Din tematica vastă a învăţăturilor Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop, fiind inspirat de cuvintele minunate din Cartea «Despre durerile oamenilor», vol. 1, Editura «Credința Strămoșească», 2012, (p. 51-64), am ales pentru astăzi firul călăuzitor pentru a evidenţia unele aspecte legate de relaţia Lui Dumnezeu Tămăduitorul cu omul aflat în suferinţă, în intenţia de a surprinde modul cum poate Dumnezeu, prin cele trei ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, să permită durerea şi suferinţa care există în lume şi să se uite la omul îndurerat, de la începutul lumii până în zilele noastre, mai ales că oamenii şi-au pus dintotdeauna această întrebare şi au încercat în atâtea moduri să-i dea un răspuns mulţumitor. Se pare că mai întotdeauna, răspunsurile date au fost neconvigătoare, deoarece problema durerilor oamenilor este una copleşitoare, pentru care nu există nici un fel de răspuns mulţumitor! Totuşi, dacă vorbim despre o vindecare lumească, medicală, să spunem, e suficient să aruncăm o privire în jurul nostru pentru a găsi un răspuns pe măsură, mai ales că o serie de mari gânditori şi teologi mărturisitori au propus diferite răspunsuri sau au dat răspunsuri care nu au produs nici un fel de vindecare universal, fiind acceptate doar ca remedii vremelnice. De aceea, noi ar trebui să discernem, unul câte unul, aceste răspunsuri pe care le găsim pe rafturile «farmaciei umane» care în limite lumeşti, Îl solicită Doctorul doctorilor care este Dumnezeu.
„Duhul rău caută odihnă, pe care o găseşte numai în inima omului”!
Sfântul Arsenie Boca spune că omul în întregimea lui are a doua însemnătate după Dumnezeu, iar, un singur suflet e mai de preţ decât toată materia acestei lumi. Pentru acest mare duhovnic, omul nu e o făptură închisă în lumea de aici şi nu se mulţumeşte numai să creadă în existenţa unei lumi nevăzute, aşa cum face omul protestant sau să deducă numai cu mintea lui existenţa din lumea sensibilă, văzută, aşa cum preconizează teologii catolici sau de alte confesiuni, ci urmăreşte să se afle într-o legătură cu această lume nevăzută, iar, dacă n-ar urmări cu obstinaţie acest lucru, omul de astăzi şi cel de dinainte suferă o necontenită înrâurire de la acea lume nevăzută, chiar dacă nu are o cunoştinţă actuală asupra acestui fapt. Pentru că Dumnezeu este bun, iar durerile noastre fac parte dintr-un tablou mai amplu, pe care nu îl putem înţelege pe deplin, putem vedea că destinul omului nu se desfăşoară influenţat numai de factori materiali şi biologici sau cârmuit numai de voinţa proprie, ori a celorlalţi oameni, ci asupra lui stau aplecate în fiecare clipă puterile cerului, cât şi ale iadului, încercând să-l înrâurească în sensul urmărit de ele. Omul nu e «o fărâmă» uitată în spaţiul lumii, ci, tot ceea ce există îi poartă un permanent interes! Însemnătatea omului se arată nu numai prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci şi pentru aceea că în jurul fiecărei fiinţe umane şi pentru fiecare creaţie a lui Dumnezeu se dă o temeinică luptă nevăzută, dacă pornim de la premisa că în jurul fiecărui om e concentrată întreaga existenţă creată şi necreată, văzută şi nevăzută, cum spunea şi Sfântul Dumitru Stăniloae. Dar, mai întâi, trebuie să remarcăm faptul că Dumnezeu a lucrat şi lucrează pentru ca durerea şi suferinţa să fie uşurate, durerea avându-şi originea în grădina Edenului, atunci când Dumnezeu i-a dat omului libertatea de alegere, pentru ca acesta să aleagă binele sau să aleagă răul, deci, liberul arbitru. Desigur, acea parte din alcătuirea omului care îl distinge de celelalte vieţuitoare de pe pământ este tocmai capacitatea lui de a alege şi de a lua decizii morale, mai ales că omul este considerat un agent moral liber, iar, vicleanul Satan nu le oferă «copiilor» săi o asemenea libertate. Prin urmare, Adam a ales să urmeze sfatul lui Satan şi a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar, în acest fel, alegerea lui Adam, păcatul lui, a deschis calea suferinţelor şi a durerilor omenirii. De altfel, sunt deosebit de semnificative cuvintele lui Iisus că „Duhul rău caută odihnă, pe care n-o găseşte prin pustii ci numai în inima omului”! În mare măsură, mintea şi inima, iubirea şi cunoaşterea, sunt «locul» lui Dumnezeu în om, dar, şi durerea, care este urâciunea pustiirii, poate să cuprindă «locul cel sfânt» cum zice Daniil. Deci, durerile oamenilor arată că inima şi mintea pot să fie: sau odihna lui Dumnezeu şi chinuirea duhurilor rele sau «odihna» duhurilor rele şi chinuirea lui Dumnezeu, arată Sfântul Arsenie Boca.
Dacă Dumnezeu ar vrea să elimine toată durerea din lumea aceasta…
Preaslăvitul Sfânt consideră că avem două conştiinţe paralele, «conştiinţa religioasă» şi «conştiinţa eului», iar, adeseori, impregnată de durerile oamenilor, «conştiinţa religioasă» apare ca întunecată, pentru că opozanta sa, «conştiinţa eului»”, cu o forţă extremă o ţine în nemişcare, dar, ea continuă ,totuşi, chiar aşa, să dea mărturie. O inversare a situaţiei arată că mântuirea nu poate avea loc decât sub acţiunea «conştiinţei religioase», normative, revelată în Iisus Hristos. Desigur, dacă Dumnezeu ar vrea să elimine toată durerea din lumea aceasta, durere asociată cu răul sau cu păcatul, ar trebui să-i elimine toţi oamenii păcătoşi, mai ales că: «Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu», spune Sf. Apostol Pavel, (Romani 3:23). Dar, Dumnezeu a ales ca să acţioneze pentru transformarea omului păcătos şi expus durerii, nu pentru eliminarea lui. În Iisus Hristos, noi putem deveni oameni noi,iar, Dumnezeu poate alina durerea şi poate face mult bine prin orice viaţă care Îi este dăruită Lui. Dacă Dumnezeu ar elimina durerea prin programarea omului pentru a întreprinde numai acţiuni bune, omul şi-ar pierde caracteristica lui definitorie, şi anume capacitatea de a alege şi nu ar mai fi un agent moral liber! Redus la condiţia de robot, pentru că roboţii nu iubesc şi nu au dureri, pierdem din vedere că Dumnezeu l-a creat pe om cu capacitatea de a iubi, iar, dragostea se bazează pe dreptul persoanei de a alege să iubească. Dacă vorbim despre durerile oamenilor şi despre iubirea lor, noi nu putem forţa pe cineva să ne iubească, îl putem determina doar să ne slujească şi să ne asculte, însă, adevărata dragoste se întemeiază pe libertatea individului de a alege să iubească, pentru că fără această libertate apare durerea! De asemenea, omul ar putea fi programat ca să facă binele, dar elementul iubire ar fi pierdut, iar, dacă omul ar fi forţat să facă binele, durerea şi suferinţa ar fi eliminate, dar eliminată ar fi şi dragostea fără de care nu se poate trăi în această lume! În concluzie, dacă Dumnezeu Şi-ar folosi puterea ca să elimine durerea acum, aceasta nu ar fi o soluţie pozitivă în problema suferinţei pe cruce, mai ales că rezultatul unei asemenea acţiuni ar genera multe dileme, arată Sfântul Arsenie Boca! Dacă omul ar fi redus la nivelul de robot într-o lume fără dragoste, el ar fi totalmente dispărut, dar, în realitate, ceea ce-L reţine pe Dumnezeu de la îndepărtarea durerii din lume printr-o acţiune a puterii Lui, este tocmai dragostea Sa. Planul lui Dumnezeu este să îndepărteze durerea printr-o manifestare a dragostei Sale, demonstrată pe Crucea răstignirii! Dincolo de orice speculaţii, în dragostea lui Dumnezeu găsim cheia rezolvării definitive a problemei durerilor oamenilor, iar, acest lucru l-a descoperit lov, care, lipsit de toată averea şi de toţi copiii săi, după ce boala oribilă de piele a îndepărtat de la el pe fraţii săi şi i-a făcut pe cei ai casei să-l privească doar ca pe un străin, mai ales că Dumnezeu i S-a revelat lui lov în diferite aspecte ale caracterului Său. Datorită faptului că Dumnezeu cunoaşte şi înţelege toate durerile oamenilor, noi ne putem încredinţa Lui, ştiind că EI va proceda cu noi cum este mai bine! De aceea, întotdeauna vor exista acele Taine ale Lui Dumnezeu şi motive pe care noi nu le putem cuprinde! Dumnezeu este infinit, iar, omul este finit prin durerile sale, dar, bazându-ne pe ceea ce ştim despre Milostivirea Lui Dumnezeu, demonstrată pe Cruce, putem fi încredinţaţi că Dumnezeu face tot ceea ce este mai bun pentru vieţile noastre!
Profesor Vasile GOGONEA
