la magazin după apă. Baie mai rar ca si asa puțiți a fraieri!