Medalii de argint pentru lotul coordonat de un profesor din Târgu Jiu

409

România a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a 9-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, desfășurată în acest an la Shumen, Bulgaria: patru medalii de argint!

Echipa a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), care a asigurat selecția și pregătirea lotului: Mihai Bunget, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu și Andrei Boacă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Cei patru elevi care au obţinut această performanţă pentru România sunt: Boeriu Horia-Andrei (clasa a VIII-a, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, Sector 1, București), Nemțișor Andrei (clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Iaşi), Danciu Traian (clasa a VI-a,  Liceul Teoretic „Şcoala Europeană”, Setor 1, București) și Iordache Matei Ștefan (clasa a IX-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Sector 3, București).

Ministerul Educației și Cercetării a susținut participarea lotului național prin finanțarea deplasărilor, taxelor de participare și organizarea etapelor de selecție premergătoare olimpiadei internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.