Recent, am primit un telefon ce mă anunţa că dacă vreau să fac nişte fotografii pe Cheile Sohodolului de Izvarna, ar fi cel mai nimerit moment pentru că după ploile căzute pârâul curge prin chei cu nişte căscăduţe şi repeguşuri de toată frumuseţea.
Trebuie să fac precizarea că nu am descoperit eu că apa curge, dar, după cum spune şi denumirea (Sohodol în slavonă ar însemna vale seacă), în perimetrul respectiv curgerea apei prin chei este destul de rară dar de o spectaculozitate aparte.
Cum cerul se limpezise la întoarcere am luat-o pe drumul de sub munte intrând pe la Cantonul Bâlţii şi continuând ruta pe Valea Mare –Runcu –Bota -Dobriţa şi la final Leleşti. Oprindu-mă undeva între Dobriţa şi Leleşti, am putut, sau mai bine spus, am avut privilegiul de a vedea câteva peisaje de excepţie a zonei montane gorjene.
Sătucurile de munte, chiar conace din munte, ce se puteau vedea, Cheile Şuşiţei Verzi, ale Sohodolului, ale Susenilor, ori Şuşiţei Seci,cum mai sunt cunoscute de localnici, şi Valea Deleşului, de unde o cărare ce pleacă din spatele bisericuței străbate un peisaj aproape ireal, prin câmpurile de lapiezuri (zona de lapiezuri din acest perimetru, este considerată 
cea mai spectaculoasă din Carpaţi, iar după unii geologi chiar din Europa), pentru a ajunge în apropierea altui fenomen rar Inelul de Piatră al Sohodolului de Runcu (un alt inel, de o mărime asemănătoare ,mai poate fi văzut la nivel european în Franţa, pe cheile râului Gerd, iar in lume pe Canionul Colorado, cu un fenomen asemănător, supranumit de amerindieni „Urechea Vântului”).
Iar peste tot acest tablou străjuiește, ca un veritabil bastion de piatră, Muntele Pleşa ce cu a lui vârf ce de la 1444 m domină peisajul întocmai ca un foişor de pază şi unde te aştepţi, dacă dai crezare legendelor din vechime, cum că prin aceste locuri ar fi trăit uriaşi care erau numiţi „pelasgi” ce făcuseră chiar Podul Uriaşilor (nu departe, la Ponoare), să apară unul chiar pe buza muntelui cu ghioaga la spinare şi mâna la frunte scurtând zarea.
Şi ce era curios, vegetaţia pe munte era aproape ca în miezul verii. De multe minuni este capabilă natura – mă gândeam eu, simţind cum mă ia răcoarea . Rămăsesem „cu gura căscată” la peisaj, deşi trecusem de nenumărate ori prin acele locuri, dar limpezimea deosebită a atmosferei de acum dădea locurilor parcă altă viziune şi aproape uitasem că răcoarea vremii de fine de Gustar, îşi spunea cuvântul.
Concluzia nu este greu de tras. Avem locuri de un excepţional peisaj și potenţial turistic . Doar că de cele mai multe ori, din nepăsare ori necunoaştere, pur şi simplu ne batem joc de ele.
Iar faptul că pe unii nu îi interesează, iar alţii nu intervin mărginindu-se să declare nişte perimetre de pe urma cărora să încaseze doar nişte taxe (de intrare, vizitare ) nu este o soluţie la problematica actuală dezbătută (din fericire ori nefericire, nici nu mai ştiu cum să-
i spun) ,tot mai mult în cadrul unor proiecte comunitare integrate de protejare a mediului şi a factorilor ambientali locali.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
