Mai mulți pescari gorjeni au fost, marți seara, martorii unei tragedii produse în apropiere de comuna Șvinița, din Clisura Dunării.
Un șofer de 76 de ani din Drobeta Turnu Severin și soția sa, cu zece ani mai mică, și-au pierdut viața chiar sub ochii acestora. Bărbatul conducea spre Orșova și, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, medicii suspicionând că ar fi suferit un infarct și că din această cauză s-a produs nenorocirea. Mașina lui a început să meargă necontrolat pe șosea, după care a izbit în plin o autospecială a Poliției de Frontieră.
Doi polițiști, aflați în timpul programului de lucru, au fost răniți, unul dintre ei fiind preluat cu un elicopter pentru a fi transportat la spital, la Drobeta. Gorjenii aflați pe malul Dunării, sub podul pe care a avut loc nenorocirea, au asistat fără să vrea la întreaga tragedie. Unul dintre ei spune că nici șoferul și nici soția sa nu purtau centuri de siguranță și asta le-a adus moartea. „Noi, când am ajuns acolo, am observat în primul rând că nu aveau centurile de siguranță. Am oprit mașina pentru că motorul încă mergea și am încercat să îi ajutăm. Domnul dăduse cu capul de airbag și avea lovituri, nu mai era în viață, iar doamna a dat cu capul de parbriz, dar a mai trăit câteva clipe după impact. Au fost lovituri prea puternice ca să mai poată trăi”, a spus unul dintre pescari, de loc din Motru.
Un altul, din Târgu Jiu, a menționat că a apucat chiar să vorbească pentru scurt timp cu soția șoferului. „De sub pod, de unde eram noi la pește, am auzit prima dată o bufnitură, am crezut că a fost o explozie de cauciuc, sau ceva de genul, și apoi am auzit trei zgomote la rând, erau rosturile de la pod, după care a urmat impactul cu mașina de la Frontieră. Ne-am dus repede să vedem ce se întâmplă, era o scenă ca din filmele de groază. La doamna se vede după cum e împins parbrizul înspre exterior că a dat cu capul puternic acolo. Doamna a ridicat totuși mâna, a pus mâna pe soțul dânsei ca să vadă dacă mai trăiește și ne-a întrebat dacă mai e în viață. Noi i-am spus că mai trăia, deși era mort, Dumnezeu să-l ierte. Apoi în scurt timp a murit și dumneaei”, a povestit gorjeanul. Un alt coleg al acestuia a menționat că, în lipsa semnalului pe rețelele de telefonie mobilă, în zona respectivă este imposibilă apelarea la numărul unic de urgență 112. „Zona asta este extrem de izolată și noi știam că nu e semnal, dar auzisem că la 112 poți să suni de oriunde. Ei bine, de aici nu s-a format decât foarte, foarte târziu. Am încercat toți să sunăm și, în cele din urmă, cu greu am prins legătura cu un operator. Am și zis că o să ne certăm cu cei de la telefonie pentru că nu neapărat că a fost accidentul acesta tragic, dar ni se face rău la unul aici, să zicem, noi cum cerem ajutor? Sunăm în Serbia, că de la ei intră semnal, ai noștri nu sunt în stare să ne asigure asemenea servicii aici, mai ales că e plin de turiști care vin pe Clisură toată vara”, a povestit un alt pescar gorjean, toți trei dorind să își păstreze anonimatul. Medicii ajunși de la Severin și Orșova la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru cei doi soți grav răniți, dar, în schimb, le-au fost de folos polițiștilor de frontieră, unul dintre ei suferind răni mai ușoare și nedorind să rămână în spital.
Medicul Aurelia Grămescu a menționat că pentru cei doi soți nu mai existau semne vitale pentru ca manevrele de resuscitare să aibă succes. În plus, aceasta suspiciona producerea unui infarct la șofer, ceea ce ar fi dus la pierderea controlului volanului de către acesta.
Polițiștii au constatat, în timpul cercetărilor la fața locului, că mașina a scăpat de sub control cu aproape 250 de metri înainte de punctul de impact cu autospeciala Frontierei. Mai întâi, autoturismul a lovit parapetele de protecție de pe partea dreaptă, fiind ricoșat pe contrasens, după care a urmat impactul cu autospeciala Poliției de Frontieră. „În urma impactului, autoturismul în cauză a fost proiectat în parapetul de pe partea stângă a drumului, intrând în coliziune cu o autospecială a Poliției de Frontieră, ce era parcată în afara părții carosabile. Din accident, a rezultat decesul conducătorului auto de 76 de ani și a unei femei de 66 de ani, pasager în autoturism. De asemenea, a rezultat vătămarea corporală a celor doi polițiști de frontieră aflați în timpul serviciului. Conducătorul autospecialei a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, au transmis anchetatorii din Mehedinți.
Gelu Ionescu







































