Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater” au anunțat că vor picheta sediul Ministerului Educației și Cercetării în fiecare zi de miercuri, începând cu 30 iulie și până la 3 septembrie 2025, în intervalul orar 10:00-12:00. La acțiunile de protest vor participa aproximativ 200 de membri de sindicat.
Protestul vizează măsurile fiscal-bugetare asumate de Guvern, considerate de liderii sindicali drept dăunătoare angajaților și beneficiarilor sistemului de educație. Printre nemulțumiri se numără propunerile de majorare a normei didactice cu două ore și creșterea numărului de elevi la clasă, măsuri care, potrivit sindicatelor, vor afecta negativ calitatea actului educațional.
Cele trei federații solicită președintelui României, Nicușor Dan, să nu promulge Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma actuală și să o retrimită Parlamentului, pentru eliminarea prevederilor considerate nocive pentru învățământul preuniversitar și superior.
Vineri, 25 iulie, o delegație a federațiilor va depune un document oficial la Administrația Prezidențială, prin care își argumentează solicitările.











































Pana in 1990 clasele erau de 36 de elevi.Sunt licee la care orele se fac doar scriptic-fara elevi.Ex liceul auto,liceul agricol si multe altele.ISJ doarmesau se face ca nu vede.