Guvernul își asumă, azi, răspunderea pentru austeritate

202

Guvernul Bolojan își asumă, azi, răspunderea pentru austeritate, astăzi, în Parlament, mai exact, pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare. Înainte să meargă în Parlament, Ilie Bolojan va convoca miniștrii în ședință. Bugetarii din diferite categorii vor continua să protesteze. 

Sindicaliştii propun ca subvenţia să se acorde partidelor numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar, iar suma forfetară pentru deputaţi şi senatori să fie redusă la jumătate, în condiţiile în care, spun sindicaliştii, cheltuielile totale cu suma forfetară însumează peste 100 milioane lei anual, fără ca sistemul actual să permită un control riguros asupra modului în care banii publici sunt utilizaţi. Și în condiții de austeritate pentru majoritatea românilor.

Un amendament propus de Blocul Naţional Sindical prevede că „subvenţia de la bugetul de stat acordată partidelor politice, prevăzută de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european”.

BNS susține că acordarea subvenţiei de la bugetul de stat partidelor politice trebuie condiţionată de respectarea unor principii de responsabilitate fiscală, mai ales într-un context bugetar tensionat. Sindicatul BNS mai propune ca „Suma forfetară acordată deputaţilor şi senatorilor, prevăzută la art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se reduce cu 50%”.

Sindicaliştii consideră că într-un moment în care cetăţenii suportă o povară fiscală crescută, iar cheltuielile publice sunt drastic revizuite, este firesc ca şi instituţiile statului să îşi asume responsabilitatea prin comportament solidaritate bugetară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.