Miniștrii Mediului și cel al Economiei, printre gunoaiele din „Pandurașul”!

187

Doi miniștri au mers sâmbătă printre gunoaiele din cartierul Pandurașul, dar și la depozitul de la marginea municipiului, precum și pe cursul Jiului, în amonte, până la Petroșani, pentru a vedea la fața locului mormanele de haine aruncate la întâmplare.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, și cel al Economiei, gorjeanul Radu Miruță, au ignorat temperaturile caniculare din timpul zilei și au luat județul la pas pentru a vedea realitatea din teren. Miruță este evident că știa cum stau lucrurile aici, a mai rămas doar ca adevărul să fie descoperit și de colega sa din Guvern și din partid, cei doi fiind membri USR. Alături le-au fost reprezentanți ai administrației locale și județene, indiferent de culoarea politică, discuțiile purtate atât la sediul Primăriei Târgu Jiu, cât și printre grămezile de zdrențe fiind lipsite de tente politice, interesul tuturor fiind acela de a rezolva problema cu care se confruntă întreaga țară de ani de zile. Ministrul Mediului a anunțat cu această ocazie că, alături de Ministerul Economiei, va iniția un act normativ prin care autoritățile vor avea trasabilitatea mărfurilor, în special a hainelor, care în străinătate sunt considerate deșeuri, iar la noi sunt aduse ca fiind produse second hand care, dacă nu sunt vândute sunt aruncate în natură. Iar la cum stau lucrurile în teren, cele mai multe sunt deșeuri care ajung pe terenuri de la marginea orașelor ori în albiile râurilor.
„Aici sunt, de fapt, deșeuri care au intrat în țară ca fiind produse și asta e problema, punem o etichetă de produse pe ceva ce în mod evident e deșeu și îl aducem în țară. Alte state se bucură că au scăpat de propriile deșeuri, le aduc în România cu eticheta de second hand și apoi ne mirăm de ce ne umplu câmpurile și gropile de gunoi sunt pline. Ce vrem noi este ca operatorii de bună credință, care azi vând și comercializează produse second hand evident să își poată continua activitatea. Unde avem o problemă însă e la deșeurile aduse din țări străine care vin în România. Sunt marcate altfel și ajung apoi imediat pe câmp. Aici trebuie să avem o trasabilitate foarte clară, ce înseamnă produs second hand, ce înseamnă deșeu. Odată ce e intrat în România un produs second să existe o trasabilitate, rute speciale pe unde să poată să meargă camioanele respective, operatorii să fie foarte clar știuți, care preiau bunurile respective pentru ca, după aia să fie înregistrate mai departe. Pe scurt, ne dorim o trasabilitate, transparență, astfel încât primăriile să nu mai fie acoperite în facturi de zeci și zeci de milioane pentru o problemă care nu se va rezolva cu o astfel de soluție, iar noi să nu mai fim otrăviți, să nu mai fim în comunități asaltate de deșeuri”, a declarat ministrul Mediului.
Primarul Marcel Romanescu a confirmat că anual de la bugetul local sunt cheltuite sume mari, aproape un milion și jumătate de lei, pentru a curăța terenurile de mizeria existentă acolo, doar că în câteva zile peisajul revine la „normal”, în ciuda tuturor eforturilor făcute. „Prin autoritățile guvernamentale se pot face modificări în așa fel încât să existe o trasabilitate a produsului care intră în România și ulterior e distribuit la cei care vând haine second hand. I-am dat doamnei ministru exemplul SGR, cel al returnării PET-urilor. Chiar dacă la un moment dat la fiecare produs care intră în România ai pune o taxă, ar fi un lucru extraordinar, ca din momentul în care ai pus acea taxă cel care aduce într-o zonă amenajată să primească suma respectivă înapoi”, a menționat edilul. Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat ferm că susține poziția Ministerului Mediului, cele două ministere fiind cele care pot reglementa lucrurile astfel încât situațiile de acest gen să nu se mai repede. „O astfel de modificare legislativă trebuie inițiată de două ministere ai căror miniștri sunt azi aici și amândoi vor să facă asta. Este un pas pe care nu știu dacă înainte a fost blocat sau nu. Înțeleg că da, unul dintre ministere a vrut, altul nu a vrut, azi două ministere spun că vor și se va face asta, vom vedea cum se poate perfecționa”, a transmis Radu Miruță.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.