VIDEO: Vocea profesorilor din Gorj răsună la București. Protestele continuă în fața Ministerului Educației

232

Cadrele didactice din toată țara, inclusiv din județul Gorj, au ajuns din nou în fața Ministerului Educației, unde miercuri s-a marcat a unsprezecea zi de proteste. Scandările au fost puternice, iar mesajul a fost clar: profesorii nu cedează până când legea care afectează sistemul de învățământ nu va fi abrogată, iar demisia ministrului Daniel David nu va deveni realitate.

Protestele din sistemul educațional continuă, iar în mijlocul acestui val de nemulțumire se află și profesorii din județul Gorj. Miercuri, 13 august, în fața Ministerului Educației din București, a avut loc a unsprezecea zi de manifestații consecutive.
Printre protestatari s-au aflat și profesori din județul Gorj, membri ai Sindicatului Liber din Învățământ Târgu Jiu, conduși de președinta Simona Urluescu. Aceasta a tras un semnal de alarmă cu privire la situația tot mai dificilă a profesorilor: „Atmosfera este din ce în ce mai tensionată. Mulți dintre colegii noștri riscă să aibă salariile diminuate, pentru că nu-și mai pot acoperi norma didactică de 20 de ore. Vorbim despre un dezechilibru care lovește direct în stabilitatea profesorilor și, implicit, în calitatea actului educațional”.
Principalele revendicări ale protestatarilor rămân neschimbate: abrogarea Legii nr. 141/2025 și demisia ministrului Daniel David. Scandările din stradă au fost clare și hotărâte: „Demisia!”, „Jos Guvernul!”, „Rușine să vă fie!” și „Jos, jos, jos, ministru mincinos!”
Într-un mesaj transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, cadrele didactice anunță că nu vor da înapoi: „Miercuri, 13 august, peste 400 de cadre didactice și angajați din învățământ au fost prezenți în fața Ministerului Educației și Cercetării, confirmând că unitatea și solidaritatea noastră devin tot mai puternice. Am arătat din nou, cu fermitate, că nu vom face niciun pas înapoi. Ne revedem luni, 18 august, în același loc, cu aceeași determinare, până când vocea educației va fi auzită și respectată”.
Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unui dialog real și a unor soluții concrete, iau în calcul inclusiv boicotarea începutului de an școlar, programat pentru 8 septembrie.

Ministrul Educației: „Dacă e nevoie, plec”
Într-o intervenție televizată, ministrul Educației, Daniel David, a recunoscut dificultățile din sistem și s-a arătat dispus să renunțe la funcție, dacă acest gest ar duce la rezolvarea problemelor financiare din educație.

„Eu le-am spus și sindicaliștilor că nu e o problemă ca eu să plec, dacă asta ar rezolva problema financiară a Educației. Nu vorbesc la nivel de țară, măcar la nivel de Educație. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă. Pentru mine, ca ministru, datoria este să mă asigur că fac tot ce depinde de mine ca, din toamnă, să putem avea un sistem de învățământ care funcționează, care are salarii și burse. Eu sunt convins că și sindicaliștii doresc același lucru, doar că mijloacele sunt complet diferite. Eu știu care este bugetul”, a declarat ministrul, la B1TV.
I.I.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.