Un caz de o gravitate extremă scoate la lumină vulnerabilitățile sistemului de protecție a copilului din România. Ion Artur Modoran, agent de pază angajat al unei firme de profil, a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu pentru viol, după ce a agresat sexual o minoră de 16 ani, instituționalizată într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. Faptele, petrecute la finalul anului 2023, ridică întrebări grave despre supravegherea beneficiarilor din centrele de protecție și despre capacitatea statului de a garanta siguranța celor mai vulnerabili – copiii și bătrânii.
O victimă cu nevoi speciale, un agresor în uniformă
Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în data de 30 decembrie 2023, Ion Artur Modoran, în vârstă de 46 de ani, aflat în serviciu ca agent de pază la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale din Târgu Jiu, a comis un act de viol asupra unei minore instituționalizată. Fata, în vârstă de 16 ani, era beneficiară a DGASPC Gorj din anul 2016 și fusese diagnosticată cu retard mintal ușor, tulburări emoționale de comportament și dificultăți de adaptare. În după-amiaza acelei zile, victima s-a deplasat la punctul de control acces pentru a-i solicita inculpatului o țigară. Cei doi au fumat împreună, iar ulterior Modoran a închis ușa încăperii și a început să o atingă pe fată în zonele intime. Rechizitoriul descrie cu precizie momentul în care inculpatul i-a ridicat tricoul, a atins-o în zona sânilor și a introdus degetul în vaginul acesteia. Deși fata nu a opus rezistență, anchetatorii au reținut că, din cauza afecțiunilor psihice și a diferenței de forță, aceasta nu a avut capacitatea de a se apăra.
Înregistrarea care a demascat abuzul sexual
În dimineața zilei de 1 ianuarie 2024, victima a revenit la punctul de pază cu intenția de a obține dovezi. A setat telefonul mobil pe modul filmare și a înregistrat un dialog cu agentul, în care acesta recunoaște practic faptele comise. Inițial, Modoran i-a povestit fetei cum a petrecut noaptea de Revelion, relatând detalii explicite despre raporturile sexuale avute cu concubina sa. Limbajul folosit este cu conotații sexuale evidente, total nepotrivit pentru o discuție cu o minoră, cu atât mai mult una aflată în grija statului. Discuția, de o vulgaritate revoltătoare, este redată în rechizitoriu: „Cum făceai și tu când ți-am băgat mâna la pi.. dă și ai început să te uzi”, afirma inculpatul, referindu-se la actul sexual comis cu câteva zile înainte.
Ancheta și trimiterea în judecată
Organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu în baza unei adrese transmise de DGASPC Gorj în data de 3 ianuarie 2024. Procurorii au dispus, o lună mai târziu, trimiterea în judecată a lui Ion Artur Modoran sub măsura arestului la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Rechizitoriul detaliază și cadrul contractual în care inculpatul își desfășura activitatea. Firma angajatoare a lui Modoran, avea un acord de prestări servicii de pază cu DGASPC Gorj, înregistrat în decembrie 2023. Modoran fusese planificat să asigure paza în zilele de 30 decembrie și 1 ianuarie, în intervalul 07:00–19:00, exact în perioada în care au avut loc faptele.
Sentința: condamnat, dar detaliile rămân necunoscute
Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat sentința de condamnare în acest caz, săptămâna trecută, în data de 2 septembrie. Cu toate acestea, soluția pe scurt nu a fost publicată pe portalul instanței nici după o săptămână, fiind redat doar tipul soluției – ,,condamnare”. Surse din sistemul judiciar pun această întârziere pe seama unor probleme tehnice care au cumva legătură și cu protestele magistraților din ultimele săptămâni.
Lipsa de transparență în comunicarea verdictului într-un caz de o asemenea gravitate este, în sine, o problemă. Publicul are dreptul să cunoască măsura pedepsei aplicate, iar instituțiile judiciare au obligația de a comunica clar și prompt deciziile luate.
Un sistem care a eșuat
Cazul Modoran nu este doar despre un individ care a comis o faptă abominabilă, ci despre un sistem care a permis ca un copil vulnerabil, cu dizabilități, să fie agresat sexual într-un spațiu care ar fi trebuit să-i ofere protecție. Este despre lipsa de supraveghere, despre angajări făcute fără verificări riguroase, despre absența unor mecanisme reale de prevenție.
Faptul că victima a fost nevoită să își filmeze agresorul pentru a fi crezut spune totul despre neîncrederea în sistem, iar reacția instituțională a fost determinată tocmai de acea înregistrare. Este inadmisibil ca un copil aflat în grija statului să fie expus unor astfel de riscuri, iar autoritățile să reacționeze abia după ce dovezile sunt incontestabile.
Condamnarea lui Ion Artur Modoran este un pas necesar, dar insuficient. Este nevoie de o anchetă extinsă asupra modului în care sunt selectați angajații firmelor de pază repartizați să supravegheze beneficiarii din centrele DGASPC. Copiii și bătrânii instituționalizați nu sunt cifre într-un raport, sunt ființe umane, cu nevoi, cu traume, cu speranțe. Statul are obligația morală și legală de a-i proteja, iar când eșuează, trebuie să răspundă. Nu doar prin condamnări, ci prin schimbări sistemice.
Claudiu Matei







































